Serialul transformării României în ”colonie”: Căderea Zidului Berlinului – Timișoara 1989 – Poruncile lui Ceașescu pentru supușii săi

Începuturile schimbărilor au fost în mâna lui Mihail Gorbaciov cu faimoasa lui Perestroika dar, haideți deocamdată în Germania de Est: …astăzi, 9 Noiembrie 2019, celebrându-se 30 de ani de la Căderea Zidul Berlinului, cel care a fost unul dintre cele mai puternice simboluri ale Războiului Rece, dar și cea mai clară dovadă a separării celor două lumi, cea comunistă și cea democratică.

Ridicat peste noapte în august 1961, Zidul Berlinului a despărțit familii și prieteni, a împins oameni la gesturi disperate și, în 28 de ani de existență, a dus la moartea a sute de oameni.


Revenim în patria noastră, România:


Continuăm serialul nostru dedicat evenimentelor petrecute cu 30 de ani în urmă, aceasta este partea a doua, dacă nu ați citit prima parte clicați pe: Serialul transformării României în ”colonie”: 30 de ani de la căderea regimului ceaușist – dileme


Pretextul începerii a ceea ce a rămas în istorie cu numele de Revoluția Anti-comunistă de la 1989 a fost sentința de evacuare a unui pastor de etnie maghiară din Timișoara, dar bazele căderii lui Ceaușescu erau deja puse în occident și râvnită de puterile obscure occidentale.

Scopul? Transformarea României în piață de consum, preluarea resurselor naturale de care România a dispus, și dispune încă, în cantități uriașe.

Sub masca democrației și a capitalismului țara a fost efectiv cucerită fără arme de către alte națiuni și fiecare și-a luat partea din belșug: Austria ne-a tăiat pădurile, Rusia ne-a distrus metalurgia și nu doar, Franța ne-a luat industria construcției de automobile, mai tot occidentul a beneficiat de pe urma distrugerii multor fabrici românești. Exemple vom da pe larg în articolele viitoare.

Revenim la momentul 1989:

Se vorbește greșit despre sfârșitul comunismului în România deoarece până la 1989 comunismul încă nu fusese pe deplin instaurat, era un soi de socialism ciudat, de totalitarism, Ceaușescu fiind în vârful unei nomenclaturi tot de el aleasă.

Năravurile socialiste au continuat și după 1989, Ion Iliescu fiind fidel acestei ideologii iar apoi, chiar până astăzi, au avut preponderent Puterea guverne formate de partide emanate din ceea ce a fost la începuturile democratizării Frontul Salvării Naționale, F.S.N.


Pe 16 decembrie 1989 în Timișoara începea sfârșitul regimului lui Ceaușescu în România. Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa pe străzile oraşului, strigând „Jos Ceauşescu!” şi „Libertate!”. Material preluat de la europafm.ro:

Cu doar o zi înainte, câteva sute de enoriaşi maghiari au venit în apărarea pastorului reformat László Tőkés – un opozant al regimului comunist –care primise o sentinţă de evacuare din casa parohială, aflată în aceeaşi clădire cu Biserica Reformată.

În Registrul Serviciului de Filaj al Securităţii Timiş, în 16 decembrie, s-a consemnat că în Timișoara, la ora 14.00, s-a scandat „Jos Ceauşescu!” şi „Libertate!”.

Ziua de 17 decembrie 1989 s-a încheiat tragic, cu peste o sută de răniţi, care au fost duşi la Spitalul Judeţean din Timişoara, dar şi cu morţi, care au ajuns la morga aceluiaşi spital.

Însă lupta timişorenilor nu s-a încheiat aici, ziua de 18 decembrie 1989 urmând să aducă noi evenimente tragice.

Evenimentele acestor zile din 1989 au dat startul Revoluției române și schimbării regimului ceaușist.

Reacția regimului este surprinsă cel mai bine în tele-conferinţa condusă de Nicolae Ceaușescu, imediat după şedinţa C.P.Ex.:

00:00 Nicolae Ceauşescu: ”Începem teleconferinţa, tovarăşi! Bună seara! Am convocat această teleconferinţă, avînd în vedere unele evenimente foarte grave care s-au întîmplat în ziua de ieri şi de astăzi la Timişoara.

