Se recalculează chiriile locuințelor ANL

Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și vor fi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, stabilește o Ordonanță adoptată astăzi de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Concret, modificările aduse au scopul să asigure protecția socială persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei.
Astfel, familiile în care venitul brut pe membru este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară vor plăti maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni.
Familiile în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară, dar nu depășește 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată vor plăti o chirie de maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie.
Dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100% din salariul minim brut pe ţară, dar nu mai mult de 5.000 lei, chiria pentru o locuinţă ANL va fi de maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie.
Reducerea chiriilor pentru persoanele care beneficiază de locuințe ANL are loc în condițiile în care, prin Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern, se diminuează cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcţiei la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcţiei, coeficientul specific rangului localităţii se extinde între 0,6, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti, iar coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.
De asemenea, prin actul normativ, se ponderează chiriile şi cu un coeficient care ţine cont de anul de recepţie a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, şi urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii este principalul program implementat de ANL. Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și destinate închirierii, persoane care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.

„Propun pe ordinea de zi suplimentară o ordonanţă de urgenţă, care îndreaptă o mare nedreptate făcută de guvernul anterior cu privire la chiriile percepute de autorităţile locale în apartamentele ANL. Astfel, am avut situaţii în care de la 70 de lei chiria care era până anul trecut, ajunsesem la o chirie de 700 de lei de familie. Aceste locuinţe sunt de fapt locuinţe sociale pentru tineri, pentru cei care nu au venituri suficiente. Din acest considerente, vă propunem această ordonanţă de urgenţă care corectează acest element, ţinând cont atât de rangul localităţilor, cât şi veniturile familiilor care beneficiază de aceste locuinţe ANL”, a spus, la începutul şedinţei, vicepremierul Sevil Shhaideh.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a pus în dezbatere publică, la începutul lunii martie, un proiect de lege care vizează diminuarea chiriei celor ce locuiesc în construcţiile realizate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).
Într-un anunţ postat pe site-ul MDRAPFE se arăta: „Pentru a veni în sprijinul chiriaşilor din locuinţele realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin «Programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii», Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a iniţiat un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Proiectul se afla în consultare publică şi are în vedere şi diminuarea chiriei”.   Sursa: stiri.rol.ro

Facebook Comments