Scaunul cu rotile super-tehnologic… un viitor pentru cei cu dificultăți în deplasare

Când foarte puține clădiri au dispozitive specifice sau foarte puține porțiuni de oraș ori intrări în parc asigură cale liberă persoanelor cu dificultăți motorii, iată soluția, un scaun cu rotile …ceva mai inteligent

Designul scaunului cu rotile s-a schimbat prea puțin de când a fost inventat, la sfârșitul secolului 18. Dar, acum, un grup de tineri inovatori elvețieni au conceput un nou dispozitiv revoluționar de mobilitate pentru persoanele cu dificultăți de deplasare.

„Scaunul cu rotile al viitorului”, numit Scewo, poate urca sau coborî scările datorită unei serii de benzi de cauciuc retractabile, permițând utilizatorilor să ajungă în locuri altfel inaccesibile.

„Scările sunt acum urcate sau coborâte mult mai ușor”, spune Thomas Gemperle, unul dintre cei 10 studenți care au dezvoltat Scewo în colaborare cu Institutul Federal de Tehnologie din Zurich și Universitatea de Arte.

Scaunul are, de asemenea, multe alte caracteristici noi. De exemplu, un utilizator îl poate conduce pur și simplu schimbând greutatea corporală într-o parte sau alta pe timpul deplasării și nu mai are cum se răsturna.

Gemperle speră că toate acele unice calități ale scaunului Scewo îi pot determina pe oameni să privească utilizatorii lui „cu admirație și nu cu milă”.

O lansare comercială este programată pentru anul viitor. Este încă în probe, omologare și, eventual, îmbunătățiri…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.