Să facem cumpărături atât cât ne este necesar

Cum să facem cumpărături atât cât ne este necesar

O dietă sănătoasă începe cu alimentele pe care lui pui în coş atunci când te duci la supermarket. Dar, asta nu înseamnă neapărat că trebuie să cheltui o avere pe produse al căror nume nici măcar nu îl poţi pronunţa. Uite cum să faci cumpărături inteligente şi să nu arunci banii pe alimente nesănătoase.

Regula numărul unu este să mănânci ceva înainte de a face cumpărături. Altfel, îţi va fi greu să îţi stăpâneşti poftele şi vei ajunge să îţi umpli coşul cu produse de care nu ai nevoie.

Fă o lista cu alimentele de care ai nevoie pentru următoarea săptămâna. Astfel, nu doar că vei fi mai organizat, dar eviţi să dai banii pe produse de care nu ai neapărat nevoie.

Umple-ţi mai întâi coşul cu fructe, legume, lactate şi carne proaspătă şi abia apoi treci pe la raioanele de snacks-uri, mezeluri şi dulciuri. Astfel, până ajungi acolo, coşul va fi deja plin şi nu vei mai avea loc să cumperi tot ce îţi face cu ochiul.

Plănuieşte un meniu pentru întreagă săptămâna şi fă tot posibilul să îl respecţi. Astfel, vei fi mai puţin tentat să te opreşti pe la supermarket în fiecare seară când te întorci de la birou.

Poate că este o idee bună să cumperi un bax de hârtie igienică, dar atunci când alegi o cutie de cereale cu ciocolată XXL, pui mai multe calorii în coş. Cei mai mulţi oameni au tendinţa să mănânce mai mult atunci când porţiile sunt mai mari. Aşa că, alege pachete de dimensiuni mici sau normale.

Regulile stricte nu sunt niciodată soluţia, aşa că nu trebuie să te simţi vinovat dacă îţi mai cumperi şi ceva bun din când în când. Dar, asigură-te că urmezi o regulă simplă: nu cumpăra mai mult de un produs. Dacă ai poftă de ceva bun, cumpără o îngheţată sau o ciocolată, dar nu pe amândouă.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.