Aparent, totul a pornit de la un proces de evacuare a unui preot care a fost mutat de cultul respectiv şi nu vroia să se evacueze, care, însă, anterior, a făcut declaraţii antiromâneşti la Budapesta şi s-a aliat cu cercurile revizioniste ostile integrităţii României.

S-au făcut greşeli pentru că normal toată problema trebuia rezolvată într-o oră-două, conform legilor ţării şi normelor care sînt în toată lumea, dar, în loc de asta, s-au dus discuţii interminabile şi s-a dat ocazia ca acesta să strîngă elementele pe care le-a pregătit din timp.

Acum reiese clar că de fapt aceasta a fost pretext, că a fost pregătit din timp de agenţiile străine din străinătate şi de cercurile antisocialiste şi din Est şi din Vest.

Repet cu toată seriozitatea, încă la Timişoara nu s-a pus ordine pentru că s-au făcut unele greşeli inadmisibile în aplicarea măsurilor stabilite şi primul lucru, că unităţile care au fost destinate să aplice unele măsuri, de fapt au fost puse în imposibilitatea să acţioneze – au fost trimise dezarmate.

La Timişoara sînt acuma toţi comandanţii. Am dat, am precizat că la teleconferinţă, la Timişoara, sînt prezenţi şi comandanţi militari de acolo.

Am transmis cu cîteva minute înainte tovarăşului Coman, care a sosit acuma cu alţi generali la Timişoara, ordinul – toate trupele primesc imediat muniţie de război, de front.

Se somează, oricine nu se supune, se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea! În Timişoara a fost atacat şi sediul [comitetului judeţean de partid], nu s-a reacţionat, s-a întors şi obrazul celălalt, de parcă ar fi fost Isus Hristos!

Începînd de astăzi, toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv miliţia, trupele de securitate, unităţile de grăniceri, vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe. Fără discuţie!

Cu respectarea regulamentelor şi normelor legale, de somaţie, conform legilor, constituţiei. Dar oricine atacă un ofiţer, un soldat, trebuie să primească riposta! Oricine intră într-un consiliu popular, într-un sediu de partid, sau sparge un geam la un magazin, trebuie să primească riposta imediată!

Nici un fel de justificare! Umanismul nu înseamnă pactizare sau capitulare în faţă cu duşmanii! Umanismul înseamnă apărarea poporului, integrităţii ţării şi socialismului.

De asemenea, toate unităţile militare sînt în stare de alarmă şi au în această situaţie şi armamentul de luptă, de dotare de luptă. Înseamnă inclusiv muniţia! Nu pleacă nicăieri fără muniţie de luptă!

Unităţile de motorizate, toate merg cu armamentul din dotare uşor, cu armamentul uşor din dotare. De luptă.

Se interzice, orişicine încearcă vreo manifestare, este imediat somat, arestat şi pe urmă stăm de vorbă să clarificăm. Fără nici un fel de discuţie! Aceasta este prima problemă. Dacă s-a înţeles bine şi întreb întîi la Timişoara?

Dacă sînt prezenţi, să-mi răspundă primul secretar care îndeplineşte şi calitatea de comandant al judeţului, şi tovarăşul Coman, dacă sînt prezenţi ofiţerii acolo?”

06:48 Radu Bălan: ”Să trăiţi, tovarăşe secretar general! Bălan la aparat, sînt cu tovarăşul Coman. S-au luat măsuri pentru executarea dispoziţiilor, ordinului pe care l-aţi dat dumneavoastră. Am terminat.”

07:00 Nicolae Ceauşescu: ”V-am întrebat dacă ofiţerii sînt în sală?”

07:05 Ion Coman: ”Vă raportez, tovarăşe Ceauşescu, Coman la aparat. Nu sînt în sală, sînt la divizie şi organizăm ce aţi ordonat dumneavoastră. A început să se tragă deja. Coman vă raportează.”

07:13 Nicolae Ceauşescu: ”Să fie-n sală, de ce n-au venit în sală? Vă rog transmiteţi-le ordinul meu! Acţionează în calitate de situaţie de luptă!

Activitatea fiecăruia o judecăm ca atare şi într-o oră trebuie restabilită complet liniştea în Timişoara.

