Întâlnirile Societății Literare ”Cenaclul de la Roma” au ajuns la numărul 47. Patru ani numărați în ediții lunare și alte evenimente tematice încă …o duzină…
Duminică, 27 ianuarie 2019, într-o locație special aleasă din Roma, ”Lucio y Siesta” – casa femeilor aflate în dificultate, o asociație coordonată de șase psihologi și însăși femeile găzduite aici, asociația care tutelează cenaclul și F.O.R.I., împreună cu Asociația Scriitorilor Români din Austria, prin doi reprezentanți de marcă în persoana soților Gumann, Daniela și Constantin, oaspeții evenimentului, alături de membrii cenaclului și a unui public pasionat, a avut loc lansarea a trei cărți.
În deschidere, psihologul coordonator, D-ra Rachela, alături de colegele sale, a prezentat funcția și rostul așezământului, proiectele sale imediate și, cu căldură, au participat alături de români la momentul cultural.
S-a evidențiat importanța istorică a zilei, Ziua Memoriei Holocaustului iar Rareș Cristea, președintele F.O.R.I., a marcat importanța unității neamului și rolul culturii în acest sens.
Lansările de carte au debutat cu două cărți deodată, ambele închinate femeii îngrijitoare.
Două cărți o singură vocație
O slujbă care a creat în jurul său speranță, condiția supraviețuirii, un real ajutor pentru familii dar și controverse, suferințe, umilințe, îmbolnăviri, dezrădăcinări și, toate acestea împreună, puse pe cântar, arătând cât de puternică este femeia care îmbrățișează această muncă: îngrijitoarea, asistentul social, badanta, cum i se spune în limba italiană.
Badanta – un înger ocrotitor al oricărui om aflat la impas ori pe ultima porțiune de drum al vieții. Din senin se ivește o întrebare: Cine va îngriji îngrijitoarea dacă, la rândul ei, va ajunge la nevoie?
Să privești în ochii unui bătrân, totodată și bolnav, care nu-și poate duce singur lingura la gură și nici să se spele singur sau să-și facă nevoile. Să nu mai spunem de starea sufletească, de o vorbă bună, de un umăr de sprijin, de un bun ascultător, de cel care să aibă grija dacă el ia la timp medicamentul și, mai ales, acel ochi foarte atent la fiecare gest ca nu cumva să i se întâmple vreo ceva… bătrânii sunt adesea ca niște copii de un an!
Au fost scrise mii de scrisori, articole, eseuri, studii de specialitate, dar și cărți cu și despre badante. Unele au avut un succes răsunător, altele s-au dovedit esențiale, foarte utile, toate împreună au făcut pe oameni să conștientizeze importanța vitală a acestui serviciu.
Badantele, venerate și totodată blamate: considerate adevărați îngeri păzitori dar și impure fiindcă șterg la cur bătrânii… Badantele din întreaga lume s-ar însuma undeva la câteva milioane bune, iar dacă includem și baby sitter, cifrele depășesc cu foarte mult majoritatea meseriilor. Cu toate acestea, nu am auzit să fie înființat vreun sindicat doar al lor, nu am auzit să fie protejate de vreun pachet de legi prin care să capete anumite drepturi, dimpotrivă, doar despre legi prin care sunt …taxate…
Badantele care vor să-și depășească nivelul de simplă persoană de companie, se specializează în asistența social-medicală, psihologie și artă culinară chiar, ajungând să fie mai rasate decât un asistent medical sau un majordom pentru nobili.
Sunt badante care ajung să fie considerate ca membru al familiei pentru unde lucrează și, totodată, ele, badantele, se atașează atât de tare sufletește de cei pe care îi îngrijesc încât ajung la sacrificiu de sine.
Sunt în mare număr și badante care nu sunt foarte norocoase, și nimeresc să îngrijească oameni care le fac viața un coșmar, le induc îmbolnăviri printre care mai serioasă este cea numită sindromul Italia.
Sunt cazuri când înfruntă umilințe inimaginabile… și, cu toate acestea, putem vorbi de meseria de badantă dar mai ales de misiune, menire, o cruce de dus, smerenie și martiraj.
