Serviciul „RETUR 30” – un serviciu de returnare prin Poșta Română

Poşta Română a lansat un serviciu care oferă clienţilor posibilitatea de a returna produsele comandate de pe site-urile eMag şi FashionDays.

Serviciul „RETUR 30” va fi disponibil, de luni, 12 noiembrie, în cele peste 500 de oficii PostCollect din toată ţara.

Poşta Română preia mărfurile pe care clienţii doresc să le returneze în termen de 30 de zile de la achiziţie, le transportă şi le livrează la adresele indicate de către beneficiar. Clientul se va prezenta într-unul din cele peste 500 de oficii poştale PostCollect, cu produsul ambalat în condiţii aferente coletelor poştale. Va înmâna oficiantului numărul AWB generat de site-ul retailerului după aprobarea cererii de retur. Timpul de livrare pentru o astfel de trimitere este Z + 3 zile lucrătoare, de la data prezentării trimiterii în subunitatea poştală. Trimiterile PostCollect „RETUR 30” se pot monitoriza prin Track&Trace, pe site-ul Poştei Române, de la prezentare, până la livrarea către beneficiar.

„Poşta Română este o companie strategică pentru Guvernul României,iar acest lucru se vede din acţiunile pe care, în echipă, le întreprindem pentru a redresa operatorul naţional de servicii poştale. Începând cu alocarea fondurilor pentru capitalizare, continuând cu investiţiile şi cu atenţia sporită acordată personalului din Poştă prin creşterile salariale aprobate şi achiziţionarea de echipamente noi, vom reuşi să recredibilizăm această companie care a făcut istorie în ţara noastră prin serviciile oferite românilor”, a declarat Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.