Te rog, chemaţi-i şi daţi-le ordin şi cînd sînt, îmi daţi şi mie să vorbesc cu ei la telefon! Nu se poate una ca asta! S-a înţeles?”

07:56 Ion Coman: ”Vă raportez tovarăşe Ceauşescu, capul a 3 coloane intră acum în Timişoara. Am trimes aceşti ofiţeri acolo pentru a le întîmpina şi a-i dirija în centrul oraşului. Raportez încă o dată: Am ordonat să se tragă foc!”

08:15 Nicolae Ceauşescu: ”Comandantul diviziei din Timişoara unde e? Tovarăşe Coman, comandantul diviziei din Timişoara unde e?”

08:26 Ion Coman: ”Raportez, comandantul diviziei este la divizie, tovarăşe Ceauşescu!”

08:40 Nicolae Ceauşescu: ”Imediat să vină la, împreună cu voi să fie la locul de comandă. Şi locul de comandă este comitetul judeţean al partidului! Ăsta e punctul de comandă!”

08:56 Radu Bălan: ”Am înţeles, tovarăşe secretar general.”

08:59 Nicolae Ceauşescu: ”Generalii care au mers cu tine unde sînt? Coman, generalii care au venit din Bucureşti – şeful statului major [Ştefan Guşă], ministrul adjunct [Victor Atanasie Stănculescu] şi ceilalţi unde sînt?”

09:14 Ion Coman: ”Vă raportez că acuma am vorbit cu ei pentru a merge la divizie să vedem cele trei coloane. După aceea am chemat aici pe şeful securităţii, pe şeful miliţiei, care sînt lîngă mine! Şi organizăm aşa cum aţi ordonat!”

09:28 Nicolae Ceauşescu: ”Te rog, acţionezi în numele meu şi preiei comanda şi îmi raportezi din 15 în 15 minute cum se soluţionează problemele!

Toţi îi chemi şi le dai ordin să execute! Toate unităţile să iasă, să fie în centru şi să pună ordine! S-a înţeles?”

[Acest dialog dintre Ceauşescu şi Coman este dovada limpede că Ceauşescu i-a încredinţat lui Coman conducerea reprimării revoluţiei de la Timişoara, şi a fost constituit un comandament în acest scop la consiliul judeţean PCR.

Toţi ceilalţi comandanţi, de la armată, miliţie şi securitate, s-au subordonat lui Coman. Acesta din urmă, la proces şi în emisiuni televizate, a tăgăduit faptul că ar fi constituit un comandament de reprimare.

A fost găsit însă vinovat de instanţa de judecată, fiind osîndit la 15 ani închisoare, din care a executat 3 ani, 3 luni şi 10 zile, conform propriilor declaraţii, fiind graţiat de Emil Constantinescu]

09:52 Ion Coman: ”Vă raportez, am înţeles, tovarăşe Ceauşescu!”

09:59 Nicolae Ceauşescu: ”Poftim! Nici acum nu au sosit unităţile, deşi mi s-a raportat că au sosit!? Poftim!”

10:12 Vasile Milea: ”Punctul de comandă a fost la comandantul diviziei. Au legătură prin radio cu tancurile.”

10:23 Nicolae Ceauşescu: ”Trebuie să fie strînse împreună.”

10:25 Vasile Milea: ”Am înţeles.”

10:26 Nicolae Ceauşescu: ”Dar nici unităţile n-au sosit.”

10:28 Vasile Milea: ”Sînt la intrarea în oraş.”

10:31 Nicolae Ceauşescu: ”De ce la intrare în oraş?”

10:32 Vasile Milea: ”Cei din Arad, Lugoj. Ceilalţi sînt în oraş!”

10:42 Nicolae Ceauşescu: ”Dacă celelalte judeţe au înţeles măsurile care trebuie luate din acest punct de vedere sau au ceva nelămuriri sau de întrebat? Clujul, s-a înţeles?”

11:02 Ioachim Moga [prim-secretarul de la Cluj]: ”S-a înţeles, tovarăşe secretar general!”

11:04 Nicolae Ceauşescu: ”Iaşiul, s-a înţeles?”