Printre cărțile de succes închinate badantelor regăsim și pe cea a Danielei Gumann, ”Îngrijitoarea”. O carte tulburătoare, tradusă deja și în alte limbi, pusă astăzi alături de o nouă apariție, ”Asistenta personală de succes” a Dorinei Căplescu. Aleg acum să păstrez misterul despre autoare și despre aceste cărți… veți vedea și de ce… le voi prezenta succint anume pentru ca voi să puneți mâna pe ele și să le citiți și să povestiți despre…
Aceste două cărți, veți constata cu plăcere, nu sunt în competiție una cu alta, ci mai degrabă se împletesc, se completează sau confirmă una ceea ce a spus cealaltă…
Diferă conținutul, abordarea, stilul literar, scopul însă nu: ambele cărți sunt utile și plăcute, nu doar pentru cine face sau intenționează să facă meseria de badantă. Ambele sunt scrise cu sinceritate și dezinvoltură, fiindcă ambele autoare au gustat tot ceea ce înseamnă bun și rău pe parcursul experiențelor personale în domeniu: și ele au fost sau sunt încă legate de munca de badantă…
De ce ar citi aceste cărți cineva care nu are nicio treabă cu sectorul?
Fiindcă ei sau bunicii ori părinții lor sau cineva din familie, mai devreme sau mai târziu vor avea nevoie de cineva alături, de o badantă. În plus, tot auzind în jur fel de fel de opinii, și-ar putea face astfel o părere corectă citind mărturiile unor femei trecute prin raiul dar și prin iadul acestei munci.
Cartea Danielei Gumann este o radiografie a suferinței dar și a împlinirii, vine în sprijinul badantelor care sunt în momente de deznădejde. Este frumos deliteraturizată, anume pentru a fi trăită atunci când este citită și, totodată accesibilă…
Cartea Dorinei Căplescu este pur și simplu un manual de succes în această meserie, ajută la limpezirea unor chestiuni delicate sau mai puțin cunoscute ale meseriei. Nici aici nu s-a uzat de vreo romanțare sau acel duios simulat, menit să stoarcă lacrimi ca o telenovelă, autoarele nu se victimizează, nu se justifică, nu se neagă… Ambele au înțeles că Bunul Dumnezeu le-a dat o șansă mântuirii… mântuirea prin vocația grijii față de aproape și, prin scrisul acestor cărți, vocația mărturisirii…
Citiți-le și dați-le mai departe din mână în mână și, nu vă mire, se vor găsi mai devreme decât mai târziu, oameni care vă vor mulțumi… Puteți intra în posesia acestor cărți contactând autoarele sau venind la edițiile cenaclului de la Roma.
Despre cărți și autoarele lor au intervenit mai întâi trei pictorițe: Elena Dabija, Viorica Petroff și Elena Lisa apoi, Elena Agapi și Daniela Mihăeș și, desigur protagonistele, Dorina Căplescu și Daniela Gumann.
Firește, vădit emoționate dar solare, autoarele au luat parte la cuvânt, captând atenția tuturor celor prezenți.
Au urmat câteva momente de interactivitate cu cei din public după care a fost prezentată cartea inginerului și artistului polivalent Constantin Gumann, ”Evadarea mea din comunism”
A treia carte – a treia cale, fuga… spre libertatea sinelui bun
Înainte de a vorbi despre ”Evadarea mea din comunism” încep prin întrebarea: Câți dintre noi știm cu adevărat ce este comunismul? O fi el doar o ideologie?
În lume sunt abordări diferite ale ideologiei comuniste, unele mai moi, altele extremiste, acestea din urmă au dus la totalitarism.
România, din nefericire, a cunoscut totalitarismul. Și în Italia putea fi alimentată dezvoltarea ideilor comuniste și ar fi dus tot la totalitarism dacă nu ar fi avut contrabalansare în acțiunile ferme ale liberalismului și ale democrației.
Democrație înseamnă să dai spațiu până și comunismului, însă nu este de dorit să ia și puterea. Puterea ajunsă la comuniști înseamnă inevitabil totalitarism, a dovedit-o istoria recentă a țărilor unde comunismului i s-a dat spațiu mai mult decât era capabil să gestioneze fără să facă atrocități.
Constantin Gumann se mărturisește în această carte cu o detașare și o lipsă a urii, cu demnitate și limpeziciune demne de remarcat. Citind-o veți afla parcursul unei vieți de izbândă. Caracterele puternice se formează printr-o educație puternică. Autorul a avut privilegiul să primească o astfel de educație, care l-a ajutat să își afle drumul bun.
Ascensiunile și coborâșurile din viața lui Constantin Gumann nu sunt pentru omul de rând dedat blazărilor, înfrângerilor, renunțărilor.
