suntem apă și… risipă! – Ziua mondială a apei

Dacă ne gândim la un bebeluş din punct de vedere al compoziţiei chimice, el este un sac alcătuit din sute de milioane de atomi.

Potrivit lui Neil Shubin, autorul cărţii „The Universe Within: The Deep History of the Human Body”,  în formula chimică a unui bebeluş, cei mai des întâlniţi atomi sunt cei de hidrogen şi oxigen. Desigur, din moment ce oamenii sunt foarte „apoşi”, mai ales atunci când se nasc, acest lucru nu ar trebui să ne mire dacă ne gândim că apa este alcătuită din doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen.

Aşadar, când un om se naşte, corpul lui este alcătuit din 75% apă. Cu alte cuvinte, ne naştem mai puţin umezi ca un cartof (care are 80% apă), dar surclasăm bananele (care au 74% apă).

Chiar dacă nu suntem la fel de „hidrataţi” ca un pepene roşu (care conţine 93,5% apă), noi ne începem vieţile ca nişte picături de rouă. Doar că, odată ce creştem şi ne dezvoltăm, începem treptat să ne uscăm. Şi cu cât trăim mai mult, cu atât ne uscăm mai mult. Mai exact, la doar un an după naştere, corpul unui bebeluş conţine apă în proporţie de 65%, cu 10 procente mai puţin comparativ cu un an în urmă, indică U.S. Geological Survey.

Mai mult, la maturitate, bărbaţii sunt 60% apă, iar femeile 55%. Cât despre persoanele în vârstă, ele conţin doar 50% apă.

Desigur, procentul de apă din corp variază de la un individ la altul. De exemplu, cu cât eşti mai musculos, cu atât eşti mai „bogat” în apă. De asemenea, din cauză că, î general, femeile au mai multe celule adipoase, ele sunt un pic mai uscate, comparativ cu bărbaţii.

Care sunt părţile din corp care conţin cea mai mare parte din apă?

Creierii, plămânii, inima şi rinichii conţin cele mai umede ţesuturi. Mai exact, aceste organe conţin apă în proporţie de 65%- 85% apă. Oasele, care sunt destul de uscate, conţin şi ele apă în proporţie de 31%.

Deşi, suntem tentaţi să credem că cea mai mare parte din apă se găseşte în vene, în realitate, aceasta este stocată în cele 100 de trilioane de mici celule. Suntem un ansamblu de mici pacheţele de apă uşor sărată precum marea din care am ieşit. Doar că, pe măsură ce îmbătrânim, apa se evaporă şi dispare, iar odată cu ea ne ducem şi noi. Sursa: Descoperă ro

Pe Pământ, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă sărată, care există în oceane şi mari. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găseşte în calotele polare, gheţari, aisberguri, zăpadă, dar şi ca precipitaţii solide, sau ninsoare. Sub formă de apă dulce lichidă, apa se găseşte în ape curgătoare, stătătoare, precipitaţii lichide, ploi, şi ape freatice sau subterane. În atmosfera, apa se găseşte sub formă gazoasă alcătuind norii sau fin difuzată în aer determinând umiditatea acesteia. Considerând întreagă planetă, apa se găseşte continuu în mişcare şi transformare, evaporarea şi condensarea, respectiv solidificarea şi topirea alternând mereu. Această perpetuă mişcare a apei se numeşte ciclul apei şi constituie obiectul de studiu al meteorologiei şi al hidrologiei.
Apa care este potrivită consumului uman se numeşte apă potabilă. Conform standardului din România, pentru apă fie potabilă sestonul nu trebuie depăşească 1ml/m³. Pe măsură creşterii populaţiei umane, de-a lungul timpului, şi a folosirii intensive şi extensive a resurselor de apă susceptibile de a furniza apă potabilă, problema apei utilizabile a devenit o problema vitală a omenirii.

Din punct de vedere biologic, apa are numeroase proprietăți indispensabile proliferării vieții, care o deosebesc de celelalte substanțe. Apa își îndeplinește acest rol, permițând compușilor organici să reacționeze în moduri care să permită în cele din urmă replicarea. Este un bun solvent și are o tensiune superficială ridicată, permițând astfel mișcarea compușilor organici și a organismelor vii. Apa proaspătă are densitatea maximă la 4 °C, această densitate scăzând pe măsură ce apa se răcește, se încălzește sau îngheață. Fiind o moleculă polară stabilă dominantă în atmosferă, joacă un rol important în absorbția radiației infraroșii, crucială în cadrul efectului de seră, fără de care temperatura medie la suprafața Terrei ar fi de -18° Celsius. Apa are de asemenea o căldură specifică neobișnuit de mare (4181,3 J/(kg·°C) la presiunea de 1 bar și temperatura de 25 °C, care joacă mai multe roluri în reglarea climatului global și regional, precum Curentul Golfului, permițând existența vieții. Deoarece absoarbe foarte mult infraroșiile, are o foarte ușoară nuanță albastră, datorită eliminării unei mici cantități de lumină roșie care o traversează. Culoarea albastră poate fi observată numai când apa este în cantitate mare, de exemplu în lacuri, mări sau oceane. În plus, apa are o căldură latentă de vaporizare mare, de 2262 kJ/kg la presiunea de 1 bar și temperatura de 98 °C (dar de 2442 kJ/kg la presiunea de 0,0317 bar, presiunea de saturație la temperatura de 25 °C), care are o influență mare asupra climatului și a transferului de căldură între ocean și atmosferă.

Apa este un foarte bun solvent, similar din punct de vedere chimic cu amoniacul, și dizolvă multe tipuri de substanțe, precum diferite săruri și zahărul, și facilitează reacțiile chimice ale acestora, lucru care permite metabolismele complexe.

Unele substanțe însă nu se amestecă cu apa, cum e de exemplu petrolul, și alte substanțe hidrofobe. Membranele celulare, compuse din lipide și proteine, profită de această proprietate, controlând interacțiunea dintre ele și mediul extern. Acest lucru este ușurat de tensiunea superficială a apei.

Picăturile de apă sunt stabile datorită tensiunii superficiale mari datorată puternicelor forțe intermoleculare numite forțe de coeziune. Acest lucru este evident atunci când mici cantități de apă ajung pe o suprafață insolubilă, precum polietena: apa rămâne sub formă de picături. Totuși, pe sticlă extrem de curată apa formează o peliculă subțire deoarece forțele dintre moleculele de apă și de sticlă (forțele de adeziune) sunt mai mari decât forțele de coeziune. Acest lucru este foarte important în cadrul transpirației plantelor.

În celulele și organismele biologice, apa se află în contact cu suprafețele membranoase proteice care sunt hidrofile, adică prezintă o puternică atracție pentru apă. Langmuir a observat o puternică forță de respingere între suprafețele hidrofile. Pentru a deshidrata suprafețele hidrofile este necesar un efort deosebit pentru învingerea acestor forțe, numite forțe de hidrație. Aceste forțe sunt foarte puternice, dar valoarea lor scade rapid pe distanțe mai mici de un nanometru. Importanța lor în biologie a fost studiată de Parsegian. Prezintă importanță în special atunci când celulele sunt deshidratate prin expunerea la atmosferă uscată sau la îngheț extracelular.

O proprietate simplă, dar unică și extrem de importantă pentru mediu, este că în forma sa solidă, de gheață, plutește pe lichid. Forma solidă a apei are o densitate mai mică decât a apei lichide, datorită geometriei punților de hidrogen care se formează doar la temperaturi mai joase. Pentru aproape toate substanțele și pentru toate celelalte 11 stări neobișnuite ale apei, cu excepția gheții-XI, starea solidă este mai densă decât cea lichidă. Apa proaspătă este cea mai densă la 4 °C, și se va scufunda prin convecție pe măsură ce se răcește la acea temperatură, iar dacă se răcește în continuare se va ridica. Datorită aceste proprietăți, apa de adâncime va fi mai caldă decât apa înghețată, de suprafață, astfel încât gheața se va forma începând de la suprafață și se va extinde în jos, iar cea mai mare parte a apei de dedesubt va rămâne constantă la 4 °C. Astfel, fundul unui lac, mare sau ocean este practic izolat de frig, permițând supraviețuirea speciilor de animale. Aproape toate celelalte substanțe chimice sunt mai dense în stare solidă și îngheață de la fund spre suprafață.

Viața pe Pământ a evoluat și s-a adaptat acestor proprietăți ale apei. Existența formelor solidă, lichidă și gazoasă ale apei pe Pământ a reprezentat un factor important pentru colonizarea diferitelor medii ale planetei de către forme de viață adaptate variatelor, și adesea extremelor, condiții de viață.

În istorie, civilizațiile s-au dezvoltat cu precădere pe malurile râurilor sau mărilor: Mesopotamia, așa-numitul leagăn al civilizației este situată între două râuri, Egiptul antic a înflorit pe malurile Nilului, iar marile metropole, precum Londra, Paris, New York și Tokio își datorează succesul în parte accesibilității oferite de situarea lângă o apă, și înflorirea comercială rezultată. Insulele cu porturi sigure, precum Singapore și Hong Kong, s-au dezvoltat tocmai din acest motiv. În locuri precum Africa de Nord și Orientul Mijlociu, unde apa nu se găsește în abundență, accesul la apă potabilă a fost și este o mare problemă în dezvoltarea comunităților umane.

O greșeală des întâlnită este aceea că apa este un bun conductor de electricitate. Toate proprietățile electrice ale apei se datorează ionilor sărurilor minerale dizolvate în ea și dioxidului de carbon dizolvat în ea. Apa prezintă auto-ionizare (două molecule de apă se transformă într-un anion de hidroxid și un cation de hidroniu) însă doar la un nivel aproape imperceptibil.

Coexistența stărilor solidă, lichidă și gazoasă a apei pe Pământ este vitală pentru originea, evoluția și continuarea existenței vieții pe Terra. Totuși, dacă s-ar schimba poziția planetei față de Soare, chiar cu o distanță relativ mică (1 000 000 km), condițiile care permit existența simultană a celor trei stări nu ar mai avea loc cu atâta ușurință.

Masa Pământului permite atracției gravitaționale să păstreze o atmosferă în jurul planetei. Vaporii de apă și dioxidul de carbon din atmosferă creează un efect de seră care asigură o temperatură de suprafață relativ constantă. Dacă Pământul ar avea dimensiuni mai mici, o atmosferă mai subțire ar duce la temperaturi extreme care să nu permită acumularea apei decât în calotele glaciare din jurul polilor (așa cum se întâmplă pe planeta Marte).

Distanța dintre Pământ și Soare și combinația dintre radiația solară primită și efectul de seră al atmosferei asigură ca suprafața sa să nu fie nici prea rece și nici prea fierbinte pentru apa lichidă. Dacă Pământul ar fi mai depărtat, apa ar îngheța, iar dacă ar fi mai apropiat de Soare, temperatura de suprafață mai ridicată ar împiedica formarea calotelor glaciare, sau ar cauza existența apei doar sub formă de vapori. În primul caz, Pământul ar absorbi mai multă energie solară din cauza albedoului redus al oceanelor, iar în al doilea ar rezulta un efect de seră scăpat de sub control și condiții neospitaliere similare celor de pe planeta Venus.

S-a propus că însăși viața păstrează condițiile care i-au permis existența. Temperatura de suprafață a Pământului a fost relativ constantă de-a lungul erelor geologice în ciuda variațiilor radiației solare, lucru care ar indica existența unui proces dinamic ce guvernează temperatura Terrei printr-o combinație de efect de seră și albedou atmosferic și de suprafață. Această propunere poartă numele de Ipoteza Gaia.

Toate formele de viață cunoscute depind de apă. Apa este o parte vitală în multe din procesele metabolismului din interiorul organismului. Cantități semnificative de apă sunt utilizate de organism în digestia hranei. (Notă: unele bacterii și semințe de plante pot intra într-o stare criptobiotică pentru o perioadă nedeterminată, atunci când sunt deshidratate, ca apoi să revină la viață când reajung într-un mediu umed.)

Aproape 72% din masa corpului uman fără grăsimi este apă. Pentru o bună funcționare, corpul necesită între doi și șapte litri de apă pe zi pentru a evita deshidratarea, cantitatea exactă depinzând de nivelul de activitate, temperatură, umiditate și alți factori. Nu este cunoscută cu exactitate cantitatea de apă necesară a fi consumată de o persoană sănătoasă. Oricum, pentru cei care au probleme de rinichi este dificil să bea prea multă apă, dar periculos să bea prea puțină, mai ales într-un ambient cald și umed sau în timpul exercițiilor fizice. Se întâmplă totuși ca oamenii să consume mult mai multă apă în timpul exercițiilor fizice decât este necesar, expunându-se astfel riscului de intoxicație cu apă, care de cele mai multe ori este fatală. „Obligativitatea” consumării a opt pahare de apă pe zi de o persoană, nu este argumentată științific.
Pompă de apă manuală în China.

Dieteticienii și nutriționiștii spun că aceasta este cantitatea de apă recomandată a fi consumată pe zi – în engleză RDI (Recommended Daily Intake). [1]. Ultimele rapoarte referitoare la regimul alimentar ale Consiliului Național de Cercetare National Research Council recomandă un consum pentru femei de 2,7 litri de apă în total (incluzând și sursele de apă din alimente) și, respectiv, 3,7 litri pentru bărbați [2]. Apa se pierde din organism prin urină și fecale, prin transpirație și prin respirație (expirație de vapori).

Corpul uman are nevoie de apă care nu conține prea multă sare sau alte impurități. Printre impuritățile frecvent întâlnite se numără chimicalele și/sau bacterii periculoase, cum ar fi crypto sporidium. Unele substanțe sunt însă acceptabile și chiar necesare ca și prezență în apă pentru intensificarea gustului și pentru asigurarea necesarului de electroliți.

Datorită creșterii populației mondiale și a altor factori, tot mai puțini oameni beneficiază de apă potabilă. Problema apei poate fi rezolvată prin creșterea producției, o distribuție mai bună, și nerisipirea resurselor deja existente. Din acest motiv, apa este o resursă strategică pentru multe țări. Au existat de-a lungul timpului mai multe conflicte pentru accesul la apă și controlul acesteia.O cronologie a conflictelor legate de apă Experții prevăd mai multe conflicte viitoare din cauza creșterii populației mondiale și creșterii contaminării prin poluare și încălzire globală.

Raportul UNESCO despre dezvoltarea apei (WWDR, 2003) din cadrul Programului de Evaluare a Apei pe Plan Mondial arată că, în următorii 20 de ani, cantitatea de apă potabilă disponibilă va scădea cu 30%. 40% dintre locuitorii lumii nu au apă curată suficientă pentru o igienă minimală. Peste 2,2 milioane de oameni au murit în 2000 de boli legate de consumul de apă contaminată sau din cauza secetei. În 2004, o organizație engleză, WaterAid, a raportat că un copil moare la fiecare 15 secunde din cauza bolilor legate de apă ce ar putea fi ușor prevenite.

Se prevede că apa ar putea deveni prețioasă precum petrolul, lucru care ar face din Canada, ce are această resursă din abundență, cea mai bogată țară din lume.

În 2005 în SUA prețurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare și au existat temeri pentru o criză globală, însă consumatorii nu ezitau să plătească prețuri duble pentru aceeași cantitate, dar de apă îmbuteliată.

Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră, fiind folosită extensiv în agricultură și industrie, și primește din ce în ce mai multă atenție pentru a fi folosită judicios pentru generațiile viitoare.

Apa potabilă este de obicei colectată la izvoare sau este extrasă din puțuri artificiale. Construirea mai multor asemenea puțuri ar fi o metodă pentru a produce mai multă apă, presupunând că pânza de apă freatică poate să asigure un debit adecvat. Alte surse de apă sunt ploile și apa din râuri și lacuri. Apa de suprafață trebuie însă purificată înaintea consumului de către om. Purificarea implică îndepărtarea substanțelor nedizolvate sau dizolvate, precum și a bacteriilor periculoase. Cele mai folosite metode sunt filtrarea cu nisip, pentru îndepărtarea materiilor nedizolvate, și tratarea cu clor și fierberea pentru uciderea bacteriilor periculoase. Distilarea îndeplinește toate cele trei sarcini. Există și tehnici mai avansate, precum osmoza inversă. Desalinizarea apei sărate din mări și oceane este o soluție mai scumpă utilizată în climatele aride de coastă.

Distribuția apei potabile are loc fie printr-un sistem de distribuție, fie îmbuteliată. În multe țări există programe de distribuire gratuită a apei în caz de necesitate.

Reducerea risipirii apei, adică utilizarea apei potabile doar pentru consumul uman, ar fi o altă soluție. În unele orașe, precum Hong Kong, apa de mare este folosită pe scară largă, de exemplu la toalete, în scopul conservării resurselor de apă potabilă. Poluarea apei ar putea fi cel mai mare consumator inutil de apă, risipind această resursă, indiferent de beneficiile aduse poluatorului. Medicamentele consumate de oameni ajung deseori în canalizare și au efecte negative asupra vieții acvatice dacă se acumulează și nu sunt biodegradabile.

Apa este considerată purificatoare în majoritatea religiilor, incluzând hinduismul, creștinismul, islamul, iudaismul și șintoismul. Spre exemplu, botezul în bisericile creștine este făcut cu apă. În plus, o baie ritualică (Mikve în iudaism) în apă pură este făcută celor decedați în multe religii, incluzând iudaismul și islamismul. În islamism, cele cinci rugăciuni zilnice, pot fi efectuate doar după spălarea corpului cu apă curată (Wudu). Apa este geneza tuturor.

În șintoism, apa este utilizată aproape în toate ritualurile pentru curățirea unei persoane sau a unui loc. Apa este menționată în biblie de 442 de ori, respectiv de 363 de ori, în versiunile sale engleze internaționale sau, ca acronim, NIV) și în cea cunoscută sub numele de Versiunea regelui James. În secțiunea 2 Peter 3:5(b) se afirmă textual: … „și pământul a fost format din apă și de către apă.” (NIV)

Se crede adesea despre apă că ar avea puteri spirituale. În mitologia celtică, de pildă, Sulis este zeița locală a apelor termale; în hinduism, apa este personificată ca o zeiță sub numele de Ganga. De asemenea, diferiți zei pot patrona diferite izvoare, râuri sau lacuri. În mitologiile romană și greacă, Peneus a fost un zeu-fluviu, unul dintre cele 3.000 de oceanide.

Filozoful antic grec Empedocles a elaborat o întreagă doctrină filozofică (un fel de teorie pre-atomistă a lumii) bazată pe cele patru concepte fundamentale ale Universului care erau reprezentate în lumea reală, conform teoriei sale, de patru elemente fundamentale, apă, aer, foc și pământ.