11:06 Ioachim Moga: ”S-a înţeles, s-a înţeles, să trăiţi! Moga la aparat!” [un alt glas suprapus care nu se înţelege, probabil al prim-secretarei de la Iaşi]

11:11 Nicolae Ceauşescu: ”Imediat chemaţi toţi comandanţii şi aplicaţi măsurile. Nu aşteptaţi de la Bucureşti alte dispoziţii! Astea sînt dispoziţiile care sînt obligatorii pentru toată lumea! Oricine este, raportaţi imediat; să fie destituit cine nu acţionează în mod corespunzător!

A doua problemă. Trebuie neapărat gărzile muncitoreşti să fie bine pregătite, unităţile, să se discute şi să meargă, dacă se apelează la ele, cu armament de luptă, bine verificat! Să se discute foarte serios în toate unităţile, să se vadă în învăţămîntul superior, în învăţămînt, necesitatea ca tineretul, că este necesar să se adopte o poziţie fermă faţă de orice manifestări antisocialiste, care pun în pericol integritatea şi independenţa României, cuceririle poporului.

Că asta e obligaţia tuturor cetăţenilor patriei, indiferent de origine sau că sînt sau nu sînt membri de partid. Desigur, în mod deosebit trebuie discutat cu membrii de partid, cu tineretul, dar cu toate organizaţiile.

Toate organizaţiile trebuie considerate mobilizate. Sigur că-n primul plan trebuie să stea producţia, desfăşurarea, şi nici o încercare de a dezorganiza producţia nu trebuie admisă, sau de a sabota activitatea de producţie – nici în industrie, nici în toate domeniile –, să se asigure buna aprovizionare cu tot ce este necesar, dar cu atitudine fermă, dacă se găsesc elemente care încearcă să provoace dezordine.

Că nu trebuie să credem că noi sîntem ocoliţi şi nu există şi la noi anumite elemente care s-au pus în serviciul diferitelor servicii străine, care acţionează pentru un dolar sau pentru o rublă împotriva propriului popor, împotriva independenţei ţării!

Trebuie să demascăm fără cruţare şi să spunem clar că este necesară o unitate şi o poziţie fermă împotriva oricăror încercări de a lovi în programul de dezvoltare, în cuceririle revoluţionare, în integritatea şi independenţa ţării.

Şi vă rog să se ia măsuri ferme, să se prelucreze foarte serios în toate domeniile de activitate! Practic, întregul comitet judeţean, activul de partid trebuie considerat în stare de alarmă! Fără a neglija, repet, problema producţiei, planului, dar atenţie la orice fel de manifestări.

Nu trebuie să mai subliniez faptul că cercurile reacţionare îşi concentrează atenţia de a face totul pentru a submina socialismul în România, independenţa şi integritatea ţării.

Au făcut, de altfel, şi declaraţii publice şi tot ceea ce s-a întîmplat în ţările socialiste în ultimul timp este de fapt o acţiune de destabilizare, care are drept scop distrugerea socialismului!

Este o adevărată lovitură de stat, aşa-zis paşnică! Antisocialistă! Şi aşa trebuie privită ca atare!
Dacă asupra acestor probleme e vreo neclaritate?
Nu?

Am stabilit să nu mai primim în perioada următoare turişti străini şi să nu aibe loc nici aşa-zisul micul trafic de frontieră. Îl suspendăm! Vom reveni mai tîrziu. Acum nu avem timp de mic trafic de frontieră! Trebuie fiecare să se ocupe de problemele lor!

Nu de micul trafic. Şi nu trebuie să admitem, şi oricine, şi străinii, dar şi din ţară, care sînt prinşi că desfăşoară activitate antisocialistă trebuie loviţi fără cruţare, fără nici un fel de justificare. Şi trebuie să spunem poporului clar, nu să umblăm aşa cu subînţelesuri!”

17:09 Elena Ceauşescu: ”Trebuie spus deschis!”

17:10 Nicolae Ceauşescu: ”E problema clară. Aşa cum am spus în ’69, în ’68, pardon, după intrarea în Cehoslovacia, acum situaţia este şi mai gravă şi trebuie să spunem clar întregului popor, întregului partid şi să luăm toate măsurile pentru a putea să respingem orice încercări de amestec în România, de destabilizare, de a abate poporul de pe calea dezvoltării socialiste!

Iată, tovarăşi, asta e, pe scurt, subiectul acestei scurte tele-conferinţe, dar care vreau să înţelegeţi că are loc într-o situaţie deosebită şi trebuie să luăm măsuri cu toată fermitatea!
Dacă aveţi ceva de întrebat sau de spus?
E clar, tovarăşi?

Vă rog, atuncea, aşezaţi-vă, chemaţi unităţile de interne, armate, biroul judeţean, activul şi stabiliţi măsurile care se impun astăzi. Nu le amînaţi pentru mîine!

Şi organizaţi grupe de patrulări comune, din unităţile de miliţie, de securitate şi armată, cu grupele de gărzi patriotice, cu gărzile tineretului, cu tineret, cu activiştii de partid, bine verificaţi, cu poziţie fermă, activă, instruiţi bine!

Şi asta nu pentru o zi! Asta pentru perioada pînă cînd se va revoca acest ordin! Va rămîne în vigoare, practic, pînă după Anul Nou.

La fel în întreprinderi, în comune, peste tot, asigurînd desfăşurarea normală a activităţii de producţie, realizarea în mai bune condiţiuni a planului, a tuturor măsurilor.

Daţi şi o ripostă fermă tuturor acţiunilor provocatoare din partea oricui ar fi acestea!
Dacă aveţi ceva de întrebat, întrebaţi, încă o dată întreb: Aveţi ceva de spus? Nu!
Orişice problemă se iveşte, imediat trebuie să raportaţi!

Nu amînaţi, nu încercaţi să… Chiar dacă s-a ivit o problemă, am luat măsuri, dar de raportat orişice problemă se iveşte! Nimenea nu trebuie să mai acopere nimic! Absolut sub nici un motiv!

Mai întreb o dată, tovarăşi, dacă aveţi ceva de întrebat sau de spus? Nu? Atunci, tovarăşi, cu aceasta am încheiat tele-conferinţa şi vă rog, treceţi imediat la măsuri ferme în sensul celor ce am spus! Spor la muncă!”

Dragi cititori ai ziarului nostru, cum vă sună acum, după 30 de ani, aceste cuvinte ale celor care înainte de 89 au deținut Puterea în România?


Să urmărim un rezumat la ceea ce s-a petrecut apoi la București, preluat de pe memorialulrevolutiei.ro:

Revoluţia la Bucureşti, pe foarte scurt


În ziua de 21 decembrie, Ceauşescu, pe deplin inconştient de situaţia reală, a organizat un mare miting la Bucureşti, cu scopul de a fi susţinut şi de a-i înfiera pe aşa-zişii „huligani unguri” de la Timişoara.

Mitingul s-a întors împotriva lui, mulţimea scandând lozinci anticomuniste şi anticeauşiste. În aceeaşi zi au început mişcări revoluţionare în cele mai mari oraşe ale ţării: Cluj, Sibiu, Braşov, Arad, Târgu-Mureş etc. Deşi autorităţile au deschis foc împotriva demonstranţilor, românii nu mai puteau fi înfrânţi.

22 decembrie – Era o chestiune de ore până la căderea sistemului, ceea ce s-a întâmplat vineri, 22 decembrie 1989, odată cu fuga soţilor Ceauşescu din Bucureşti. În situaţia confuză care s-a creat, s-au format mai multe grupuri care au dorit să preia puterea.
Până în seara de 22 decembrie s-a impus grupul condus de Ion Iliescu şi Petre Roman, în condiţiile complexe create de „terorişti”, indivizi neidentificaţi nici până azi, care au semănat confuzie şi teamă prin focuri de armă trase cu precizie asupra demonstranţilor sau chiar asupra locuinţelor.
Teama de „terorişti” şi de o eventuală „contra-revoluţie” a justificat în ochii opiniei publice judecarea sumară a soţilor Ceauşescu şi executarea lor în ziua de Crăciun a anului 1989. Schimbarea sistemului comunist era un fapt la sfârşitul lui decembrie, dar cu mari sacrificii, de a căror absurditate ne întrebăm şi astăzi.

Au fost, 1104 morţi, dintre care 162 înainte de 22 decembrie şi 942 după 22 decembrie, 3352 răniţi, dintre care 1107 înainte de 22 decembrie şi 2245 după 22 decembrie.


