Suntem noii daci liberi dar …îl negăm pe Zamolxes?!… – în atenția dacomanilor

Faptul că poporul român de astăzi își are originea în triburile getice care au viețuit pe teritoriile României de astăzi încă de acum 5500 de ani și poate chiar mai dinainte, este …o certitudine.

Dacii, parte dominantă a acestor triburi, erau numiți astfel de către străini vremii, nu avem dovezile că ei între ei își spuneau ”dacule”…  precum astăzi ne spunem între noi, ”măi române”.

A devenit comun acceptată denumirea de daci atunci când facem referire la acele vremuri și la acele popoare carpatice.

Dacia ultimelor doua sute de ani înaintea erei creștine, a cunoscut o puternică relație cu lumea occidentală și orientală iar formarea imperiului roman și expansiunea acestuia, marcând întregul spațiu european, nord-african și până în mediul orient, nu avea cum să excludă teritoriile României de astăzi, fapt care a însemnat, și culminat, cu invazia și cucerirea înfăptuită de împăratul roman Traian împlinită în anul 106 dH. Nu cucerirea aceasta a marcat dedacizarea Daciei! Ci creștinismul și următoarele valuri migratoare, cât și noile orânduiri din Europa și din lume, evoluția civilizației.

Influența romană asupra civilizației dacice, a popoarelor carpatice, a început firesc înaintea invaziei și cuceririi, prin intermediul comerțului, schimburilor, circulației oamenilor, ideilor, informațiilor. Impactul romanității asupra Europei a continuat chiar și după dispariția imperiului roman, imperiu care a creat civilizația de după cea a Greciei antice.

Cultura dacică s-a păstrat, împletindu-se cu cea greacă și apoi cu cea romană, urmând evoluția firească de-a lungul secolelor iar apariția și propagarea creștinismului a însemnat o înlocuire a vechilor credințe și doar în mică măsură asimilarea de către creștinism a obiceiurilor și ritualurilor dacice, considerate …păgâne.

Istoria creștinismului în spațiul românesc de astăzi începe înainte de sosirea Apostolului Andrei care a găsit aici comunități deja monoteiste printre care și pe unii, puțini, convertiți la creștinism.

Dilema zilelor noastre este limpede: ne mândrim cu spiritul dacic, cu continuitatea tradițiilor și culturii dar nu putem nega creștinarea Daciei, și vorbim aici de două milenii de creștinism, de oamenii locului  care au rezistat cu îndârjire în creștinism secolelor de atac otoman, secolelor de urzeli din partea Romei pentru a catoliciza complet  spațiul.

Să nu uităm faptul că Roma nu a văzut cu ochi buni ortodoxismul principatelor românești și de asta au și încurajat nenorocirile pe care imperiile vestice le-au provocat românilor în special în vestul României de astăzi.

Revenind în zilele noastre: sunt dac, aș vrea ca România să capete numele de Dacia dar… uităm zeii daci, uităm credințele lor înghițite de creștinism.

Ar părea firesc să lansez ideea ca… oricine dorește reînvierea spiritului dacic, să îl reînvieze complet, cu credințele sale cu tot.

Un dac și o Dacia creștină, fără Zamolxes, fără sacrificiile umane de pe atunci, ar fi o găselniță incompletă, trunchiată, lipsită de esența sa spirituală.

Așadar, dragi dăcoși, dăcălăi, dăcoase, dăcițe, dacomani, mândri de origine, nu puteți să vă considerați cu adevărat daci și să vă închinați unui zeu evreu, unui Dumnezeu străin Daciei de atunci, pe care voi acum …o lipsiți de spirit.

Alegeți, ori acceptați transformările vremurilor, firești cumva, ori ne duceți cu totul înapoi la vremurile originilor noastre, să reînviem neamul străvechi cu limbă, tradiție, cultură, credințe și, mai ales, caracter.

Bag seamă că luați numai ce vă convine. De la daci stindardul și cușma, de la creștini crucea, totodată moaștele… amestecați istoria într-un alandala despiritualizant.

Dacul-dac nu se închină lui Hristos, ci lui Zamolxes. Nu puteți fi și cu sufletul în rai și cu …cușma dacică pe cap… în Biserică se intră cu capul descoperit!