Să vorbim despre „smerenia” unor „preoți” față de… Rolls Royce!

Enoriașii au fost din nou revoltați de luxul în care „se scaldă” preoții români. Astfel, mare le-a fost mirarea oamenilor când, în cadrul unei slujbe de sfințire a unei biserici, unul dintre oamenii lui Dumnezeu și-a făcut apariția într-un Rolls Royce.

ÎPS Teodosie, ÎPS Ioachim şi PS Damaschin Dorneanul au fost cei care s-au ocupat de sfințirea bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din comuna Baia, judeţul Suceava. Cei trei preoți au stârnit revolta enoriașilor când și-au făut apariția la fața locului în mașini de lux. Mai mult, unul dintre aceștia a venit chiar cu un Rolls Royce, spre stupefierea oamenilor de rând!

Sfințirea bisericii a avut o tentă uriașă de opulență, iar evenimentul a fost umbrit de luxul în care s-au afișat preoții la fața locului. Mai mult, revoltați până peste cap, oamenii s-au simțit jigniți de gestul celor trei prelați.

„Am crezut că e nuntă cu maneliști”, a declarat o localnică, atunci când a văzut bolizii aliniați în fața bisericii. Întregul eveniment a fost filmat, iar imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.