Ceea ce s-a întâmplat de fapt a fost confirmat de cei care i-au înlocuit pe Ceaușescu, aceiași care au arătat cu degetul spre el.

A fost totul o mizerie. Masacrul nu s-a întâmplat niciodată. Trupurile exhumate despre care se spunea că sunt cu miile și care au fost găsite, chipurile, într-un mormânt comun, erau pur și simplu cadavre scoase din cimitirul săracilor. Însuși custodele cimitirului a mărturisit.

Desigur, soții din fruntea Republicii Socialiste România erau dictatori, dar nu erau represori sângeroși. Cu toate acestea, ne întrebăm de ce întreaga înscenare, de ce a devenit necesară, având în vedere că în celelalte țări aparținând URSS nu a fost necesar să se creeze revoluții de masă pentru a schimba structura politică și figurile de la putere, în urma căderea Zidului Berlinului? Și îndoiala, precum și cazul specific al României, se reflectă asupra întregii povești, sau cel puțin asupra a ceea ce ni s-a spus.

Înainte de a ne gândi la motivele care stau la baza farsei zisă revoluție, este necesar să ne ocupăm cel puțin parțial de istoria țării, începând cu ascensiunea la putere a conducătorului.

România nu făcea parte din URSS, avea câteva caracteristici speciale, ceea ce a făcut probabil necesară organizarea unui masacru pentru a-l depune pe liderul țării.

Când a ajuns la putere în 1965, Ceaușescu s-a stabilit repede ca lider independent, dar puternic, comunist, din punct de vedere ideologic.

În 1968, de fapt, a decis să nu mai participe activ la Pactul de la Varșovia, în acest caz, refuzând să participe la invazia Cehoslovaciei.

Această poziție a fost tolerată de Uniunea Sovietică și a conferit Republicii Socialiste România statutul de țară non-conformistă și, într-un anumit mod, independent de propriul bloc.

Opoziția la Pactul de la Varșovia a schimbat relația țării cu străinii, în special cu Statele Unite. De fapt, cele două țări au semnat numeroase acorduri economice și culturale de-a lungul anilor până la căderea regimului.

România a devenit membră a mai multor instituții economice și financiare internaționale, precum Acordul general pentru tarife și comerț (GATT) în 1971, Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și a fost bine primită peste tot în Occident, fiind considerată o țară independentă, deși comunistă.

În 1974, comerțul dintre Statele Unite și România a crescut la peste 400 de milioane USD. Totuși, această creștere a fost îngreunată de lipsa unui tratament special care este acordat de Statele Unite prin clauza națiunii cele mai favorizate.

Clauza implică un avantaj în tarifele vamale și a fost acordată României pentru prima dată în 1975, când Congresul SUA a adoptat „Legea comerțului din 1974”. Această lege a permis președintelui Statelor Unite să extindă acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate taberei comuniste.

Datorită tarifelor vamale mici, exporturile României în Statele Unite au trecut, între 1975 și 1977, de la 133 milioane de dolari la 233,3 milioane de dolari. În 1985 s-au ridicat la 949,7 milioane de dolari.

Clauza a făcut posibilă ca România să beneficieze de creditele Băncii Export-Import. Reînnoirea anuală a clauzei a devenit principalul instrument al administrației americane pentru a influența comportamentul României.

Statele Unite au folosit secțiunea 402 pentru a convinge guvernul român să permită emigrarea a peste 180.000 de oameni între 1975 și 1988, când clauza națiunii celei mai favorizate a încetat să mai fie aplicată României.

Cu toate acestea, fricțiunile dintre cele două țări au crescut.

Unul dintre motivele pentru care s-au bazat Statele Unite a fost problema legii emigrării. Menținerea clauzei depindea atât de aceasta, dar și de alte aspecte legate de doctrina „drepturilor omului”, cum ar fi libertatea religioasă, eliberarea disidenților și privările economice ale straturilor inferioare ale societății. Creșterea datoriei externe a României a adăugat un nou motiv de fricțiune în relațiile Bucureștiului cu Washingtonul.

