Schimbări în fotbal

schimbările recente la nivelul competițiilor

După schimbările recente la nivelul competițiilor majore de fotbal prin care s-a introdus arbitrajul video (Video Assistant Referee) Internațional Football Association Board (IFAB), forul care stabilește legile jocului în fotbal, se gândește la posibilitatea unor schimbări majore în fotbal.

Noile modificări au fost introduse într-un document ”Fair Play!”, prin care oficialii organizației urmăresc trei lucruri: să facă în așa fel încât jucătorii să aibă un comportament respectuos, să crească timpul de joc efectiv și să crească corectitudinea și atractivitatea.
Principală măsură pe care vor să o implementeze aceștia se referă la durată unui meci, pe care intenționează să o reducă de la 90 la 60 de minute. Timpul ar urmă să fie însă unul efectiv, urmând să se cronometreze doar momentele în care balonul este în joc.

”Mulți oameni sunt frustrați că într-un meci de 90 de minute se joacă efectiv mai puțin de 60. Prin această strategie ne propunem să eliminăm tragerile de timp și să creștem viteză jocului”, au explicat cei de la IFAB.
”Putem spune că este o mică revoluție care să facă fotbalul mai bun. Primul lucru pe care trebuie să-l fac e să mă uit asupra legililor și să mă întreb pentru ce sunt făcute, iar dacă nu există un motiv special, atunci încercam să le schimbăm pentru a avea un joc mai bun”, a precizat fostul arbitru din Premier League, David Elleray, în prezent director tehnic la IFAB.

În cazul în care durată meciurilor ar fi redusă la doar 60 de minute, cronometru ar putea să fie oprit în mai multe situații cum ar fi acordarea unei loviturii libere sau a unui penalty (din momentul acordării până în momentul executării), efectuarea unei schimbări, marcarea unui gol (din momentul marcării și până la reluarea jocului de la centrul terenului) sau accidentarea unui jucător.

Acestea nu au fost singurele mari schimbări propuse recent. FIFA, în colaborare cu IFAB, se gândește să schimbe modul în care se execută loviturile libere sau cornerele (primele vor putea fi executate și cu mingea în mișcare, la ambele faze fixe jucătorii își vor putea păsa). Totodată, la repunerea din careul mic, portarul sau un alt jucător îi vor putea păsa chiar și unui coechipier aflat în careu, în cazul unui henț comis de un portar în afară careului, echipă să să fie penalizată cu lovitură de la 11 metri, iar, dacă un jucător aflat în apărare, oprește mingea pe linia porții cu mână, se va consideră gol pentru formația adversă. (caplimpede.ro)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici