Sclavia Libertăților

democratia este o farsă

Paradox: Trăim o ciudată formă de anarhie, foarte bine studiată și, culmea, strict controlată.

”Un copac singur în mijlocul unei câmpii este liber sau este robul câmpiei? Dar acela dintr-o pădure” 

Ritualizarea societății probabil a început încă din negura vremurilor umanității. Și astăzi păstrăm (sau inventăm) felurite ritualuri privind viața cotidiană în toate aspectele sale.

Mulți ar fi tentați să pună ritualul pe seama credinței sau credințelor. Poate că da, poate că nu, fie este o chestiune culturală sau tribală chiar, fie o aspirație personală, cine știe? Dar de bună seamă credința, iar aici mă refer strict la semnificatul spiritual, la credința în Dumnezeu sau în altă entitate divină este mai mult decât un gest ritualic.

Religie, religare în latină, este manifestarea socială (sau instituționalizată) a unei credințe și, cum altfel, presupune ritualizări. Nu este subiectul editorialul de față credința sau religia, ori dogmatica, ci doar ritualizarea, gestualitatea oamenilor. Fiindcă nu religia este dușmanul omului, ci…

Deși s-au scurs trei milenii de așa-zisă ascensiune (progres) a civilizației, viciile și virtuțile au rămas întotdeauna aceleași. Morala a fost mereu dictată de învingători (cotropitori) sau de cei puternici (bogați) și de interesele directe ale acestora.

În decursul istoriei umanității, mustind de crime și de jafuri, s-a încercat prin orice forme o spiritualizare fie servind ca o scuză crimelor și jafurilor, fie pentru a ”consola” gloata ori învinșii.

Și totuși, dincolo de orice presupuneri ori educații (spălări de creier) o forță supranaturală o percepe orice ființă vie, așadar și omul. Acestei forțe despre care presupunem că a creat Creatul, Universul, care îl guvernează și îi dă sensuri și, probabil, și scopuri, oamenii îi spun Divin, sau Dumnezeu în felurite limbi ale Pământului.

Să ne întoarcem la ritualizare și mai ales la morală. Se presupune că trăim astăzi o etapă a progresului în care morala și credințele trebuiesc uitate, ba chiar uciși cei care le mențin, deoarece aparțin unor etape deja consumate.

Astăzi, mai mult decât acum un secol sau două, ne încredem în știință până într-acolo încât găsim consolare în expresii de genul:Dumnezeu a fost confirmat științific. Odată ce acceptăm, pe baza percepțiilor, că există un Creator Suprem, tot acela este și izvorul științelor, nu-i așa? Atunci, expresia mai sus enunțată este o tâmpenie pe care ar trebui să o privești exact așa cum este, o tâmpenie, fie că ești ateu sau credincios (oricărei religii).

În lumea creștină credința se bazează pe dogma liberului arbitru, de aici pornește esența libertății… Deși, toate ființele vii cunoscute au libertățile încadrate de norme impuse fie supraviețuire, de apărare, de hrană și de reproducere, au ritualizări proprii mai mult sau mai puțin complexe, doar omul a scornit o mulțime de libertăți care mai de care mai năstrușnice.

Cred cu tărie în faptul că libertatea nu este absența unor îngrădiri, permisiunea de a face sau a nu face fie ceva sau orice. Justific asta prin faptul că mereu a existat legea, norma, regula, ritualizată, ritualizantă, sau nu. Până și presupusa ca fiind cea mai superioară formă de orânduire socială, democrația, este bazată pe un complex (stufos) de legi. Legi care ”te obligă” să fii liber, adică să te consideri liber când de fapt ești sclav!

Cred cu tărie în faptul că Libertatea stă numai și numai în ceea ce iubești cu toată puterea sufletului.

De ce doar în ”ceea ce iubești cu toată puterea sufletului”, fiindcă foarte multe presupuse iubiri nu sunt altceva decât exerciții sau simulări ale iubirii dacă nu chiar …imposturi!…

Mai cred tot cu tărie în faptul că libertatea nu poate fi rezultatul unei educații (spălări de creier), fiindcă nici iubirea nu poate fi indusă ori impusă niciunui suflet nici de posesorul sufletului, nici de altcineva sau de altceva.

Iubirea este spiritualitate, ține strict de suflet și este ”arderea-de-tot” a sufletului pentru subiectul iubirii, fie că este vorba de o altă ființă, de o entitate, de un obiect sau stare de fapt, precum și de spirit, fiind unul. Iubirea naște un firesc natural și o ordine naturală creatoare, păstrătoare de viață și de sensurile sale, iar orice abatere de la acest firesc natural și ordine naturală este numită ANORMALITATE.

Ritualizarea, mai ales cea impusă prin educație, a fost și este, deși inevitabilă cumva încă de la începuturi, esența sclaviei, esența îngrădirii libertăților.  Marele dușman al omului a fost socotită încă din antichitate o biată percepție numită PLĂCERE.

Apoi, plăcerea a fost instituționalizată și pe seama ei s-au creat concepte de libertate până într-acolo încât să doboare orice limite ținând de firescul natural. Plăcerea nu este totuna cu iubirea.

Chestiuni cu adevărat spirituale și aflate în sânul iubirii sunt: dreptatea, sănătatea, credințele, educația, apărarea, cultura artistică.

Ei bine, iată DEMONUL: instituționalizarea acestor chestiuni spirituale și conceptualizarea libertăților pe seama acestora, nefăcând altceva, de fapt, decât îngrădirea libertăților.

Excesul de libertate, percepută ca fiind doar obținerea plăcerilor, (iată un exemplu de parșivă libertate: dreptul omului de a-și căuta fericirea -vezi plăcerea), și absența unor îngrădiri, permisiunea de a face sau a nu face fie ceva sau orice, nu a dus la altceva decât la ruperea libertății de iubire, de spiritual, de firescul natural, și aruncarea libertăților în lanțurile rătăcirilor în numele cărora se zbate mai ales astăzi umanitatea să facă legi cu ele.

Morala însemna păstrarea valorilor umane în sânul firescului natural, iar libertatea absolută nu este altceva decât o sclavie a ideii de libertate conceptualizată anarhic cumva.

Păi iată paradoxul: în democrație am toate libertățile consfințite prin lege. Oare chiar este așa? Am libertatea să nu cred în nimic, să nu am nicio morală, să nu am nicio aspirație, să renunț până și la …liberul arbitru!… punându-mă sclav presupuselor libertăți, mai ales acelora despiritualizate, adică anume pregătite mie pentru ca să mă scoată din contextul iubirii și să mă arunce într-o nouă ritualizare: libertatea științific confecționată.

Ne mai mirăm de ce se întâmplă atâtea nenorociri între oameni? Păi dacă lipsește iubirea și mai ales percepția libertății ca fiind doar în ceea ce iubești, la ce ne-am fi putut aștepta ca drept consecințe?

ATENȚIE: Iată că suntem mânați să insultăm credincioșii, zicându-le proști, înapoiați. Iată că suntem mânați să considerăm artă absolut orice elogiu adus instinctelor, răului, sau urâtului. Iată că transformăm prin lege anormalitatea naturală în normalitate… fiindcă legiuitorii și cei care împart dreptatea nu sunt obișnuiți să vadă în dreptate o chestiune spirituală, ci una a interesului de moment, desigur, interes al celor puternici sau cotropitori!

O lege care justifică anormalitatea, nefirescul natural și care nu își are izvorul în spirit, în iubire, este o lege care îngrădește o libertate vitală și nicidecum nu oferă un drept cuiva iar consecințele deja le trăim, fiindcă majoritatea legilor nu au duh în ele. Mai toți judecătorii sunt rupți de dreptate și sclavi banului sau sclavi puterilor și, fiindcă fac parte dintr-un sistem, nici nu au cum să schimbe ei înșiși ceva lesne.

Exacerbarea individualismului cu scopul de a emancipa, chipurile, omul, a dus la însingurarea lui, la destabilizarea familiei, tribului, satului, etniei, poporului, rasei și așa mai departe.

Orice concept, lege, creație, descoperire, gest ritualizat sau nu încă, având ca izvor libertatea absolutizată și nicidecum libertatea venită din ceea ce iubești, nu este altceva decât pierderea libertății și pășirea în sclavia presupusei libertăți, renunțarea la firescul natural și pășirea în zona unde orice este ostil vieții și evoluției umane.

Dacă am dezinstituționaliza toate chestiunile spirituale și am întoarce societatea la fundamente bazate pe iubire, deci pe libertatea firească, ar dispărea cheltuielile enorme de resurse și de vieți umane, cheltuielile pe apărare, justiție, educație, sănătate, cu toate sistemele aberante în jurul acestora și care nu fac altceva de contrariul față de ce se presupune că ar avea ca menire.

De exemplu: armata este adunată pentru apărare, dar este folosită la invazia altor popoare sau comunități, ți se pare corect?… Educația este menită să emancipeze omul pregătindu-l pe baza a ceea ce el are spiritual predispoziție, pentru binele său și al societății în care va urma să trăiască, în realitate îi este spălat creierul și deprins să fie supusul sclav al puterilor! Ți se pare corect?… Instituția Religie a ajuns să fie stat în stat sau o industrie, un sistem fariseic de spălat creiere și de acumulat averi, în loc să fie în slujba iubirii izvorâtoare de libertate și de împărtășire a credinței sincere. Ți se pare corect?… Polițiile oprimă populația în loc să o apere, justiția este o tarabă fiindcă legile sale sunt create astfel încât să servească interese și nicidecum conceptul spiritual de Dreptate. Ți se pare corect?… Sănătatea a devenit obiectul, materia primă, a unei industrii fabuloase, nicidecum cu menirea de a ocroti sănătatea omului sau a ființelor vii, deoarece totul trebuie să fie un profit și atât sau, mai rău, armă în mâna Puterilor sau a cotropitorilor. Ți se pare corect?…  Atunci, dacă nu ți se pare corect nimic din cele de mai sus, la ce te cerți cu omul de lângă tine? De ce cauți prin orice mijloace să-i faci rău tu mai întâi, preventiv, ca nu cumva să-ți facă el?!!! Atunci de ce accepți însingurarea, individualismul, rătăcirea prin libertăți confecționate în laboratoarele răului? De ce urăști preoții dar iubești psihologii, când sunt cumva același lucru?  Cum poți avea ca idoli vedete confecționate comercial? Cum poți aprecia o operă de artă doar pentru că ți se spune că ar fi artă, fără să filtrezi prin filtrele intime ale propriilor alte percepții?

Pricepi acum încotro ne îndreptăm?  Pricepi că este momentul să simți cu sufletul mai întâi de a gândi, apoi să filtrezi gândul, să-l cobori înapoi în suflet și să acționezi ori nu? Răul este uneori un bine care nu servește nimănui, dimpotrivă. Nu uita, trece totul prin filtrele tale lăuntrice, nu mai urî nimic, tot ceea ce ți se pare demn de ură nu este decât un fum, o părere, vezi mai bine ce poți iubi.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici