”Stația …alte vremuri cu peronul răsucit”

Pseudo-trăim aceste alte vremuri – avem tot mai multe nevoi de care realmente nu am avea nevoie, li se spune exigențe… standarde!
– morala este schimbată – de obicei, ceea este legal este și moral, așadar legea mereu schimbătoare derutează și nu doar atât…
– valorile sunt reconsiderate: artele fac elogiul urâtului, secrețiile sunt unicul subiect în arte, kitsch-ul devine în numele libertății o expresie artistică; firescul natural este disprețuit și îmbrățișată oricare anormalitate; impostura este tolerată; onoarea sau gloria au scuza în interese imediate, nicidecum în consecința unor merite de nezdruncinat; de dragul noului distrugem orice și astfel, nici noul nu mai este ce a fost odată…
– politica, meseriile, vocațiile sunt devalorizate intenționat
– credințele convertite și prosternate la picioarele zeului ban
– nimeni nu mai este naiv, inocent, visător, vizionar, cu toții suntem procente și o investiție sau investiții însă putem fi lesne aroganți, prepotenți, violenți, lași mai cu seamă și egoiști, lipsiți de orice formă de compasiune și demnitate – afișăm totuși un soi bolnav de milă și duios de paradă, selfiști cu fundal naibalizat, dacă nu pupăm moaște pupăm însă stârvurile propriilor noastre trupuri bine ascunse în țoale firmate și farduri scumpe… nu mergem la preot că e gay, dar mergem la psiholog gay… fără să înțelegem că psihologul este preotul nostru laic!!!… bine măcar că nu își face catedrala enormă, ci doar contul!
– progresul tehnologic îl folosim șui – nu recunoaștem frica de acesta – dacă ne este impus murmurăm, dacă nu ni se dă accesul la el iarăși murmurăm, fără să facem nimic altceva… (exemplul actelor electronice: dacă ne sunt impuse le luăm drept un atac satanist, dacă ar fi interzise ne-am plânge că suntem ținuți în evul mediu!), știm să folosim rețelele de socializare dar nu știm să scriem corect deși avem ustensile virtuale, ș.a.m.d.
– nu ne mai mulțumește nimic – totul este contestat, mai ales evoluțiile meteo
– merităm totul apriori și avem drepturi fără obligații, vrem să avem serviciu dar nu să muncim…
– cinevaiști și vedete, sensibili oricărei observații, setoși de importanță, vizibilitate
– nu ne întrebăm niciodată dacă ne merităm vremurile, colțul de pâine ticsit cu otrăvuri, postura de cobai propriilor noastre incompetențe de a merita ceva și iubind mereu doar prezumtiv, iată… pretindem că iubim urmașii, odraslele noastre, dar nu ne pasă ce Pământ le lăsăm și, mai ales, ce condiții vremurilor lor… ferească sfântul să ne spună careva că suntem maimuțe hlizite în oglinzi false, cine, eu?
OI PERDANTEDe trei mii de ani viciile și virtuțile s-au păstrat aceleași – restul este chestiune de nuanțe.
Niciunul dintre noi nu mai are acel bob de muștar deși stă proptit ca un berbec la poalele muntelui pretinzând că-l mută deși nici nu știe de ce vrea să-l mute… poate că i-ar sta bine unde este!
O masă compactă de egoiști și însingurați, o turmă numai bună să fie apocalipsată zilnic.
O inflație de poeți și nicio poezie. O inflație de oameni de știință și niciun înțelepțit. Un nesfârșit cârd de vedete desubstanțializate. Autenticul stă în noile spaime. Desigur, cititorule, aici, nu m-am referit la tine!… Oi sterpe păscând iarba pe nas, iată, marea brânză produsă: deruta!
Instituționalizarea chestiunilor spirituale: educație, sănătate, dreptate, credințe, arte, politică, a fost cea mai gravă eroare a umanității.
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici