Se pretindea regizor parizian de film – un om de 69 de ani din Roma, viola minorele dornice să devină actrițe

Omul a forțat victimele să se supună actelor sexuale, înșelându-le că …scenariul l-ar obliga să producă o scenă a unui viol.

Omul, de 69 de ani,  „regizor” și producător artistic, președintele „unei academii” din zona Aurelia, a fost arestat la Roma pentru agresiune sexuală agravată și continuată împotriva a cinci fete, trei dintre acestea fiind minore la momentul evenimentelor.

Omul a forțat victimele să se supună actelor sexuale, zicându-le că …asta cere filmul!

El le-a recrutat prin anunțuri online, promițându-le participarea la programe și filme de succes, inclusiv la RAI. Pretindea să i se adreseze toți cu ”maestro”!

Datorită mărturiilor victimelor și vizionării materialului informatic confiscat, recuperarea fișierelor șterse din memoria hard disk-ului, care a fost lesne posibilă,  o reconstruire apoi a faptelor, indică limpede cum omul s-a prezentat ca regizor și a promis fetelor o carieră profitabilă în lumea cinematografică.

”Regizorul” este acum arestat la domiciliu. Investigațiile sunt pornite în urma unei plângeri depuse la Poliție de către doi colaboratori ai omului.

Pino Flamini este numele omului de 69 de ani arestat de Carabinieri. Pe pagina lui de Facebook scrisese că a absolvit  „Sorbona”, că locuiește la Roma dar, de fapt, ar fi originar din Paris, lucruri care nu erau adevărate.

Timp de șapte ani, potrivit acuzațiilor, el ar fi profitat de scena unui film, care nu a  ajuns niciodată să ruleze în cinematografe, pentru a abuza de victimele care …visau să ajungă vedete ale cinematografiei.

Așadar, fetelor, verificați cu minuțiozitate pe mâna cui intrați când alegeți să faceți cursuri. (Foto: Pino Flamini mai tânăr, sursa la stampa.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.