Shirakawa-gō

Pe valea rîului Shogawa la graniţa dintre prefecturile Toyoma şi Gifu se află zonele istorice Shirakawa-gō şi Gokayama, care cuprind mai multe sate. Înscrise în Patrimoniul UNESCO, aceste sate sunt exemple remarcabile de aşezări tradiţionale umane, care sunt perfect adaptate la mediul economic şi social. Construite cu mai bine de jumătate de secol în urmă, au reuşit să se adapteze şi să reziste în faţa tuturor schimbărilor petrecute în Japonia, din primelor secole şi pînă în prezent.

Shirakawa-go a fost parte a teritoriului clanului Takayama la începutul perioadei Edo, dar din secolul al XVII-lea pînă la restauraţia Meiji din 1868 a fost sub controlul direct al guvernului militar – Edo Bakufu. Gokayama a fost sub conducerea directă a clanului Kanazawa pe tot parcursul perioadei Edo. O retrospectivă în trecut ne arată că, în secolul al VIII-lea acest domeniu a fost deschis ca loc de rugăciune pentru un cult ascet religios de pe muntele Hakusan.

Mai tîrziu, în secolul al XIII-lea zona este sub influenţa sectei Tendai, iar apoi a sectei Jodo Shinshu, care este încă influentă în zonă. Învăţăturile acestei secte au jucat un rol important în dezvoltarea structurii sociale a regiunii, pe baza sistemului Kumi, a cooperării reciproce între gospodării învecinate. Lucrul cel mai important care se observă la aceste sate sunt casele care au fost construite în stilul arhitectural Gassho-zukuri (unul dintre stilurile arhitecturale desprinse din stilul de bază Minka).

Gassho-zukuri înseamnă „construcţie a mîinilor în rugăciune”, casele avînd acoperişuri abrupt înclinate, confecţionate din stuf fiind asemănate cu două mîini ce s-au alăturat în rugăciune. Designul lor este unic în ceea ce priveşte arta confecţionării acoperişurilor de stuf, ele avînd o rezistenţă mare pe timpul iernii la vîntul puternic dar şi la greutatea ninsorile abundente din regiune. Casele sunt mari, cu trei, patru etaje cuprinse între streşini joase. În trecut ele erau destinate găzduirii familiilor extinse mari într-un spaţiu extrem de eficient pentru o varietate de mici industrii.

Etajele superioare ale caselor Gassho-zukuri erau de obicei rezervate pentru sericicultură, în timp ce etajele de jos au fost adesea utilizate pentru producerea de azotat de potasiu. Situate într-o regiune muntoasă, care a fost tăiată de restul lumii pentru o perioadă lungă de timp, aceste sate cu case în stil Gassho-zukuri subzistă şi astăzi datorită culturilor de duzi şi a creşterii viermilor de mătase.

În regiune, munţii ocupă 96% din toată suprafaţa, ceea ce înseamnă că agricultura este aproape inexistentă. Din această cauză cîmpurile tradiţionale de orez nu au succes în zonă, fermierii cultivînd pe cîmpuri mici cereale alternative cum ar fi hrişca sau meiul. Şi totuşi, cele cîteva produse comercializabile din zonă au fost; hîrtia japoneză făcută din fibrele de dud, azotatul de potasiu pentru producţia de praf de puşcă şi produsele sericicole (viermii de mătase şi firul de mătase brută). Producţia de hîrtie a scăzut în secolul al XIX-lea, iar producţia de azotat de potasiu s-a închis. Industria de mătase a supravieţuit mai mult, de la sfîrşitul secolului al XVII-lea pînă în 1970; cerinţa de spaţii mari închise pentru paturile viermilor de mătase şi depozitarea frunzelor de dud a fost un factor important în dezvoltarea casei stil Gassho.

Dintre satele zonei Shirakawa-gō, cel mai mare este satul Ogimachi – situat pe un platou înalt la est de terasele rîului Sho. Cele mai multe case sunt în loturi individuale, cu parcele de teren cultivate separat. Pe teren înclinat, în apropierea bazei muntelui, casele sunt pe terase susţinute de ziduri de sprijin din piatră. Limitele lor sunt definite de drumuri, canale de irigaţie sau parcele cultivate, mai degrabă decît pereţi sau garduri vii, peisajul este unul deschis. Cele mai multe au structuri auxiliare, cum ar fi depozitele de lemn cu pereţi şi adăposturi pentru uscarea cerealelor (ele sunt construite departe de casele de locuit pentru a minimiza riscul de incendiu).

În satul Ogimachi sunt 117 case şi alte 7 structuri, unele construite în stil Gassho-zukuri, altele construite recent în secolul al XIX-lea apropiate ca stil de stilul gassho. Toate sunt aliniate paralel cu rîul Sho oferind un peisaj foarte armonios şi impresionant. Şapte case au acoperişuri înrămate în căpriori şi sunt construite în secolul al XX-lea, cu o asemănare generală a stilului gassho. Satul are două temple budiste, Myozen-ji şi Honkaku-ji. Hachiman Jinja, zeul gardian al satului este amplasat în altarul Shinto situat la baza muntelui şi înconjurat de o livadă de cedru. Shirakawa-gō este o zonă absolut fermecătoare, datorită în mare parte peisajului foarte frumos în toate anotimpurile, dar şi al faptului că te face să te întorci undeva în trecut. Turiştii din lumea întreagă vin aici pentru a cunoaşte o părticică din istoria atît de fascinantă a Japoniei.

Imagini – Y.Miyamoto – cu acordul fotografului

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici