Strofocle …logoreic

strofocle
strofocle
Web Hosting

Cum de lumea este formată din oameni și din neoameni, nu-i grija mea. Nici de ce casele sunt construite afară sau de ce atârnă norii acolo sus!

Grija mea nu-i nici să unesc sau să dezunesc oamenii… astea vin din consecințe, nu din vreri!

Grija mea este să nu am grija altuia mai mult decât pot oferi!

Grija mea nu este grija mea!

Spaimele mele nu vin dinspre oameni, ci din ceva lăuntric, de exemplu, de ce folosesc atât de pregnant …eu, mine, mie, a mea, meu! Deși știu sigur că nu sunt pe culmile egoismului și pot dovedi asta cu fapte.

Ia să vedem câteva așezări și neașezări lumești:

Caracterul omului prevalează întotdeauna asupra oricăror eforturi de a-și crea o imagine în oglinda celor din jur, altfel decât este el în realitate. Notează asta undeva sau ține-o minte!

Oricât s-ar strădui unii să convingă pe alții că ei ar fi mereu buni, mereu corecți, mereu drepți, mereu de bune intenții, se sparge imediat de pornirile caracteriale care îi împing spre deconspirarea adevăratelor însușiri.

Îți dai seama de om că este ”de caracter” după cât se victimizează, după cum trădează foștii prieteni, divulgând despre aceștia chestiuni aflate de pe vremea când erau prieteni, după cum își dau păreri despre oamenii pe care nici măcar nu i-a cunoscut și uneori chiar sentințe, dar și după cum consideră ei prietenia doar cât și prin avantajele pe care i le poate aduce.

Dacă mă adulezi, mă lauzi, mă asculți mereu, mă ajuți să îmi construiesc o imagine de bun, mă ajuți să-mi duc la împlinire faptele, chiar și cele la limita legii, ești prietenul meu. Imediat ce începi să mă critici, chiar dacă merit și o faci doar în privat, imediat ce nu îmi mai servești interesele… ce dacă nu poți la infinit, gata, s-a dus prietenia, și nu oricum, ci cu urmări: răzbunări (pentru ce?), defăimare, șu șu șu pe la colțuri, scenarii despre ”ce știu eu și nu știe lumea… ” și, în fine, că eu nu aș putea fi atât de rău pe cât poți fi tu…!!!

Oamenii din jur sunt supuși la presiunea bârfelor, așa-ziselor ”divulgări”, unui tir continuu de victimizări din partea celor care se fac artizanii intrigilor, adică ”ei lovesc și tot ei se vaită” de defăimări și calomnii.

Dacă nu ești contestat și bârfit, nu exiști!…

Orice și oricât ai încerca să realizezi sau să spui, se va găsi imediat cineva care să conteste, să critice, ca și cum acel cineva ar fi superior ție doar prin faptul că te contestă, ar fi mai bun ca tine doar prin faptul că nu are erorile tale. (Și nu le are fiindcă nici nu are calificările sau realizările tale!…)

Dacă te vorbesc de rău, am în acel moment senzația că, faptul vorbirii de rău, mă așază imediat de partea cealaltă, printre cei buni. Dacă te judec, imediat ceilalți trebuie să perceapă că sunt ”în merit” să o fac.

Comunitățile sunt agregate în jurul răului mai mult decât în jurul binelui și lesne găsești aliați să împlinești un rău decât să faci binele.

”Iadul este pavat cu cele mai bune intenții” și de aici pornind, fiecare își mână intențiile bune cu mijloace machiavelice. ”Ești cu mine sau ești împotriva mea”, cale de mijloc nu există!

Înțelegerea între oameni este legată de interese mai mult decât de afinități sau respectul rezultat din merite, din eforturile constructive. Iar cine suscită interesul cuiva și îl găsește convergent cu al său, posibil să lege niscai momente de prietenie, fiindcă despre prietenia adevărată nu putem vorbi lesne, ea este altceva și are alte legi, adesea deasupra puterilor de percepție.

O prietenie adevărată nu se strică niciodată, ci doar, rareori, ”se odihnește”! Într-o prietenie adevărată ai curajul să fii tu însuți, nu ai nevoie deloc să pari un altul!

Cea mai mare parte din veniturile unui om se duce pe imagine, nu pe hrană, nici pe instruire.

Cea mai importantă chestiune a devenit de milenii imaginea și nu demnitatea, ființa. Setea de glorie, cu orice preț, și cel mai adesea nemeritată, ne lasă iluzia nemuririi!

Mulți se luptă să pară că ar fi ceea ce nu sunt în realitate: nu au cultura necesară, nu au citit nicio carte în viața lor (și scornesc drept scuză la asta chinurile și sărăcia din copilărie care, chipurile, i-a împiedicat să …citească), dar vor acum musai să fie poeți ”faimoși”, deci nu, nicidecum unii oarecare… Fiindcă orice om este poet, asta este natura lui, nu ar fi nicio hibă aici să vrei să te manifești … Dar până la faimă este cale lungă și nu se poate sări treptele, fără operă, fără cititori!

Am luat aiurea ca exemplu poetul, dar putem prin extensie să atingem orice…

Ce fac doi oameni obișnuiți când se întâlnesc? Întâi se vaită, apoi se laudă (ori invers…). Imediat apoi încep să bârfească pe careva… pe cine? Pe foștii amici sau pe acei pe care îi consideră (fără temei) adversari… Neavând omul un dușman, și-l inventează!

Ce fac doi oameni prieteni când se întâlnesc? Nu se vaită, nu se dă victimă. Se respectă și nu urcă problemele lui pe umerii celuilalt, decât dacă știe că acesta are cum să îl ajute și faptul de a te ajuta nu l-ar împovăra peste poate.

Apoi, ce mai fac ei? Construiesc, nu distrug, nici nu se aruncă  în competiția ”care pe care” între ei!  Nici nu se aliază împotriva foștilor amici. Pur și simplu construiesc ceva împreună cu puterile lor, fie o idee, o inițiativă, ceva bun pentru alții sau …pur și simplu petrec vremea împreună, în modul cel mai senin și frumos, construind astfel …armonia.

Ce fac atunci când se întâlnesc doi oameni îndârjiți să pară altceva decât sunt? Distrug, defăimează, uneltesc intrigi, se laudă reciproc în mod exagerat, se mint, vânează erorile altora pentru a le specula.

Unii chiar fac lucruri bune dar le fac cu uneltele răului!… Alții fac lucruri de-a dreptul rele dar le fac sub ambalajul falsului bine!

Pentru a face binele cu uneltele binelui îți trebuie credință, viziune, sacrificiu și consecvență dar și generozitate împletită cu smerenie… (mai presus de orice e să vrei). Notează și asta sau ține minte!

Eu, enormul eu, pentru a-mi face mea culpa, am împlinit toate relele lumii în viziunea unora, în cea a mea însă, încă au mai rămas nefăcute!… În viziunea unora, fără să știu de ce, par un om bun iar într-a altora, iarăși fără să știu de ce, par al dracului!

Legat de acest ”fără să știu de ce” aș putea să îmi asum și vini dar și merite!

Nu sunt cu nimic deasupra propriilor mele fapte și sunt exact oglinda caracterului meu: inegal, susceptibil, imperfect, ”elev pe viață”, în competiție nedreaptă cu mine însumi, adesea aici învingând neputințele… Sunt așa cum vrea cel de lângă mine sau ceea ce îmi inspiră… Sunt adesea cumplit de nedrept și totodată cumplit de iertător. Nu știu încă măsura cumplitului!

Nu cred în karma dar cred în cauză și efect și la vreme de  interacțiune între bine și rău, nu mă așez niciodată la mijloc!

Am prieteni buni, rămași prieteni indiferent ce am făcut sau nu am făcut fiecare – cel mai vechi datând de peste 35 de ani.

Pentru mine prietenia este iubirea despre care vorbea Hristos când spunea: ”Iubește-ți aproapele”.

Am amici pretutindeni în lume fără nicio formă de discriminare: religioasă, de culoare, de sex, politică, de avere, de apucături…

Restul sunt cunoștințe sau lume iar mie însumi îmi sunt lume!

Nu am inamici foarte periculoși fiindcă, ori alții au știut să mă ierte, ori nu i-am stârnit într-atât!

Dușmănucii mărunți sunt puzderie și sunt creați de neputințele mele de a-i servi după poftele sau interesele lor, creați de invidia pe care le-am inspirat-o sau de propriul lor venin (la care eu sunt inofensiv fiindcă …l-am băut pe tot cel al meu!…)

Am, firește că am, o sumedenie de defecte… deopotrivă vin și niscai, să le spunem, calități… deși mai bine le-aș spune trăsături de caracter: uitarea, iertarea, lăsatului încolo… lenea de a face rău, zâmbetul, auto-ironia, conștiența scurtimii vieții… visul… un soi de curiozitate metafizică și, cel mai rău, sunt bântuit de metafore pe care arar le și scriu fiindcă sunt gelos cumva pe mine pentru că mă bântuie.

În aceste șiruri de vorbe nu atac pe nimeni, nu fac aluzii la nimeni, nu dau replici nimănui, ci doar …îmi șterg oglinzile… iar pentru ca să reușesc, a trebuit aici să stau în genunchi pe dinăuntrul meu.

Mai era ceva de zis, dar …lasă!… Poate mâine…


Strofocle este doar un personaj. Nu este grec și ca atare nu are nicio treabă cu enormul poet tragedian Sofocle. Acest personaj nu este un filozof, nici un poet, ci doar cu aere aburinde din nările amândouă ale unei Curiozități opuse morbidului… apropo, care este opusul cuvântului morbid? 

Strofocle își strofoacă neuronul  să-l deprindă cu despicatul firului în 444, deci este cumva un fel de pasionat de filatură. Strofocle și-a rupt ața (firul) minții în dinții roții sorții. Și cum se strofoca el așa, înainte să devină un personaj, un autor buimac îi puse de aici numele: Strofocle și-l meni bufonul Regeluicititor adică TU.

Strofocle scornește cuvinte sau dodii, spune fețe ale adevărului vostru, doarme într-o lacrimă încărunțită și ține postura de Atlas rămas cu mâinile goale. Careva i-a furat Pământul, dar el încă mai stă în poziția specifică așteptând retrocedările… sau măcar o parcelă într-un colț de Eden unde să cultive mărar și cucută.

Apare, sporadic ar zice unii, ar trebui interzis, zic alții,  în Vocativ Plus pe răspunderea lui  VdgB

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.