Şi când iubim, să iubim şi-atât

Implicit în acest joc al iubirii pe care îl jucăm toată viaţa, intervin şi factori externi, materiali, sociali care schimbă oarecum faţa iubirii în care dorim să ne implicăm cu tot sufletul. Cel mai simplu este să iubeşti şi să nu te gândeşti la nimic altceva, asta este forma cea mai simplă, dar care reuşeşte şi nu reuşeşte în toate cazurile de viaţă. Mama îl ceartă pe copil că nu face multe lucruri şi că se preocupă cel mai mult de iubirea pentru fata care a întâlnit-o. El are 19 ani şi consideră că cel mai important lucru este să iubeşti. Bineînţeles că mama îi explică despre problemele vieţii şi alte lucruri foarte mature, dar mintea lui zboară mereu la iubita lui, unde să o mai plimbe, unde să se mai distreze. Nu poţi să îi explici unui părinte că timpul tău din zi este ocupat pe lângă facultate, dormit, etc şi cu iubire. Sigur că ai un program potrivit vârstei, dar e greu pentru o mamă să înţeleagă că băiatul ei are program în fiecare zi de la 16 până la 22 să iubească. Este puţin comic să te întrebe cineva ce faci în fiecare zi de la o oră până la x timp şi tu să îi spui că eşti foarte preocupat să iubeşti. Este foarte greu pentru părinţi să accepte această perioadă când copiii lor au relaţii de iubire. Mama întotdeauna are nevoie de ceva, să bată covoarele, să facă cineva cumpărături, etc treburi care ei i se par foarte importante, îi este aproape imposibil să se stăpânească să nu se enerveze când vede că nu are băiatul lângă ea atunci când are nevoie. Mulţi părinţi şi-au împins copiii la extreme, fiind duri în privinţa întâlnirilor şi au greşit. Copiii lor nu au luat cele mai bune decizii şi au ales relaţii greşite.

Cred că un lucru important pentru un părinte care are un copil implicat într-o relaţie de iubire este să fie prieten cu el. Prietenia, deschiderea, comunicarea bună, aceste elemente au un rol definitoriu în relaţiile pe care şi le face copilul. Ajutorul dat de părinte este foarte mare, dacă un copil vine şi cere un sfat cu siguranţă îl cere de la un părinte prieten, căruia îi spune multe lucruri, nu o să vedem niciodată un copil agresat de părinţi, împiedicat să aibă relaţii de iubire, că va veni cu inima deschisă să povestească despre ceea ce face el în relaţia cu x. Copilul se ascunde şi nu povesteşte nimic. Face lucrurile cum îl taie capul şi cu experienţa pe care o are la vârsta respectivă.

Poate că ar fi bine să se facă o propagandă şi pentru părinţi, cineva să le dea sfaturi de specialitate cum să ajute copiii în relaţiile de iubire. Părinţi lăsaţi copiii să iubească şi fiţi prietenii lor. Sigur că educaţia prietenoasă şi calmul din partea unui părinte va avea un efect mult mai mare asupra copilului.

Un băiat de 21 de ani, student, are o relaţie cu o fată studentă şi ea. Mama băiatului nu acceptă ca băiatul ei să fie plecat mult timp cu iubita lui şi găseşte mereu ceva care să îl oprească de a se întâlni cu ea. Îl întâlnesc undeva într-o farmacie, destul de trist şi stabilesc o discuţie mai pe larg cu dânsul. Pleca la întâlnire cu fata şi mama îl suna să vină repede acasă că are treabă cu el şi încerca să facă în aşa fel încât să nu mai aibă deloc liber în ziua respectivă. Sau, îl ameninţa că îi ia telefonul mobil pentru că vorbeşte mult cu iubita lui la telefon. Tatăl băiatului plecat mereu în delegaţii, inginer de drumuri, nu era acasă aproape niciodată pentru a se implica în problemele de familie. E firesc că mama rămânând singură acasă perioade mai lungi încerca să se agaţe de băiat şi să fie mereu cu el şi asta pentru că ea era mai tot timpul singură. După discuţii, o perioadă de timp l-a lăsat să meargă la întâlnire cu fata şi să aibă o viaţă potrivit vârstei lui, dar nu a ţinut-o prea mult timp. Era mult mai bine să aibă o discuţie cu soţul ei pentru o schimbare de serviciu a lui, ca să stea acasă şi să nu o mai lase atât de mult timp singură. Băiatul s-a mutat cu fata şi-au luat serviciu amândoi cu jumătate de normă şi mama a rămas singură acasă. Acum au planuri să se căsătorească, se înţeleg foarte bine dar băiatul nu are ajutor de la mama lui pentru că ea nu poate să îl ierte că a plecat de acasă şi a lăsat-o singură. Cu siguranţă că posesivitatea mamei ar fi ajuns la limite extreme dacă băiatul mai stătea acasă, cel puţin aşa considera el. Acum se înţeleg şi vor să îşi întemeieze o familie dar nu uită încăpăţânarea mamei de a nu accepta deciziile lor.

Mama a greşit în acest caz pentru că nu şi-a apropiat copilul să şi-l facă prieten. Din punctul ei de vedere băiatul trebuia să îi acorde cel mai mult timp doar ei pentru că era mama lui. Nu poţi să îţi ameninţi copilul şi să îl terorizezi doar pentru că problemele tale de familie nu sunt rezolvate. Cu siguranţă i-ar fi fost folositoare o discuţie cu soţul în care să stabilească un alt plan de viitor pentru familia lor ca ea să nu mai fie atât de mult singură.

Este un caz fericit deoarece copilul a găsit o cale bună de viitor, încercând să fie responsabil şi să îşi întemeieze o familie. Nu în toate cazurile s-ar fi întâmplat aşa.

O mamă, femeie de afaceri, are o fată de 18 ani, studentă la o facultate particulară. În casa lor este echilibru şi armonie, ea conduce o firmă iar tatăl este director la o întreprindere. La o distanţă destul de mare de timp, de primul copil, 14 ani, a venit şi un al doilea, un băieţel care a transformat destul de mult viaţa lor. Părinţii fiind extrem de ocupaţi cu joburile lor, au lăsat fata să se ocupe de băiatul mai mic. Ea era cu băiatul la joacă, şi în acelaşi timp îşi aştepta iubitul care ştia că la oră respectivă ea este cu fratele ei acolo. Îi era foarte greu. Trebuia să îi dea de mâncare frăţiorului, să îl schimbe, să îl scoată la joacă, apoi să se ocupe şi de alte probleme de-ale casei. Surprinzător ce repede a învăţat despre copii, era o enciclopedie pentru vârsta ei. Ar fi trebuit să aibă şi ea mai mult timp liber şi pentru învăţat, şi mai ales că acum era îndrăgostită şi nu avea timp să se întâlnească cu iubitul ei, care îi reproşa că nu pot merge la un film sau în alte locuri din cauza fratelui care îl ţinea toată ziua după ea.

Mama era mereu ocupată iar fiica nu putea avea o discuţie cu ea. Nu era de acord să aibă o femeie în casă pentru că nu avea încredere să lase pe cineva cu băiatul, de aceea prefera varianta de a-l lăsa cu sora lui. Dar, într-o zi fata a discutat cu ea. Mama furase efectiv timpul adolescenţei fiicei ei, dându-i ca serviciu grija pentru fratele mai mic. Şi-a dat seama că nu era în ordine. A reuşit să îşi structureze timpul ca să fie acasă, a angajat o persoană la firmă care să se ocupe de probleme cât lipsea ea şi chiar a început să se preocupe şi de sănătatea ei mult mai atent. Fata era fericită că are timp să meargă cu prietenele în oraş şi să se întâlnească şi cu iubitul ei, pentru că mama şi-a asumat responsabilităţile casei şi ale fratelui mai mic.

Cât de fericită este această fată pentru că are timp, se bucură de timp liber în care să facă ce vrea. Este bine că mama a înţeles situaţia.

Şi când iubim să iubim şi doar atât….

Iubirea este ceva care ţi se întâmplă, brusc, ca o furtună de vară ce trece repede. Este un dans ce te învăluie, simţi că dansezi de dimineaţă până seara, eşti într-un non-timp în fiecare zi a vieţii tale pentru că acest tumult al ploii nu se mai termină, te culci îndrăgostit, te trezeşti la fel, lumea are o nouă formă. Iubirea este o bucurie ce curge necontenit în viaţa oricărui om dar şi acest torent poate fi mai amplu sau mai lin. Mulţi oameni iubesc pe ascuns, tinerii iubesc pe ascuns că părinţii nu le dă voie să aibă iubiţi, iubite decât cu acordul lor, pentru că le pun în faţă mereu că au de studiat şi este timp pentru iubire mai târziu, oamenii maturi iubesc şi ei pe ascuns, îşi pun problema ce zice societatea, mai ales dacă iubirea lor începe după 40 de ani. Iubirea ascunsă, tăinuită, ţi-o atribui ca o comoară pe care vrei să o păstrezi bine, şi chiar dacă ai dat greş şi iubirea ta nu a fost împărtăşită, rămâi cu gândul că nu a ştiut multă lume de ea. Lumea este rea, te condamnă, că nimic nu faci bine şi se uită la tine ciudat dacă greşeşti cu ceva, mai ales dacă ei ţi-au spus să ai grijă când începi o relaţie. Aici nu e vorba de greşit ci de iubire, judecata celor din jur nu are nicio legătură cu ce ţi se întâmplă ţie. Nu toate iubirile au o finalitate aşa cum văd ei, cei din jurul tău. Şi nu înţeleg de ce neapărat iubirea trebuie văzută ca un act final, iubeşti pe cineva ca să experimentezi iubirea, sau pentru că te-ai îndrăgostit de el, nu la modul că mâine îl iei de soţ. Societatea face o mare greşeală pentru că acuză tot ce este iubire fără finalitate. Mama îţi spune mereu să îţi găseşti un soţ bun, îi este teamă că vei da greş, de aceea încearcă să te oprească de la relaţii care ei i se par nu foarte bune pentru tine. Este adevărat că părinţii îşi păzesc copiii, să nu greşească, să nu iubească pe cine nu trebuie, să nu dea greş. Bineînţeles că ei se gândesc şi la faptul că iubirea neîmpărtăşită aduce suferinţă şi nu vor să îşi vadă copiii lor suferind. Grija este un lucru bun, grija excesivă este un lucru rău, de aici se derivă în altceva. Protecţia este iar un lucru bun, protecţia excesivă este un lucru rău, opreşte copilul de a-şi manifesta iubirea sau de a se îndrăgosti. Nimeni nu vorbeşte despre actul fizic aici, noi vorbim despre iubire, părinţi. Tânărul adolescent trebuie lăsat să iubească ca să experimenteze. Dacă nu trece prin aceste valuri, furtuni, experimente, nu poate să facă alegerile bune mai târziu. Liberul arbitru îl aplici de obicei pe situaţii în care trebuie să alegi, dacă tu nu ai fost învăţat să alegi, pentru că părinţii au ales mereu în locul tău, e posibil ca tu să nu ştii nimic despre sentimentele răscolite, iubiri câştigate sau pierdute. Şi dacă părinţii aleg în locul tău nu este bine întotdeauna. Toţi venim de sus, creaţi de Dumnezeu, cu propria noastră structură plus genă de la familie dar în proporţie mică. Structura principală este a noastră, plus daruri de la Dumnezeu venite tocmai pentru a evolua în iubire. Dacă părinţii noştri aleg în locul nostru, aleg cu propria lor structură, nu cu a noastră. E ca şi cum o mamă doreşte pentru fiica ei un soţ ţesător, că aşa consideră ea că e cel mai bine pentru fiica ei, dar epoca ingineriei este dezvoltată de mult şi fata vorbeşte cu un băiat care va fi inginer. Este important ca sfaturile părinţilor să fie şi în funcţie de alegerile copiilor.

Rolul iubirii este în primul rând de îndumnezeire, de atingere a unor stadii foarte luminoase, de urcare şi echilibrare a sistemului uman numai prin forţa iubirii. Dumnezeu nu a spus fii înţelept cu aproapele tău ci a spus să îţi iubeşti aproapele, ştia că această lege însumează suma tuturor legilor, şi dacă iubeşti atunci eşti şi înţelept şi bun şi luminos şi iertător, eşti cu totul într-u totul. De ce credeţi că această lege a iubirii este cel mai greu de păstrat? Pentru că este cea mai grea de atins, aşa cum spuneam mai sus, e greu să fii prieten cu toată lumea sau să iubeşti pe toată lumea. Cum poţi să păstrezi această lege şi să nu te abaţi, când tu ştii prea bine că te judeci cu vecinul tău de la o bucată de gard, sau că eşti certat de n ani cu o rudă din familie, etc. exemple. Poţi. Încercând doar să păstrezi un echilibru, iar ceea ce depinde strict de tine să poţi corecta în iubire, să corectezi cât mai repede. Aici e secretul, că poţi să corectezi şi să închei o situaţie creată cu iubire. Există mai multe posibilităţi de redresare a situaţiei. Luăm exemplu cu gardul. Te duci cu iubire la vecinul tău şi încerci să găseşti o soluţie de împăcare, dacă nu doreşte să se împace, tu nu mai continui să mergi la judecată cu el. E posibil ca el să câştige acea bucată de pământ care de drept să fie a ta, şi să îşi pună gardul unde vrea el. Tu ai pierdut o bucată de pământ, el a pierdut şansa de a se ridica în iubire. Poate că Dumnezeu i-a dat prin acea situaţie şansa să se ridice şi să fie mai luminos, să primească daruri de înţelepciune sau etc. daruri. Dacă el s-a mulţumit cu pământul şi gardul, acela a fost darul lui. Lupta de fapt a fost între material şi suflet. Unul a câştigat material, altul a câştigat spiritual. Unde este pierderea mai mare? În iubire, de fapt acolo s-a încălcat legea. Unul a venit cu iubire, altul a refuzat iubirea, împăcarea. Tu ce îţi doreşti cel mai mult, gardul sau darurile de iubire?

Şi când iubim să conştientizăm că păstrăm legea dată de Dumnezeu, când iubim să nu ne gândim la nimic material, ci doar la suflet. Este posibil ca un om care păstrează legea să fie nedreptăţit? Nu, nu este posibil. Chiar dacă aparent cu iubire, într-un anumit caz el nu se vede câştigat cu nimic, Dumnezeu îi arată ce a făcut bine şi îi dăruieşte acel dar de iubire materializat în ceva.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.