Românii – campioni europeni la întoarcerea acasă

0

Românii au ocupat primul loc la proporţia imigranţilor europeni în propria ţară, potrivit datelor prezentate de Eurostat pentru anul 2015 cu o proporţie foarte ridicată, de 87% din total.

Desigur, au contat fluxul masiv de oameni plecaţi anterior  din ţară şi atractivitatea relativ redusă pentru alţi migranţi, dar fenomenul merită semnalat cum se cuvine, fiind vorba despre aproape 0,6% din populaţia ţării care a ales să revină.

La mică distanţă în urma noastră a figurat Lituania (83%), după care au venit mult mai în spate Ungaria (56%), Croaţia (55%), Letonia (52%), Estonia (52%) şi Portugalia (50%). Cetăţenii reveniţi în propria ţară au reprezentat cel puţin 10% din imigranţi cu excepţia a trei state: Luxemburg (5%), Germania şi Austria (ambele cu 6%).

La nivelul UE, fluxurile de imigranţi au totalizat circa 4,7 milioane persoane, din care ceva mai mult de jumătate ( 2,4 milioane persoane) au provenit din ţări non-UE, cam 30% (1,4 milioane persoane) aveau cetăţenia altui stat membru şi doar 18% (0,9 milioane persoane) s-au regăsit în situaţia frecventă la noi de a migra în statul unde aveau cetăţenia.

Precizare metodologică: Termenul de „imigrant” se referă la o persoană care a intrat pe teritoriul unui stat membru UE pentru a-şi stabili reşedinţa uzuală pentru o perioadă care este sau se aşteaptă a fi de cel puţin 12 luni.

După cum era de aşteptat mărimea ţării şi nivelul de dezvoltare au atras cei mai multe persoane. Germania a raportat cel mai mare număr de imigranţi (1.544 mii persoane, 33% din totalul consemnat în UE), urmată de Marea Britanie (631 mii, 14%), Franţa (364 mii, 8%), Spania (342 mii, 7%) şi Italia (280 mii, 6%).

Ca pondere în totalul celor veniţi în ţară din afara UE, Italia a fost ţara cu proporţia cea mai ridicată (67%), urmată de Slovenia (64%), Germania (63%), Suedia (58%), Spania (54%), Austria (52%) şi, foarte interesant, Bulgaria (51%). Spre deosebire de vecinii de la sud de Dunăre, noi ne-am plasat la capătul celălalt al acestui clasament cu 7%, sub slovaci (10%).

De reţinut, ca număr de persoane aflate în situaţia de a reveni în propria ţară (115,5 mii persoane), românii s-au situat pe locul doi în UE, după Franţa (131,2 mii persoane). Şi, de departe, înaintea unor state mai mari, precum Germania (87,4 mii persoane), Polonia (84,8 mii persoane) sau Marea Britanie (83,6 mii persoane).

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.