Semnificaţia Sărbătorilor Pascale

Perioada care debutează cu prima zi a săptămânii în care Domnul Iisus a intrat în Ierusalim, călare pe un măgăruş şi până la înviererea Sa din morţi, în mod tradiţional, această săptămână a fost numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paştilor. În această perioadă, ne aflăm în cea mai măreaţă, binecuvântată şi cea mai minunată perioadă a anului, indiferent de programarea ei calendaristică sau de acceptarea ei între Marile Religii ale Lumii.

Au trecut aproape două mii de ani şi an de an, ne aducem aminte că Domnul Iisus, întrupat de la Tatăl prin Fecioara Maria, a venit şi a locuit printre oameni, S-a făcut Om ca să înţeleagă nevoile şi problemele noastre, ca apoi, să fie răstignit pe o cruce, un stâlp de tortură, ca să aducă celor care cred în jertfa şi învierea Lui, mântuirea. Faptul că tradiţia acestei sărbători nu s-a întrerupt până în zilele noastre sau nu s-a „ pierdut” undeva în timp, dovedeşte clar că Iisus Hristos nu a fost vreun mit, invenţie sau vreo teorie născocită de preoţi sau agnosticii din aceea vreme, ci o REALITATE.

Pentru iudei, sărbătoarea pascală are cu totul o altă semnificaţie, chiar dacă poartă în ea profeţia morţii şi a înviereii Domnului Iisus. Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu, prin Moise, a salvat poporul evreu din robia egipteană, prin sacrificarea unui miel de parte bărbătească, fără cusur. Cu sângele mielului sacrificat, evreii ungeau uşiorii caselor, pentru a fi recunoscute de îngerul Domnului care trecea pe lângă casele israeliţilor, stropite cu sânge, lovind în acelaşi timp casele egiptenilor. Noaptea aceea, a fost numită de către israeliţi, Noaptea Salvării sau Sărbătoarea Pascală, sărbătoare în amintirea evenimentului, dar şi a animalului sacrificat, care prin sângele său a salvat familiile evreilor de la moarte.

O lecţie împortanță, pe care o avem cu toţii de învăţat de la Sărbătoarea Pascală a iudeilor, este că, ceea ce faci aproapelui tău, la rândul tău, la fel ţi se va face. Evreilor li s-au omorât întâii născuţi de parte bărbătească, iar Dumnezeu, a pedepsit în acelaşi mod acelaşi mod poporului egiptean, omorând întâii născuţi. Familiile egiptene au simţit aceeaşi durere pe care le-au provocat-o evreilor. Şi ori de câte ori neîndreptăţim pe cineva, într-o zi vom simţi şi noi aceeaşi durere pe care o pricinuim semenilor noştri. Dar totodată, mai ştim că există sângele unui „miel pascal” ,nevinovat, care ne poate salva de la pedeapsă şi moarte, atât timp cât vom sta ocrotirea acestuia.

Niciodată să nu crezi că vei fi scăpat de răul pe care îl faci altora. De aici şi zicala românească: „Cum faci, la fel ţi se va face!” (Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!) Vei fi judecat, după cum ai judecat. Iar dacă ai avut milă pentru aproapele tău, dacă l-ai iertat când ţi-a greşit, la rândul tău, în ziua judecăţii, vei fi judecat cu milă şi iertat de faptele tale, prin sângele Mielului Pascal.

Sărbătoarea Pascală evreiască poartă amprenta salvării din robie de sub puterea egiptenilor. Acesta a fost primul Paşte profetic din Sfânta Scriptură, pentru că mai târziu avea să vină în lumea noastră Adevăratul Miel Pascal, trimis de Dumnezeu – Tatăl.
Perioada cuprinsă între Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim şi Învierea Sa, se numeşte Săptămâna Patimilor şi este plină de evenimente semnificate pentru creştinii din lumea întreagă.

În Sfânta Scriptură, în cartea apostolului Ioan 12: 1,scrie: „Cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi”. Simţind că I se apropie Ceasul, Iisus a dorit să mai petreacă câteva zile în casa prietenilor săi, Maria, Marta şi Lazăr. În timp ce era aici, Maria i-a uns picioarele cu mir de nard, un parfum mirositor de mare preţ, ca un act al smereniei şi al adoraţiei ei pentru Fiul lui Dumnezeu. Această manifestare plină de dragoste, a dovedit devotamentul Mariei faţă de Iisus şi bunăvoinţa de a-L sluji. Ungerea lui Iisus de către Maria, era un act de mare sacrificiu deoarece mirul era foarte scump, dar ea ştia că posibilitatea de a-şi exprima devoţiunea faţă de El, va dispărea curând. Astfel, Maria s-a folosit de ocazia care s-a ivit atunci. Credinţa ei în Domnul Iisus şi devotamentul faţă de El, sunt exemplul cel mai înalt pe care îl doreşte Dumnezeu în noi. Din acest motiv, a spus Iisus că gestul ei de dragoste va fi spus oriunde se va propovădui Evanghelia. Gestul Mariei a fost expresia profundă a devotamentului şi slujirii faţă de învăţătorul ei.
În calitate de creştini învăţăm din exemplul Mariei, că slujirea faţă de Mântuitorul nostru înseamnă mult mai mult decât a lucra pentru El. Şi anume: este în primul rând o slujire personală a Lui. Învăţăm că devotamentul nostru sincer şi iubirea noastră pentru Hristos, constituie cele mai preţioase aspecte al relaţiei noastre cu El.
În ziua următoare, pentru că era sâmbătă, iar legea poporului evreu cerea ca ziua a şaptea, sâmbătă, să fie o zi de odihnă, rămânând în casa prietenilor săi din Betania, Domnul Iisus a petrecut ziua în mod tradiţional, respectând ziua de Sabat.
În prima zi a săptămânii, duminica, Iisus a călătorit spre Ierusalim călare pe un măgăruş. Când Domnul Iisus a intrat călare pe măgăruş în Ierusalim, după cum era obiceiul poporului evreu, mulţi credeau că Mesia va restabili pe Israel ca naţiune şi va domina peste popoarele din jurul Iudeii, în sens politic.

Nici până în ziua de astăzi, mulţi iudei nu au înţeles că scopul venirii lui Iisus în lume, nu era ca să domnească peste vreo ţară anume. Deşi El îşi exprimase cu claritate scopul Său, zicând: „ Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” şi făcuse atâtea minuni printre ei.
Dezamăgiţi, aceeaşi mulţime care îi strigase „Osana!”, va striga mai târziu: „Răstigneşte-l!” constantând că nu este Mesia pe care şi-l dorise. (oare, de câte ori nu suntem şi noi dezamăgiţi când planurile divine nu sunt după voia noastră, sau planurile noastre nu sunt în concordanţă cu cele divine?)

…Domnul Iisus mergea călare spre Ierusalim… Prin intrarea Sa pe măgăruş, Iisus da mărturie public, că El este împăratul lui Israel şi Mesia cel profeţit de proroci. Această intrare triumfală, a fost profeţită cu mulţi ani în urmă de către proroocul Zaharia: „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine. El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgăruş, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.”

Intrarea smerită în Ierusalim, este un act simbolic menit să arate că Împărăţia Sa nu este din lumea aceasta şi că El nu a venit să domnească asupra lumii prin forţă şi violenţă. Refuzul Său de a se compara cu un învingător militar dovedeşte că Împărăţia Lui este spirituală. Dar noi? Lăsăm noi slava acestei lumi pământeşti pentru cea a lui Iisus sau negăm existenţa Mântuitorului pentru diferite ocazii şi câştig personal?

va urma…

Indiferent că te afli la Bucureşti, Roma, Berlin, Madrid, că locuieşti în America sau în îndepărata Noua Zeelandă, oriunde te afli în lume, cu ocazia Sfintei Sărbători de Florii, îţi urez  sănătate, dragoste, împliniri pe toate planurile şi multe bucurii împreună cu cei dragi ai dumneavoastră.

Evrei l-au întâmpinat pe Iisus Christos cu ramuri de finic, strigându-i ” OSANALE!”, noi să-l întâmpinăm cu dragoste în inimile noastre, devenind mai buni, mai miloşi, compătimind cu cei care trec prin suferinţi şi bucurându-ne împreună cu cei ce se bucură.

Cu ocazia Sfintei Sărbători de Florii,  tuturor românilor de pretutindeni, le urez „La Mulţi Ani!”

Cu dragoste, Ligia

 L.G.Janik

Bibliografie: Biblia Ortodoxă sau Sfânta Scriptură, Sfânta Scriptură – traducere Cornilescu
Prelegeri de Teologie Sistematică de Henry Clarence Thiessen, Dicţionar Biblic, 1995, SMR- Oradea
Biblia cu explicaţii, 1996 SMR- Oradea

Facebook Comments