Studiul de paleogenetică. Nu sîntem urmaşii Romei!

Studiul de paleogenetică realizat în Germania în anul 2012, de domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană şi Antropologie al Universităţii din Hamburg, şi de doamna Dr. Georgeta Cardoş, cercetător ştiinţific biolog, specialist în genetică atestă noi informaţii privind originea poporului român. Potrivit concluziilor acestui studiu, populaţia actuală a României este clar înrudită cu populaţiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului şi a fierului, adică acum 2.500 – 5.000 de ani, un lucru care pune în evidenţă continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei. Înainte de a se aduce în discuţie şi celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei şi a descendeţei romane a poporului român, e bine de observat ce este paleogenetica şi ce a presupus această cercetare, realizată în Germania.

Paleogenetica este o „fereastră“ către trecutul omenirii. Fiind un domeniu de studiu al ADN-ului vechi şi degradat, Paleogenetica poate aduce informaţii importante despre originea şi evoluţia omului şi a genomului uman, migraţiile populaţiilor umane, relaţiile de înrudire dintre populaţiile umane vechi şi cele actuale. Această ştiinţă ne poate spune printre altele, cine ne sunt strămoşii reali. Iar strămoşii noştri reali nu sînt romanii, ci traco-geto-dacii.

În toamna anului 2001, în urma unei discuţii dintre Prof. univ. dr. Călin Tesio, decanul Facultăţii de Biologie (Universitatea Bucureşti), şi Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, se naşte ideea realizării unui studiu de paleogenetică ce avea ca scop determinarea originii poporului român. Un astfel de demers presupunea compararea genetică a unor rămăşiţe osoase ce au aparţinut populaţiilor vechi care au trăit pe teritoriul României cu situaţia genetică actuală a populaţiei acestei ţări, pentru a se verifica gradul de înrudire.

În proiect s-au alăturat şi antropologii Andrei Soficaru şi Nicolae Miriţoiu de la Institutul de antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. O altă cantitate de material osos a fost pusă la dispoziţie, pentru studiu, de doamna dr. Alexandra Comşa de la fostul Institut de Tracologie al Academiei Române. În total, studiul a avut la dispoziţie material osos din peste 20 de situri din România (bazinul carpato-danubiano-pontic), de la un număr de 50  de indivizi ce au aparţinut populaţiilor vechi (22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului). În ceea ce priveşte probele de sînge de la populaţia actuală a României, acestea au fost obţinute datorită sprijinului doamnei Prof. dr. Emilia Iancu, Director al Muzeului Omului din Ploieşti şi al Muzeelor de Ştiinţe Naturale din Regiunea Prahova şi al doamnei Dr. Dorina Bănică, de la Institutul Marius Nasta şi Clinica de Ftisiologie Bucureşti.

Cercetările, care s-au întins pe mai mulţi ani (2003-2006), au fost finanţate majoritar din bugetul directorial al Institutului de Biologie Umană şi Antropogie al Universităţii din Hamburg, Germania, datorită sprijinului Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, directorul instituţiei, de DAAD – Germania şi prin Programul Sokrates-Erasmus al Uniunii Europene.

Munca efectivă de cercetare a fost realizată de doamna Dr. Georgeta Cardoş, fiind dificilă şi de lungă durată, iar condiţiile de securitate ale probelor genetice au fost atît de stricte, pentru a preveni contaminarea, încît pînă şi curăţenia din laborator a fost realizată exclusiv de doamna Dr. Georgeta Cardoş.

Concluziile studiului s-au dovedit, pînă la urmă, bulversante pentru spaţiul românesc deoarece ele răstoarnă principala teză a istoriei României, cea a etnogenezei poporului român.

–          Între actuala populaţie a României şi populaţiile care au trăit pe teritoriul acestei ţări acum 2.500 – 5.000 de ani există o clară înrudire genetică, ceea ce arată o continuitate incontestabilă a poporului român pe aceste meleaguri. Chiar dacă există şi urme genetice ce au aparţinut diverselor populaţii migratoare care au trecut pe aici, fondul genetic de bază dovedeşte continuitatea şi legătura cu populaţiile vechi;

–          Actuala populaţie a României se înrudeşte genetic în special cu populaţiile Greciei şi ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spaţiu locuit cîndva de traci, cu care s-au şi amestecat, şi doar într-o mică măsură cu populaţia italiană;

–          S-a mai dovedit că o parte dintre italieni, în special cei din nord, sînt la rîndul lor înrudiţi genetic cu populaţiile vechi care au trăit în Arcul Carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani. Deci, concluzia este că noi nu sîntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor noştri.

Poate părea o aparentă contradicţie: dacă noi sîntem urmaşii traco-geto-dacilor, iar o parte dintre italienii au la rîndul lor rădăcini tracice, de ce astăzi românii şi italienii se înrudesc genetic atît de puţin?

Explicaţia pare să fie cît se poate de simplă: la sosirea tracului Enea (considerat de istoricul roman Titus Livius, fondatorul Romei) în penisula italică, aici trăiau şi alte triburi cu rădăcini tracice – venetii şi etruscii, aceştia din urmă dînd primii regi şi alfabetul noului regat, viitoarea Romă Imperială. În penisula italică trăiau, în afara populaţiilor cu rădăcini tracice, şi populaţii ce au aparţinut altor familii etnice – sabinii şi samniţii. În timp, aceste popualţii s-au amestecat între ele. Apoi, Roma Imperială a dus o politică agresivă de amestecare a populaţiilor în interiorul Imperiului. Astfel, dacă ne referim doar la capitala Roma, constatăm că avea un număr important de cartiere etnice – cartierul grecesc, evreiesc, hispanic ş.a.m.d.  Şi, pentru aproape 1.400 de ani, între  476, anul căderii Romei şi 1861, anul unificării Italiei, Italia nu a existat ca stat naţional, această perioadă fiind marcată de o serie de invazii şi strămutări de populaţii. Deci, istoria penisulei italice este marcată de trei etape esenţiale în care populaţiile cu rădăcini tracice s-au amestecat cu celelalte, diluîndu-şi semnificativ contribuţia etnică în acest spaţiu.

Privind din această perspectivă, orice aparentă contradicţie dispare, deoarece putem înţelege de ce, astăzi, deşi o parte dintre italieni, în special cei din nord, se mai înrudesc genetic cu populaţiile care au locuit în spaţiul carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani, populaţiile României şi ale Italiei, în ansamblul lor, se înrudesc genetic foarte puţin.

În concluzie, rezultatele studiilor de paleogenetică sînt întărite de izvoarele istorice iar mesajul final este că, noi nu sîntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor!
Rămîn astfel trei concluzii ale acestui studiu de paleogenetică, concluzii care vin în sprijinul păstrării integrităţii teritoriale a României, în folosul restabilirii adevărului istoric şi a recuperării demnităţii poporului român:

  1. Conform rezultatelor studiului de paleogenetică, poporul român este continuatorul populaţiilor de acum 2.500 – 5.000 de ani şi locuitorul de drept al acestor meleaguri
  2. Faptul că această cercetare confirmă dovezile istorice care ne spun că romanizarea Daciei nu a fost posibilă şi nu s-a produs, că sîntem un popor mai vechi, continuator al „nemuritorilor” traco-daci, este un motiv de mai mare mîndrie naţională decît acela de a fi rezultanta unei etnogeneze formate ca urmare a unei presupuse împreunări a femeilor dace cu un amestec multietnic de colonişti şi soldaţ iai Imperiului Roman.

Confirmarea surselor istorice care spun că romanii aveau la rîndul lor rădăcini tracice, nu face decît să ne mărească şi mai mult respectul faţă de adevăratele nostre rădăcini, cele traco-geto-dacice.

Sursa: Adevarul despre Daci

Facebook Comments