În filozofia clasică chineză, apa, ca element al filozofiei clasice, era unul din cele cinci elemente constituente ale naturii, alături de pământ, foc, lemn și metal.

Tema zilei pentru 2017 — „Apa și apa uzată” — este axată pe apa reziduală, care trebuie percepută ca o resursă valoroasă pentru economia circulară și care trebuie gestionată în condiții de siguranță, privită ca o investiție eficientă pentru sănătatea oamenilor și a ecosistemelor naturale, potrivit www.worldwaterday.

Gestionarea corectă a apelor uzate va conduce la eficientizarea circuitului apei pentru toate viețuitoarele, contribuind, astfel la îndeplinirea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 6, care vizează reducerea la jumătate a volumului de ape uzate neepurate și intensificarea procesului de reciclare și reutilizare sigură a apei.

La nivel mondial, majoritatea apelor uzate din locuințe, orașe, industrie și agricultură se întorc în natură fără a fi epurate sau reutilizate, poluând astfel mediul și pierzând substanțe nutritive importante, precum și alte materii recuperabile.

În loc să ca apele uzate să fie irosite, ar trebui redus volumul, dar și reutilizarea lor. În cadrul locuințelor, apele reziduale se pot reutiliza la udarea grădinilor și a terenurilor cultivate. În orașe, apele uzate se pot epura fiind utilizate la udarea spațiilor verzi. În industrie și agricultură, apele uzate pot fi epurate și folosite ca ape de răcire sau ape pentru irigații.

În prezent, există peste 663 de milioane de oameni care trăiesc fără o alimentare cu apă în condiții de siguranță și care se confruntă cu efectele negative asupra sănătății ca urmare a utilizării unei apei contaminate.

La nivel global, peste 80% din apele uzate generate de societate se întoarce în ecosistem, fără a fi tratate sau refolosite. 1,8 miliarde de oameni folosesc o sursă de apă potabilă contaminată cu excremente, care le pune în pericol sănătatea fiind expuși la îmbolnăvirea de holeră, dizenterie, febră tifoidă și poliomielită. Estimările arată că până în 2050, acestei zile.

În România, o serie de evenimente, care marchează această zi, se desfășoară în numeroase orașe. În București, evenimentul sărbătoririi Zilei mondiale a apei este organizat de Ministerul Apelor și Pădurilor, împreună cu Administrația Națională ”Apele Române”, Apa Nova și Academia de Științe Tehnice din România.

Conferința Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day) (rezoluția 47/193).

Obiectivul marcării acestei zile este de a sensibiliza atât potențialul pentru o cooperare extinsă, cât și răspunsurile la provocările cu care se confruntă managementul resurselor de apă, având în vedere creșterea cererii de acces la apă și la serviciile în domeniu. De asemenea, va oferi o oportunitate de a valorifica impulsul creat la Conferința Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă (Rio +20), precum și de a sprijini formularea de obiective noi, care vor contribui la dezvoltarea resurselor de apă esențiale atât pentru productivitatea economică, cât și pentru bunăstarea socială.

În 2013, a fost marcat Anul internațional pentru cooperare în domeniul apei, proclamat de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 65/154, la 11 februarie 2011.

Apa este un element central în cultura și religia tuturor civilizațiilor, fiind de-a lungul secolelor, un element esențial al dezvoltării societății. Tradițiile culturale și valorile sociale determină modalitatea în care oamenii percep și gestionează apa în diferite regiuni ale lumii.

Studiile privitoare la memoria apei, la conştiinţa ei, dezvoltate în ultimii ani şi făcute publice în cadrul conferinţelor de specialitate, nu mai sunt nici noutate, nici secret pentru cei preocupaţi de subiect. Percepute, iniţial, drept teorii la limita normalului versus paranormal, acum acestea şi-au demonstrat seriozitatea şi valabilitatea.
Celebrul cercetător japonez Masaru Emoto a descoperit, încă din anii 90, că prin îngheţarea apei se formează cristale diferite ca înfăţişare, în funcţie de informaţia la care a fost expusă apa înainte. Atenţie, informaţia poate consta în gânduri, cuvinte sau muzică!
Masaru Emoto a demonstrat că, în funcţie de calitatea sau conţinutul acestor informaţii, bune, rele, urâte sau frumoase, armonioase sau nu, apa reacţionează. Bine sau rău…
Nenumăratele experimente ale savantului japonez, pe apă îngheţată, după ce a “suportat” diverse stări, sentimente, bucăţi muzicale sau cuvinte, au condus la următoarele concluzii inedite:
– apa are memorie, este în stare să înmagazineze informaţie
– apa supusă la vibraţii negative (heavy metal sau muzică negativistă, antene de celular, radiaţii etc.) capătă însăşi o vibraţie negative, deci dăunătoare
– cuvintele negative sau simbolurile oculte (codul de bare 666) folosite pe sticlele de apă influenţează negativ apa
– dacă bem apa din căni cu cuvinte scrise pe ele ( „cafea”, “ceai” etc.) apa poate prelua din însuşirile informaţiilor scrise
– putem îmbunătăţi calitatea apei scriind pe un pahar ceva pozitiv si frumos
– experimentele lui Emoto dovedesc ceea ce nu mai constituie o noutate pentru nimeni, şi-anume că e foarte important să ştim ce apă bem. Apa din anumite râuri formează cristale foarte frumoase, în timp ce apa din alte râuri are cristale urâte sau neutre. Gangele are, într-adevăr, o apă puternică, este un râu sfânt pentru indieni, chiar dacă aceştia nu sunt specialişti în chimie…
– Emoto a admis că apa sfinţită de preoţi prin rugăciune are efect benefic
Putem face acasă experimentele lui Emoto!
Un experiment extraordinar, făcut de Emoto, presupune un pahar şi o hârtie cu numele unui remediu homeopat pentru prepararea în casă a…unui medicament homeopat! Pe etichetă se scrie numele medicamentului vizat, se lasă apa zece minute, apoi se agită paharul şi se bea. Japonezul a demonstrat efectele imediate, în diverse afecţiuni, fie că sunt migrene, cucuie sau vânătăi.
Şi mai simplu de atât şi chiar merită încercat: se pune orez fiert în două borcane curate diferite care se închid ermetic. Ideal este ca experimentul să fie făcut cu 6-10 borcane, pentru ca eşantionul să fie reprezentativ. Pe etichetele a jumătate din borcane se scriu afirmatii pozitive „dragoste, bucurie, binecuvântare” iar pe cealaltă jumătate sentimente opuse, „ură, tristeţe, ocult”. Emoto a demonstrat că primul care se va strica este orezul din borcanele cu etichete negative!
Concluzia e simplă: apa este …un bun fantastic, cu memorie, cu sentimente, de care, dacă avem raţiune, o să avem şi mare grijă!

Apa este un lichid miraculos ce sustine si intretine viata pe mica picatura albastra ce strabate Universul, numita Terra. Fara apa viata nu ar fi posibila si ea se pare ca este leaganul acestui miracol numit viata.

In trecut, alchimistii denumeau prin „apa vietii” un lichid pretios obtinut prin numeroase operatii alchimice, ce conferea puteri si calitati psiho-mentale deosebite. In basmele populare, eroul era readus la viata folosind „apa vie” si „apa moarta”. Totodata, apa se dovedea un agent al pierzaniei pentru cei urmariti de nenoroc si in cazul carora tot ce faceau se ducea pe „apa sambetei”. Din vremuri stravechi oamenii au intuit proprietatile miraculoase ale apei si au tratat-o cu respectul bine meritat. Zeul ploii era un zeu important, de a carui bunavointa depindea prosperitatea recoltei si implicit a comunitatilor de agricultori si pastori.

Natura a fost darnica cu noi si ne-a pus la dispozitie izvoare termale binefacatoare, in care multi oameni isi curarisesc afectiunile cauzatoare de suferinte. Cine dintre noi nu a testat capacitatea regeneratoare si revigoranta a apei? Apa detine insusiri nebanuite pe care nu le manifesta nici o alta substanta. Apa este solvent universal, majoritatea substantelor naturale putand fi dizolvate de aceasta. Ea este locul unde multe dintre vietuitoarele pamantului isi gasesc hrana si/sau isi duc existenta. Fara apa, civilizatia noastra ar disparea. Ea este „sangele” civilizatiei noastre.

In inconstienta noastra tratam apa ca si cum ar fi un lucru banal, amorf si fara viata. Datorita ignorantei noastre privind modul de utilizare si abordare a apei, am ajuns sa ne punem in pericol insasi existenta pe acest pamant. Folosirea intr-un mod irational a produselor chimice de sinteza si patrunderea lor in apa prin diverse moduri au facut ca aceasta pretioasa resursa vitala sa fie grav afectata.

Multi cercetatori care s-au aplecat asupra studiului insusirilor nebanuite ale apei au ajuns la concluzii uluitoare pentru un om cu o gandire carteziana dar nu si pentru un om intelept care stie sa asculte glasul tainic al naturii.

Ei au ajuns la concluzia ca apa nu este o banala formula chimica – H2O – ci este o „fiinta vie” la fel ca si intregul pamant ce este un imens organism viu grav bolnav in momentul de fata, din cauza comportamentului unei specii ce se autointituleaza „Homo sapiens” dar care da dovada de o inconstienta crasa.

Privitor la studiile si cercetarile efectuate asupra apei, ne vom referi la cele ce ar putea schimba din temelii modul de gandire ingust, materialist al multora dintre noi si care ar putea oferi solutii eficiente si radicale pentru indepartarea raului facut numit poluare si pentru asigurarea unor surse de energie si a unui mod de viata curat, sanatos si armonios, in deplin acord cu legile armonioase si intelepte ale naturii.

Unul dintre marii cercetatori de geniu ce s-au aplecat asupra studierii apei a fost Viktor Schauberger (1885-1858), nascut in Austria. Avand o gandire intuitiva de  exceptie,  el  a  fost  capabil, observand apa in natura, sa deduca si sa foloseasca mai apoi legile tainice ale naturii pentru crearea unor dispozitive de producere a energiei, de purificare a apei etc. Fenomenalele legi descoperite de Schauberger au avut ca punct de plecare observatiile pe care le-a facut in natura in timp ce era inspector silvic. El povestea ca in timp ce statea, intr-o zi, pe malul unui parau, a lovit cu o nuia un pastrav din apa si a observat cum acesta a tasnit in contracurent cu o viteza uluitoare. El a ajuns la concluzia ca pestele s-a folosit de anumiti curenti antigravitationali generati in apa de miscarea turbionara a acesteia.

Pe baza studierii miscarii in spirala si a energiei produsa de aceasta miscare, el si-a construit majoritatea dispozitivelor realizate ulterior. Energia vidului a stat la baza acestor realizari. Desi astazi nu se mai discuta despre aceste lucruri, celebrele submarine naziste din timpul celui de al doilea razboi mondial erau construite pe baza principiilor lui Schauberger, ce foloseau elemente de propulsie si dinamica imprumutate de la pesti.

Folosindu-se tot de principiile naturii aplicate in stiinta si tehnologie,  Schauberger a construit o turbina de producere a energiei electrice. La baza ei statea principiul accelerarii miscarii apei prin strabaterea unor tevi de constructie speciala, ce confereau apei o miscare turbionara, obtinandu-se o frecare negativa si apa desprinzandu-se de peretii tevii. Astfel, cu ajutorul unui motor apa era absorbita prin bratele turbinei datorita actiunii energiei vidului. Ulterior, datorita accelerarii curgerii apei se obtinea o autointretinere a miscarii, fapt ce permitea atat antrenarea unui generator electric cat si absorbtia si evacuarea apei din turbina.

Un alt dispozitiv realizat a fost unul de purificare a apei. Acest dispozitiv permitea purificarea oricarui tip de apa, oricat de poluata si cu orice compozitie; rezultatul era obtinerea unei ape pure ce nu mai continea nici un reziduu sau urma de substanta chimica sau agent poluator. Aceasta apa avea un efect uluitor asupra oamenilor, inducand o modificare accelerata a starii de sanatate prin imbunatatirea ei spectaculoasa, vindecandu-se boli incurabile si foarte grave. Schauberger afirma ca decaderea spirituala actuala a omenirii se datoreaza degradarii apei folosite.

Din pacate, ca si Tesla sau alti cercetatori de geniu, Schauberger a fost marginalizat dupa razboi si inventiile sale au fost date uitarii pentru ca permiteau obtinerea unor surse de energie ieftine si nepoluante, la indemana tuturor, precum si imbunatatirea radicala a sanatatii mediului inconjurator si oamenilor.

Alte studii privitoare la apa au fost facute asupra modului de cristalizare a acesteia si al factorilor ce pot influenta acest proces.

Unul dintre primii cercetatori ce au studiat modul de cristalizare a apei a fost romanul Henri Coanda (1886-1972). Cercetarile sale au avut drept scop studierea modului de cristalizare a fulgilor de zapada. Concluziile sale au fost uimitoare. El a concluzionat ca forma de cristalizare a fulgilor de nea difera de la o regiune la alta si ca forma lor este cu atat mai complexa si mai frumoasa cu cat zona in care au fost produsi este una cu un grad foarte ridicat de spiritualitate al oamenilor. Astfel, cei mai frumosi fulgi de zapada se gasesc in Himalaya, in partea indiana si tibetana, lucru deloc intamplator avand in vedere densitatea mare de manastiri si temple, precum si prezenta yoghinilor ratacitori ce salasluiesc prin munti. In Romania, fulgii de zapada seamana foarte mult cu cei din Himalaya, insa sunt mai putin „finisati”.

Un cercetator modern ce a uimit lumea cu rezultatele cercetarilor sale este profesorul japonez Massaru Emoto, de la Universitatea din Yokohama.

El s-a aplecat cu intuitie si perseverenta catre studierea modului de cristalizare a apei. Instalatiile folosite constau dintr-un congelator unde apa este congelata si un microscop aflat intr-o camera speciala, care este folosit pentru fotografierea cristalelor formate.

Directiile de cercetare au fost diverse, derulate in functie de rezultatele cercetarilor. Astfel, initial s-a studiat modul de cristalizare a apei prelevata din diverse surse si din diverse regiuni. A fost cristalizata apa de la robinet, apa de izvoare, din lacuri si ape curgatoare.

O alta directie de cercetare a fost studierea modului de influenta a diferitilor factori asupra cristalizarii.

Primul factor folosit a fost muzica. Probe de apa provenind din aceeasi sursa (in principal apa de la robinet) au fost supuse influentei mai multor tipuri de muzica, prin asezarea recipientelor cu apa in apropierea  unor  difuzoare. Rezultatele au fost incredibile. In functie de muzica ascultata,  apa cristaliza diferit avand forme mai armonioase sau nu in functie de armonia muzicii folosite. Astfel, a fost pusa in evidenta capacitatea apei de a prelua, stoca si transmite prin rezonanta un anumit tip de informatie.

Un pas urmator a fost sa se supuna apa unor altfel de stimuli, cu diverse informatii. Eprubetele cu apa au fost etichetate iar pe etichete erau scrise diverse idei forta. Etichetele au fost astfel lipite incat scrisul sa fie indreptat catre apa. Din nou apa s-a dovedit un bun receptor structurandu-se in functie de informatia cu care a fost incarcata. Cu cat ideile forta au fost mai armonioase si mai benefice cu atat a fost mai armonioasa si mai complexa forma de cristalizare.

Un alt experiment a vizat incarcarea apei cu numele unor personalitati. Apa s-a dovedit iar un revelator fidel indicand prin armonia sau dizarmonia formelor de cristalizare personalitatea acelor fiinte umane.

Alt experiment a constat in impregnarea apei cu informatii provenind de la diverse fotografii. Rezultatele au aratat ca apa incearca sa copieze formele ce i s-au aratat, cristalizand intr-un mod asemanator elementelor esentiale prezente in fotografii.

Alta categorie de experimente a avut ca scop imbunatatirea calitatii apei. Dintr-un lac au fost luate probe de apa, dupa care apa a fost supusa influentei exercitate de rugaciunea unui  preot budist. Dupa rugaciune, s-a luat din nou o proba de apa pentru a fi cristalizata si a fi comparata cu prima. Rezultatele au aratat ca dupa rugaciune apa a capatat o noua structurare, devenind mai armonioasa.

Alt tip de experiente a urmarit modul de transmitere a informatiei in apa, prin contactul cu o apa deja structurata. In primul rand, un recipient cu apa a fost incarcat prin rugaciune de un grup de oameni. Apoi, dintr-un lac s-a recoltat o proba de apa care a fost supusa cristalizarii. Apa incarcata prin rugaciune a fost deversata in lac, dupa care la un interval de timp a fost luata o noua proba din apa lacului. Experimentul a dovedit ca apa din lac s-a structurat prin rezonanta.

Un alt experiment a vizat testarea modului de influenta a structurarii apei asupra gradului de poluare. El a fost realizat in cazul unui lac, unde o anumita specie de alge prolifera necontrolat si producea un miros insuportabil in zonele limitrofe. Experimentul a constat intr-o rugaciune colectiva pe malul lacului, facuta de un grup numeros de oameni. Rezultatul a fost ca fenomenul de proliferare necontrolata a disparut si lacul nu a mai fost afectat de eutrofizare.

In urma acestor cercetari de cristalizare se pot trage unele concluzii foarte importante:

–   apa este foarte sensibila nu numai la influentele fizice dar si la cele subtile, energetice;

–   folosind acest proces de structurare energetica, se poate obtine o influentare benefica a apei, conducand la rezultate uluitoare concretizate prin imbunatatirea calitatilor ei;

–   deoarece corpul uman este constituit din apa intr-un procent mai mare de 70%, noi, oamenii, suntem foarte sensibili la informatiile preluate prin rezonanta de aceasta. Astfel, daca noi incarcam cu ganduri bune apa ce ne compune, vom beneficia de o stare de armonie si fericire. Daca muzica pe care o ascultam, filmele care le vizionam, cartile pe care le citim vor fi benefice si armonioase si noi vom fi sanatosi si armoniosi.

Aceste modalitati simple de energizare a apei pentru a ne bucura de impregnarea cu idei forta benefice si pentru a ne transforma viata stau la indemana tuturor. Trebuie doar sa nu uitam ca mai presus de cel care afla este cel care aplica si care obtine rezultate devenind sanatos, armonios si fericit. Surse bibliografice: Greenly, Wikipedia, WWD, Agerpres, foto Google images

Facebook Comments