Scrisoare de Duminică – pentru MAMA

Web Hosting

În a doua duminică din luna Mai, 77 de popoare ale lumii celebrează cu duioșie și recunoștință Ziua Mamei. Printre aceste popoare se numără și cel care m-a adoptat, Italia.

Dedicat acestei zilei, dar și memoriei mamei mele care, știindu-mă cumva răcit,  s-a dus pentru eterna clipă să-mi facă un ceai din stele, am plănuit dis de dimineață să scriu câteva rânduri.


Mama este veșnicia clipei. Dar cine se poate scufunda în profunzimile inimii unei mame este numai Divinul, fiul niciodată, oricât ar iubi-o, oricât i-ar purta de grijă sau, precum cel mai adesea, ar uita-o undeva într-o ramă, într-o poză înmaronită, atârnând pe un perete …foarte interior.

Nu mai știu dacă am citit ori am auzit povestea pe care mi-am amintit-o în zorii zilei de astăzi. Probabil o voi distorsiona fără voie, fiindcă nici măcar nu o amintesc întreagă sau exact cum era. Povestea are un mesaj neasemuit de dramatic și arată culmea suferinței și culmea speranței unei mame și… sună cam așa:


”Pruncii se porniseră iarăși pe plâns, mama știa și de ce, îi durea teribil burtica, nu mâncaseră nimic de câteva zile iar ea nu știa încotro s-o apuce, să mai aducă măcar un pumn de făină, câteva rădăcini hrănitoare, ceva. O secetă cumplită se abătuse peste ținutul lor.

Tatăl plecase în cutare de stăpân unde să muncească și de săptămâni bune nu mai știa nimic despre el. Cei trei prunci îi rupeau inima cu privirilor lor inundate în lacrimi.

– Hai cu mama, puiuții mei, liniștiți-vă, uite, facem acușica ceva buuun, bun de mâncare, vine și tata mai încolo și vă aduce …bunătăți de acolo de departe…

Își șterse cu colțul basmalei o lacrimă grea cât o piatră de râu și… îi veni în minte un gând halucinant, să-i amăgească, adormindu-i cu speranța în ziua de mâine, poate că mâine vine tatăl lor, poate că mâine Domnul îi va milostivi și vor găsi pe undeva ceva de-ale gurii.

– Stați cuminți, puișorii mei dragi, că mama se întoarce numaidecât.

Ieși afară din casă și, amețită, firește că nici ea nu mâncase nimic de mai multe zile decât copilașii, culese de la marginea pârâului niște pietre albe, le ascunse în poala șorțului, umplu căușul mâinilor cu apă, își umezi buzele, apoi își spălă fața, se întoarse în casă și, cu un surâs palid și ochii strălucind, zise pruncilor:

– Dragii mamii, cât fierbe oala voi să îngânați unul altuia cântecelul acela pe care vi-l cânt eu de obicei, seara, înainte de culcare. Acușica va fi gata masa.

Copiii se mai liniștiseră și începură scâncit, cu glasurile stinse de foame, să îngâne părți la întâmplare din cântecel și …priveau cum ies aburi din oala de pe plită: curând vor mânca!

Mama pusese la fiert pietrele aduse în poală de la rău. Gândise că aburul și cântecul îi va face să adoarmă și, în somn, să viseze o viață bună …iar visul chiar a doua zi să se împlinească.

Mai mesteca din când când în oală, mai arunca pe foc un gătej și sta cu coada ochilor mereu spre prunci care acum plângeau pe rând, scânceau și, ușor-ușor, adormiră unul într-altul pe mijlocul patului… Luă oala de pe foc și căldura de la sobă și aburul care încă suia prin odaie desenau în aer o speranță: mâine…


Ce trăia cu adevărat această mamă în adâncul inimii ei, numai ea știe. Și, firește, Milostivul.

Minciuna ei cu fiertul pietrelor în loc de ceva hrană care Judecător, lumesc ori nu,  ar putea să …o condamne?


Mama este veșnicia clipei. Cine se poate scufunda în profunzimile inimii unei mame este numai Divinul, fiul niciodată, oricât ar iubi-o, oricât i-ar purta de grijă sau, precum cel mai adesea, ar uita-o undeva într-o ramă, într-o poză înmaronită, atârnând pe un perete …foarte interior…


Dacă știți povestea asta, fie că ați citit-o și voi pe undeva sau ați auzit-o și este, de fapt, altfel sau știți cine a născocit-o, vă rog dați-mă de veste, amintiți-mi de unde a cules-o mintea mea din ce în ce mai uitucă.

Facebook Comments