România – Producţia de carne, lapte şi produse lactate – restul din import!

productia agricola de import

Raportul dintre producție și consum – este evident, din statisticile oficiale, faptul că nu reușim să producem necesarul pentru consum și, desigur, anume au fost distruse anumite capacități de producție, pentru a se lăsa loc pe piață produselor importate. Pe regulile unui comerț competitiv și liber ar fi totul firesc, însă se știe deja cum marile companii vestice se impun piețelor, distrugând producția locală prin șpăgi politicienilor și alte metode care ar face obiectul spionajului economic sau al criminalității economice. Dar instituțiile statului care ar fi avut rolul să protejeze, să apere interesele României, au încăput pe mâna mafiei. Cine sunt apoi ,,importatorii,, iarăși se știe, politicienii prin interpuși ajung să creeze firme de import și, iată, acestea ajung să fie sub protecția sistemelor statului care ar avea rolul să-i controleze. Să nu mai spunem și despre ,,plimbatul,, producției autohtone și readucerea ei în țară ca fiind import!… Se plimbă de fapt doar hârtiile!… Cu decenii în urmă a fost închis cel mai mare combinat de la Timișoara iar apoi unul câte unul toate marile abatoare… pentru ca să productia agricola de importcumpărăm apoi produsele din vest!… Înainte de 89 aveam capacități de producție competitive și moderne dar care au fost distruse intenționat iar vinovații au fost recompensați pe mai departe cu funcții politice și averi, devenind ceea ce avem azi clasa întreprinzătorilor de succes!… Desigur, printre aceștia se numără și oameni harnici și care duc greul însă asupra lor mereu se fac presiuni serioase din partea statului condus de mafioți. Firmele interpușilor politicienilor nu beneficiază de același ,,tratament,, precum cele ale întreprinzătorilor adevărați.  Am fi avut toate condițiile să redevenim nu doar grânarul Europei, ci și producătorul principal de alimente cu adevărat bio… dar marile puteri au decis să NU. Pământuri fertile, condiții climatice, oameni harnici și pricepuți, agronomi de înaltă pregătire, toate au fost ignorate doar pentru a face profit țărilor vestice.

În cele ce urmează expunem câteva date pe care le puteți verifica veridicitatea pe site-ul INS (Institutul Național de Statistică)

Producţia de carne, lapte şi produse lactate din unităţile industriale în
anul 2016
În anul 2016, comparativ cu anul 2015, sacrificările de bovine şi de păsări în unităţile
industriale specializate (abatoare) au înregistrat o tendinţă ascendentă, în timp ce sacrificările
de porcine, ovine și caprine au înregistrat o tendinţă descendentă.
Producţia de lapte colectat de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile
procesatoare a crescut în anul 2016 faţă de anul 2015.

productia agricola de importSacrificările de animale şi păsări din unităţile industriale
În anul 2016, sacrificările de bovine în unităţi industriale specializate, după numărul de capete, au
crescut faţă de anul precedent cu 29,3%, iar sacrificările de porcine au scăzut cu 0,1%. Faţă de anul
precedent, producţia de carne de bovine a crescut cu 29,4%, iar cea de porcine a crescut cu 2,0%
datorită creșterii greutății medii a porcilor sacrificați.
Numărul de ovine şi caprine sacrificate în unităţile industriale specializate a scăzut faţă de anul
precedent cu 12,2%, iar producţia de carne de ovine şi caprine a scăzut, de asemenea, cu 8,4%.
Numărul de păsări sacrificate în abatoare a crescut faţă de anul 2015 cu 1,8%, iar producţia de carne de
pasăre a crescut cu 4,2%.

Sacrificările de porcine au deţinut cele mai mari ponderi în regiunile: Vest (peste 35,0%), Sud‐Muntenia
(16,7%), Nord‐Est (13,1%), Nord‐Vest (12,2%) şi Centru (11,4%), iar sacrificările de ovine şi caprine, în
regiunile Vest (27,9%), Sud‐Muntenia (peste 25,0%), Sud‐Est (16,5%) și Centru (11,4%).
În anul 2016, sacrificările de păsări au fost preponderente în regiunile Sud‐Est (25,2%), Nord‐Est (23,8%),
Sud‐Muntenia (15,9%), Centru (15,2%) şi Nord‐Vest (11,7%).
3/5

productia agricola de importLaptele şi produsele lactate din unităţile industriale
În anul 2016 comparativ cu anul precedent, cantitatea de lapte de vacă colectat de unităţile
procesatoare de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare a crescut cu 32655 tone (+3,6%).
Cantităţile de lapte brut colectat din alte specii (ovine și caprine) au crescut în anul 2016 faţă de anul anterior, cu excepția producţiei de lapte de bivoliță care a scăzut cu 9,4%.
Cantitatea de lapte brut importat a crescut, în anul 2016 faţă de anul 2015 cu 29007 tone (+28,7%).
În anul 2016, producţia principalelor produse lactate a manifestat o tendinţă ascendentă, cea mai mare creştere a producţiei având loc la brânză (inclusiv urdă) cu 5928 tone (+7,3%). Evoluţia cantităţii de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (84,2% din producţia totală de brânzeturi) s‐a menţinut în aceeaşi tendinţă ascendentă.
Creşteri semnificative ale producţiei în anul 2016 faţă de anul precedent pot fi menţionate la: lapte de consum cu 18753 tone (+7,2%), unt cu 734 tone (+6,6%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 7575 tone (+4,0%), brânză topită cu 301 tone (+3,8%).
În anul 2016 comparativ cu anul 2015, producţia de lapte praf a scăzut cu 455 tone (‐18,1%).

Cele mai mari cantităţi de lapte de vacă s‐au colectat în regiunile Centru (36,5%), Nord‐Est (22,8%) şi Nord‐Vest (18,2%).
Laptele de consum s‐a produs cu preponderenţă în regiunile Centru (43,5%), Nord‐Vest (peste 20,0%), Nord‐Est (peste 15,0%) şi Vest (peste 10,0%).
Regiunile Centru, Bucureşti‐Ilfov şi Nord‐Vest deţin peste 75,0% din producţia de produse lactate proaspete (smântâna şi laptele acidulat).
Cele mai mari cantităţi de unt s‐au produs în regiunile Centru (49,8%), Vest (peste 25,0%), Nord‐Vest (12,7%) şi Nord‐Est (9,2%).
Brânza s‐a produs, îndeosebi, în regiunile Centru (35,6%), Nord‐Est (24,6%), Nord‐Vest (17,3%) şi Sud‐Muntenia (9,9%).

Puteți descărca în PDF datele complete aici: Producția 2016

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici