-8.5 C
Bucharest
miercuri 16 ianuarie 2019
Web Hosting
Acasă români în Italia

români în Italia

Începând cu 15 iunie, așa cum am anunțat într-un articol anterior,  apelurile, SMS-urile şi transferurile de date prin telefonia mobilă costă în străinătate ca în ţara unde este înregistrată cartela SIM, pentru cei care călătoresc în UE. Acestea vor...
O mână de oameni, în vara anului trecut, la Roma, au ”pătimit” la nașterea unei ”hore” a cât mai multor organizații și asociații românești de pe teritoriul Italiei. ”Durerile de facere” încă se mențin și se resimt dar ”mama”...
Duminică 9 septembrie în orașul Spoleto din Italia la 180 de km de Roma, s-au redeschis cursurile de "Cunoaștere a limbii, culturii, civilizației și tradițiilor românești". Este cel de-al doilea an de fapt, acum sub o nouă denumire și...
Agenția Servicii din Anagnina se află în via Mormanno 16/A, în Anagnina lângă Metrou, având o experiență de peste 15 ani pe teritoriul Italiei. Echipa oferă o gamă largă de servicii precum: traduceri juridice, medicale, economice, tehnice, auto, software și...
Florina Gheorghe, medicul stomatolog care ajută românii, și nu doar, și-a deschis la Roma un nou cabinet ultramodern foarte aproape de stația de metrou A, Battistini, Via Pio VII 47-49. Soție, mamă și medic, o femeie care te întâmpină...
Luciana Ludușan, o ardeleancă toată numai suflet!... De ani de zile aflată pe pământ italian, prin fapte unește românii între ei dar și împreună cu poporul gazdă. Întreprinzătoare chibzuită, muncește cu pasiune în propriul restaurant, înconjurată de cei mai...
Pe 1 octombrie Asociaţia „Spirit Românesc” prezintă noi proiecte dedicate comunităţii de români din Italia ROMA, 30 septembrie 2017  - Asociaţia „Spirit Românesc” Onlus anunţă începerea a patru proiecte noi dedicate comunităţii de români din Italia. Prezentarea oficială a proiectelor...
Românii au ales preponderent Italia atunci când au decis să-și lase pământurile natale și să emigreze. Iată o parte dintre statisticele oficiale, cu distribuția pe localități, cifrele au fost actualizate anul trecut în luna Ianuarie de către ISTAT.  Apăsați...
La mulți ani Tatiana! Dorim astăzi să omagiem pe un membru ai comunității de la Roma care se dăruiește necontenit acesteia. Tatiana Ciobanu are trei copii, trei țări din care vrea să facă două și o inimă cât o...

Ultimele Știri

Istoria unei taxe trăsnite

Stilul colocvial în care s-a exprimat guvernatorul Băncii Naţionale despre posibilul impozit pe activele bancare este uşor în afara instituţiei publice reprezentate. Uşor, spre foarte...

SPANIA: anihilată o celulă jihadistă care pregătea un atac

Poliția catalană a anihilat în această dimineață o celulă jihadistă din Barcelona, care pregătea un atac: îpotrivit ziarului La Vanguardia, inițial două persoane au...

Nu este o glumă: Chinezii s-au apucat să cultive bumbac pe Lună

Cercetătorii chinezi anunţă, marţi, că au reuşit primul experiment biologic pe Lună, seminţe de bumbac încolţite, acesta fiind unul dintre testele desfăşurate în cadrul...

Cine este și ce a făcut Cesare Battisti

Zilele acestea, întreaga presă din Italia (și nu doar) a fost ocupată de un singur subiect major: Cesare Battisti. Cine este, ce a făcut,...
video

Jaf cu extremă violență la Galați

Agresorul ar fi un bărbat eliberat recent din închisoare, în baza legii recursului compensatoriu, victima este un om în vârstă. Anchetă inițiată de Poliția din...

Cum e să te trezești, șofând pe autostradă, cu lenjerie intimă pe parbriz?!

O urmărire ca în filmele americane, pe o autostradă americană (din Indiana), lăsa în urma ei o dâră de …lenjerie intimă furată. Holly Samson, de...

Recentele infracțiuni comise de recidiviști au pus pe jar societatea civilă

Tensiuni după eliberarea deținuților. Opoziţia şi societatea civilă cer abrogarea Legii recursului compensatoriu Recentele infracțiuni comise de recidiviști au pus pe jar societatea civilă, dar...

Actorul Hugh Grant face un apel către cei care i-au furat un scenariu din...

Actorul declară că niște hoți i-au furat o geantă și roagă să-i fie trimis acel dosar cu scenariul de film, unei companii de film...

Italia – își ucide fiul cu un cablu PC și cheamă apoi Carabinierii

Crima a avut loc în casa lor în urma unei certe. Victima, de 36 de ani suferea de crize depresive Tragedia familiei din Sant'Antonino di...

Mamă conduce mașina biată criță – ”să-i dea fiului ei minor o lecție”, declară...

O mama din Kentucky a fost arestată duminică, după a condus biată, cu fiul ei minor în mașină, ca un fel de "lecție", după...

Botez cu… topoarele pe masă!

Şapte persoane au ajuns, luni, la Spitalului Judeţean de Urgenţă din Vâlcea, după ce mai mulți petrecăreți, care au participat la un botez, s-au...
Sari la bara de unelte