În 1982, datoria externă românească a depășit unsprezece miliarde de dolari, (astăzi, România a depășit suta de miliarde!) astfel încât Fondul Monetar Internațional (FMI) a intervenit în mod repetat la Ceaușescu, pentru a-i explica că pentru a face față acestei datorii și a ridica averile economiei românești era esențial să accepte un credit cu dobânzi în creștere.

Prin urmare, Ceaușescu a cerut Occidentului un împrumut (de 1,3 miliarde de dolari), ceea ce a subminat în continuare economia țării sale. Pentru a remedia acest lucru Ceaușescu a convocat un referendum pentru a împiedica România să intre în datorii cu alte state în viitor.

Începând cu 1980, România a exportat o mare parte din producția agricolă și industrială a țării, pentru a rambursa datoria contractată.

În acest fel, Ceaușescu și-a putut achita datoriile, cu puțin timp înainte de a fi executat, dar la un preț greu.

An de an condițiile populației s-au înrăutățit: malnutriție, insuficiență energetică, disponibilitate redusă de alimente și scăderea calității produselor alimentare.

Cu puțin timp înainte de căderea regimului, la 22 noiembrie 1989 s-a deschis la București cel de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. Mesajul de felicitări trimis de Gorbaciov „partidului frate” se aseamănă mai degrabă decât cu o declarație de solidaritate, cu un disprețuitor ordin de schimbare la care Conducătorul a răspuns subliniind independența națională a României, obținută cu prețul sacrificiilor grele care au dus în cele din urmă la plata datoriei contractate cu Banca Mondială.

Și Gorbaciov a dorit sfârșitul lui Ceaușescu pentru că acesta din urmă a fost împotriva acceptării programului de lichidare a regimurilor socialiste, așa că este firesc să ne gândim că eliminarea lui Ceaușescu a fost decisă de Bush și Gorbaciov în cadrul întâlnirii de la Malta.

Căderea Zidului Berlinului a dus la demontarea regimurilor celorlalte țări aparținând Uniunii Sovietice într-un mod neobișnuit de pașnic. Cu siguranță nu ar fi fost ușor pentru România, având în vedere că conducătorul a fost ultimul stalinist convins și, de asemenea, șeful statului cel mai independent din sfera socialistă a URSS.

Deci, odată ce au fost dezvăluite numeroasele falsuri în ianuarie 1990, datorită investigațiilor efectuate de un jurnalist elvețian, care au fost consecințele atât pentru presă, cât și pentru managerii falsului revoluției române?

Presa internațională a renunțat adesea la problema asta, pentru a evita nevoia de a  rectifica ce spusese deja și a pierde astfel credibilitatea cititorilor.

Doar cotidianul Libération, dintre primii care au recunoscut fake-news-ul propagat, a întregii farsă numită revoluția 89, și-a cerut scuze public pentru că a crezut în ceea ce a dat pe surse toate agențiile.

L-a trimis pe același jurnalist Marc Semo și l-a rugat să spună tot adevărul, care poate fi citit în articolul său de 8 pagini. Marc Semo a mai spus că primul său articol, având în vedere dificultățile de comunicare din mijlocul „Revoluției române”, a fost modificat și mărit în mod deliberat de către directorul său.

Nicolae Ceașescu, în sicriu

El susține că a fost întotdeauna neconvins de masacru și presupusul adevăr al faptelor, chiar dacă în acel moment nu era în posesia unor probe concrete care să demonstreze contrariul.

Personajele care s-au ocupat de gestionarea revoluției (înscenarea a fost dezvoltată de alte servicii secrete, în special GRU, direcția principală de informații), în schimb, după 89 s-au instalat la putere, după eliminarea lui Ceaușescu, și au reprezentat, evident, convergența a două linii: cea a Statelor Unite și cea a Rusiei.

În concluzie, nimeni nu a plătit, nu au fost procese internaționale, nici pedepsiți cei care ar fi tras în oameni. La urma urmei, ca de obicei, învingătorii scriu istoria…


În ediția viitoare ne vom concentra să aflăm detalii despre cum a fost pregătită din exterior căderea lui Ceaușescu …iar dumnevoastră, între timp, vă așteptăm să comentați aici …dacă a fost justă această cădere, dacă a fost necesară, dacă ați vrea înapoi instaurat în țara noastră un regim totalitarist… 

Facebook Comments