Sfinții Părinți Ioachim și Ana

Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, ocrotitorii căsătoriei, soților și ai familiei.

Sfânta Ana, mama Maicii Domnului și bunica lui Hristos este socotită ocrotitoarea copiilor și a maternității, căci ea a zămislit la bătrâneţe, după multe rugăciuni, lacrimi şi post.
Nenumărate sunt istorisirile monahilor de la Schitul „Sfânta Ana” din Muntele Athos, despre familii care şi-au pierdut orice nădejde de a mai avea copii, dar cu ajutorul Sfintei Ana au devenit părinți, atunci când cu evlavie și credință au scăpat la ea și i-au cerut ajutorul. Una dintre ele este istorisirea de mai jos:
Sultanul Insulei Limnos nu putea să dobândească copii și, din această pricină, era foarte mâhnit. Auzise de la locuitorii insulei, care vizitaseră Sfântul Munte și Schitul „Sfintei Ana”, despre minunile mamei Maicii Domnului şi ajutorul pe care ea îl dă soților fără copii.
Fiind încredinţat de istorisirile pe care le auzise, el a trimis, prin niște închinători, daruri la Schit pentru Icoana Sfintei Ana și le-a cerut să-i aducă untdelemn și aghiasmă de la Sfânta.
Pentru că sultanul era de altă religie, creştinii au aruncat darurile lui şi nu i-au adus nimic. Însă sultanul nu și-a pierdut nădejdea, ci a trimis alte daruri, prin alți închinători, la Schitul „Sfintei Ana”, și le-a cerut și acestora să-i aducă aghiasmă și untdelemn de la Icoană, amenințându-i chiar cu pedepse aspre, dacă nu-i vor aduce.
Monahii din Schit, deoarece sultanul nu era creștin şi din cauza pedepselor făgăduite creştinilor, i-au trimis apă de băut, nu aghiasmă, şi ulei obişnuit, nu sfinţit. Însă Sfânta Ana, văzând credința și stăruința sultanului, l-a ajutat şi i-a împlinit cererea, iar la vremea cuvenită soţia i-a născut un prunc sănătos.
Drept recunoștință, sultanul i-a dăruit Sfintei Ana o candelă preţioasă, care atârnă la icoana ei şi astăzi. Dar, fiindcă argintarul furase din materialul prețios, sultanul a adăugat oul din partea de jos a candelei, astfel încât darul să fie complet, adică să aibă greutatea de argint pe care o făgăduise la început. Sursa:doxologia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.