”Soluția finală a problemei evreiești” – șase milioane de crime – industria morții

27 ianuarie – Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.


În monstruoasa născocire, lagărele de concentrare naziste, s-a avut ca scop și mai ales împlinire uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german. Una dintre cele mai oribile perioade din istoria omenirii.

Se comemorează jertfa nevinovată a acestor suflete la 27 ianuarie fiindcă este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.


Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον (holókauston): holos, „complet” și kaustos, „ars”; în ebraică: Hașoa השואה, în idiș: Hurben חורבן), este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia.

Între victime, s-au numărat 1.5 milioane de copii, iar totalul lor a reprezentat circa două treimi din cei nouă milioane de evrei care trăiau anterior în Europa continentală. O definiție mai largă a Holocaustului cuprinde și victimele care nu erau evrei, cum ar fi romi, polonezi, alte grupuri etnice slave, și pacienți ai Action T4 uciși deoarece erau bolnavi mintal sau aveau handicap fizic.

O definiție și mai largă include cetățeni sovietici, prizonieri de război, homosexuali, martori ai lui Iehova, negri, adversari politici ai naziștilor, și membri ai altor grupuri mai mici.

Între 1941 și 1945, evreii au fost uciși sistematic într-un genocid, parte a unui eveniment mai mare care a cuprins persecuția și uciderea altor popoare europene. Sub coordonarea SS, cu îndrumări din partea conducerii Partidului Nazist, toate ramurile birocrației de stat a Germaniei au fost implicate în logistica și în punerea în aplicare a acestei crime în masă.

Uciderile au fost comise în toată Europa ocupată de germani, precum și în Germania Nazistă propriu-zisă și în teritoriile controlate de aliații acesteia. Circa 42.500 de centre de detenție au fost utilizate la concentrarea victimelor în scopul comiterii de încălcări flagrante ale drepturilor omului. Peste 200.000 de oameni se estimează că au comis crime asociate Holocaustului.

Persecuțiile au fost efectuate pe etape, culminând cu politica de exterminare denumită „Soluția Finală a problemei evreiești”. În urma accederii la putere a lui Hitler, guvernul german a adoptat legi prin care evreii erau excluși din societatea civilă, cele mai cunoscute fiind Legile Nürnberg din 1935.

Începând cu anul 1933, naziștii au început să pună la punct o rețea de lagăre de concentrare. După izbucnirea războiului în 1939, evrei germani și străini au fost înghesuiți în ghetouri.

În 1941, când Germania a început să se pregătească să cucerească noi teritorii înspre est, toate măsurile antievreiești s-au radicalizat. Unități paramilitare specializate, denumite Einsatzgruppen, au omorât circa două milioane de evrei în execuții în masă în mai puțin de un an.

Până la jumătatea lui 1942, victimele erau transportate constant cu trenurile de marfă în lagărele de exterminare. Majoritatea celor care supraviețuiau călătoriei erau uciși sistematic în camere de gazare. Aceasta a continuat până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa în aprilie–mai 1945.


Cuvântul original grecesc (holókauston) este o traducere a termenului ebraic olah, care înseamnă „ardere de tot” și care denumește vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăți de) animale sau plante erau arse pe altar pentru Iahve (Elohim) căruia, după Cartea Leviticului (a treia carte a Pentateuhului), îi era plăcut mirosul acestor jertfe.

Cuvântul holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină („ucidere în masă de oameni de către alți oameni”), cuvântul holocaust se putea referi și la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar alții îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din Primul Război Mondial.

Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă și este folosită astăzi doar cu referire la masacrarea evreilor de către naziști în ajunul și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Cuvântul biblic șoa (שואה), cu sensul de „calamitate” a devenit termenul standard în ebraică pentru holocaust încă din anii 1940, în Ierusalim într-o carte numită Sho’at Yehudei Polin (Holocaustul evreilor din Polonia).

În primăvara anului 1942, istoricul Ben Zion Dinur (Dinaburg) din Ierusalim a folosit termenul șoa pentru a descrie exterminarea evreilor din Europa, denumind aceasta o catastrofă care simboliza situația unică a evreilor. Începând din anii 1950, termenul „holocaust” se referă, de regulă, la genocidul evreilor.


Pe timpul celui de-al doilea război mondial, Germania devenise un stat genocidar. Fiecare ramură a birocrației sofisticate a acestei țări a fost implicată în procesul asasinatelor în masă.

Bisericile parohiale și Ministerul de Interne au furnizat liste de nașteri care arătau cine este evreu și cine nu; Poșta a livrat ordinele de deportare și denaturalizare; Ministerul de Finanțe a confiscat proprietățile evreiești; firmele germane au concediat muncitorii evrei și au exclus acționarii evrei; universitățile au refuzat să admită studenți evrei, au refuzat să acorde diplome celor înmatriculați și au concediat profesorii evrei; oficiile guvernamentale de transport au pregătit trenurile de deportare; companiile farmaceutice germane au testat medicamente pe prizonierii din lagăre; alte companii au licitat pentru contracte de construcție a crematoriilor; liste detaliate de victime au fost alcătuite folosind mașinile de pontaj ale companiei Dehomag, care au făcut înregistrarea meticuloasă a omorurilor.

Când intrau în lagărele morții, prizonierii erau obligați să-și predea toate obiectele personale, atent catalogate și etichetate înainte de a fi trimise în Germania pentru a fi valorificate. Berenbaum arată că “soluția finală a problemei evreiești” era “în ochii făptuitorilor… cea mai mare realizare a Germaniei.” (surse: wikipedia)


Astăzi, în 2019, la 74 de ani de la încheierea războiului, asistăm cu neînțeleasă nepăsare la afirmarea ideilor extremiste în Europa, ca soluție la neputințele gestionării problemelor economice, ale migrației, crizelor și a altor fenomene sociale.

Nu ne dăm seama cum pregătim terenul repetării istoriei! Vedem în acești actuali extremiști ”bărbați adevărați  și salvatori”, le justificăm ideile și faptele. Consfințim astfel întoarcerea vremilor crimei în masă, lent dar sigur!

În locul unor viziuni sociale umaniste, de pace și de distribuire a avuțiilor în așa măsură încât foamea și disperarea să aibă leac, socotim mai lesne soluția extremismelor.

Partide naționaliste și comuniste ajung la putere astăzi și, încet-încet pregătesc instaurarea unor soluții finale precum pe vremea anilor groaznici 1942-1945. Par inevitabile, blânde, incomparabile cu… însă nu percepem pericolul: dându-le puterea le vom justifica soluțiile. Puterea pervertește!

Ținem ziua memoriei tocmai pentru a nu ne-o pierde. Pentru ca urmașii noștri să știe.

Când inima nu mai poate iubi, înalță ziduri.

Facebook Comments