Constantin Gumann a respirat aerul rarefiat al înălțimilor succeselor pornind din apneea celor mai joase condiții umane: beciurile securității, fortul 13 de la Jilava, evadarea din închisoare, traseul România-Occident ghemuit într-o ascunzătoare-cușcă dintr-un tir turcesc apoi, condiția de străin, de neapartenent al nației care te găzduiește și… iarăși ascensiunile … printr-o muncă asiduă, îndărătnicie, răbdare și bunătate… fiindcă până la urmă, doar binele învinge acolo unde răul nu este în stare să convingă ființa că este …totuna, că se pot confunda!
Acest om are acum aproape 80 de ani și în toți acești ani trăiți de el din Slava Domnului, a adunat destulă fericire și nemeritat de multă suferință, și probabil ăsta este amestecul ideal de exploziv care-ți poate propulsa ființa spre spiritualizare și împlinire după care să poți lăsa în urmă măcar o singură învățătură celor care vor trăi după tine, o pildă de viață și o cale: fuga de închisorile din tine, fuga de perspectiva instaurării comunismul printre aspirațiile tale intime la libertate… fiindcă răul se propagă la nivel ființal apoi accepțional externalizat și dus la nivel de comunitate.
Nu se înfrânge totalitarismul cu un alt totalitarism, nu se evadează din comunism și degeaba s-ar evada, dacă sufletul tău este totalitarist și nu deschis sacrificiului iubirii, iubirii de semeni, de valorile umane universale.
Nu veți crede acestor vorbe ale mele fără să citiți cartea, abia după mă veți completa și veți crede cu tărie că și voi, fiecare dintre voi, ați avut propria dizidență, propria fugă, propriul sacrificiu, dar puțini dintre voi ați îndurat ceea ce i-a hărăzit soarta acestui OM.
Nu este important deloc faptul că a fost în beciurile securității, la fortul 13 de la Jilava, poate fi chiar banal… o filă de cronică neagră oarecare… pentru mine este important ceea ce a făcut cu acea experiență, în ce l-a transformat… ce a făcut după ce a ajuns în lumea liberă.
Adevărata închisoare este în inima celui care nu știe ce să facă cu aurul din inima lui, cu secunda dată de Milostivul spre consum.
Pentru mine contează foarte mult cum a reușit Gumann să răzbească până azi și să rămână din toate câte i s-au întâmplat doar cu esența, adică fericirea că a avut oportunitatea să dea, să ofere altora și mai ales să i se primească darul.
”Gândirea pozitivă” – o altă carte a lui Constantin Gumann – începe la mine, cititorul, așa: văd partea goală a paharului abia după ce eu l-am băut sau după ce am dat celor mai însetați decât mine fără să aștept nimic la schimb; gândirea pozitivă l-a dus până aici pe Constantin Gumann, iată-l, tot cu asta o să fiți tentați să rămâneți, care veți vrea, după lectura cărților sale… și nu vă îndemn dor să citiți, ci mai mult, să o rescrieți în versiunea faptelor și aspirațiilor voastre… iar dacă nu știți nici citi, nici scrie, mai aveți o cale: fuga din comunismul, totalitarismul egoismului vostru intim, nefăcător de… nimic.
Îmi place Constantin Gumann pentru că povestește totul fără răutate, ranchiună, părere de rău… asta este noblețea, să ieși din iad nu ca drac, ci ca înger!… pricepeți? (Acesta a fost cuvântul moderatorului ediției, Valeriu Barbu, după care autorul, Constantin Gumann, a preluat cuvântul, confesând o parte din experiențele sale și despre scris.
În sală dintre participanți remarcăm pe: poetul Giuseppe Tacconelli, Lidia Popa, Mariana Cornea, Liliana Vacaru Smerea, Corina Vatavu, Camelia Teusan, Valeria Badiu, Constantin Șorici și Maricica Goraș cu Valeriu Barbu și încă o suită de distinse doamne.
Lucica Irimia, alături de o mână de inimoase femei ale casei, au oferit un delicios bufet, producție proprie, ceai, apă și cafea.
Momentele de socializare, fotografii, autografe, îmbrățișări și promisiunea revederii, au închis serata, după aproape patru ore de atmosferă distinsă și destinsă…
Galeriile foto, realizate de Constantin Șorici și membrii cenaclului, le puteți urmări accesând Cenaclul de la Roma
