O femeie texană și-a împușcat nepotul în vârstă de 10 ani, în timp ce îi era baby-sitter, când arma cu care se juca s-a descărcat accidental, spun surse din Poliție.
Caitlyn Smith, în vârstă de 19 ani, a fost dusă miercuri în închisoarea din Harris și acuzată de o infracțiune legată de vătămarea unui copil căruia a provocat răni corporale grave.
Ofițerii biroului șerifului din Harris au fost trimiși la reședința familiei în jurul orei 16:00, în urma rapoartelor privitoare la un copil care ar fi fost ucis, a raportat KHOU. Odată ajunși la fața locului, ofițerii au descoperit că Smith a descărcat accidental arma, lovindu-l pe nepotul său dar nu ucigându-l.
Potrivit lui New York Post, Smith a făcut câteva selfie-uri cu arma înainte de a-l împușca.
Băiatul a fost dus la spital local unde a fost operat. Organele vitale nu au fost afectate și se așteaptă să supraviețuiască. Șeriful Ed Gonzalez a declarat într-un tweet că băiatul era în stare gravă, dar este de așteptat să se recupereze pe deplin.
Smith a rămas în închisoarea din Harris, iese dacă plătește cauțiunea de 20.000 de dolari. Dacă este condamnată, ar putea face închisoare până la 20 de ani.