Sfecla roșie – bine de știut!

remedii de la natura

Sfecla roșie reprezintă o sursă excelentă de vitamina B, folați, mangan și potasiu. De asemenea, este o sursă bună de fibre, vitamina C, magneziu, fier, cupru și fosfor. Chiar dacă suntem mai mult obișnuiți să o consumăm în fiartă, coapte sau în oțet, sfecla roșie este foarte delicioasă și atunci când se folosește în stare crudă pentru salate. În această stare, sfecla roșie își păstrează toți nutrienții intacți și va avea numai beneficii pentru sănătate.

Micșorează tensiunea arterială
Atunci când sucul de sfeclă roșie este ingerat îmbunătățește circulația sângelui, lărgește arterele și permite sângelui să circule mai bine. Sfecla este cea mai bună sursă de antioxidanți și nitrați naturali, care au rolul de a îmbunătăți circulația sanguină.

Acești nitrați care se regăsesc în mod natural în sfeclă stimulează eliberarea unei molecule (oxidul nitric) care produce efectul de lărgire a arterelor, astfel încât sângele circulă mai ușor și scade tensiunea arterială. Spre deosebire de nitrații folosiți în industria alimentară pentru produsele procesate, aceștia se transformă în nitriți în timpul digestiei și nu sunt periculoși pentru sănătate.

Oferă energie
Este bogată în zahăr natural, însă cu foarte puține calorii, de aceea sfecla roșie consumată cu regularitate sau sucul de sfeclă presat la rece conferă energie și anduranță în timpul antrenamentelor sportive.

Menține buna funcționare a creierului
Sfecla roșie conține betaină, o substanță care este folosită de regulă în tratamentele pentru depresie. De asemenea, datorită conținutul natural de triptofan ajută la relaxarea sistemului cerebral și protejarea lui de boli.

Curăță ficatul
Tot datorită betainei, sfecla roșie are un efect detoxifiant asupra ficatului. Această substanță previne acumularea grăsimilor în ficat.

Protejează corpul de boli grave
Consumul de sfecla roșie conferă un efect antioxidant și antiinflamator în corp, prevenind astfel apariția unor boli grave.

Este cel mai bun remediu pentru constipație
Potrivit specialiștilor, o cană cu sfeclă rasă are 4 grame de fibre, iar acest lucru are un efect benefic pentru persoanele care suferă de constipație. Consumă sfeclă roșie crudă cu regularitate dacă vrei să scapi de această problemă.

Protejează vederea
Datorită conținutului bogat în vitamina A și beta-caroten, sfecla roșie este benefică pentru sănătatea ochilor. Ea ajută la prevenirea degenerescenței maculare, o boală oftalmologică deosebit de gravă care este cauza principală a orbirii în rândul persoanelor peste 55 ani.

Previne accidentul vascular cerebral
Lipsa potasiului din corp este principala cauză care favorizează accidentul vascular cerebral. Sfecla roșie este foarte bogată în potasiu și îmbunătățește funcțiile inimii.

Salată de sfeclă roșie crudă
Ca să o consumi în stare crudă și să o faci mai delicioasă, sfecla roșie merge de minune cu ceapă roșie, oțet balsamic și mult pătrunjel. Astfel obții o salată din sfeclă crudă pe care o poți consuma alături de orice mâncare.

Ai nevoie de sfeclă roșie dată prin răzătoare, pătrunjel verde tocat mărunt, ceapă roșie tocată mărunt, sare, piper, ulei de măsline extravirgin și oțet balsamic (sau zeamă de lămâie dacă preferi). Se amestecă bine toate ingredientele și se consumă ca atare sau cu diverse tocănițe preparate în casă. Astfel te asiguri că vei consuma sfecla roșie în stare crudă măcar de câteva ori pe săptămână.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.