Teoria aţei de papiotă

Dacă vă duceţi astăzi să vă plătiţi taxele la sediul Anaf din Lucreţiu Pătraşcanu nr. 10 şi urcaţi la etajul 3 să vă căutaţi inspectorul de literă care va trebui să vă scoată fişa sintetică a afacerii, să vă arate cât să plătiţi, după care vă va printa decizia de impunere împreună cu care veţi coborî la trezorerie şi veţi înmâna cash banii prin vizetă, o să intraţi într-un birou ciudat tare.

Am văzut aşa ceva cu ochii minţii într-un roman al lui Kafka, un roman în jurul unui condamnat fără vină care pătrunde într-un astfel de birou dar nu să plătească taxe, ci să afle de ce este inculpat într-un proces metafizic care până la urmă îl va decapita deşi era nevinovat. Aşadar, dacă vă duceţi să plătiţi taxele din mână, fie că sunteţi persoană fizică sau juridică, în judeţul Ilfov, veţi intra într-o încăpere stranie cu fiecare perete burduşit de birouri şi maldăre de dosare. În total în încăpere sunt peste 8 birouri pentru că este o incintă într-o formă  aberantă de hexagon. Încăperea miroase suspect datorită unui covor mucegăit plin de praf şi insecte pe care zace un telefon. Dar telefonul acesta este noaptea minţii, este un telefon de C.A.P., cu un fir care este cârpit pur şi simplu, adică în locurile în care firul a cedat, acolo a fost adăugată o bandă izoler sau nişte scotch. Când sună acest telefon, nu răspunde nimeni imediat pentru că el este aşezat direct pe podea. El este al nimănui. Dar, dacă, în sfârşit, cineva cedează şi răspunde la telefon, persoana respectivă trece firul deasupra birourilor şi-l dă inspectorului de literă căutat care explică unui contribuabil cum s-au adunat amenzile, deşi nu a avut activitate. Când se trece firul pe deasupra birourilor, ca o undiţă într-un râu de munte, ei bine, firul încăpăţânat agață câte un scaun sau un dosar şi în locul acela se rupe, astfel încât cineva trebuie să-l lipească.

plata taxeCoridorul etajului trei cred că are o duzină de astfel de birouri absurde şi o singură toaletă. Contribuabilii care aşteaptă pe coridor să intre la inspectorul de literă, cedează şi se duc la toaletă la o bodegă de peste drum unde plătesc un leu pentru că nu au consumat nimic.

Revenind la telefonul secţiei Anaf din Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 10, el exprimă o silă metafizică pe care nu o poţi înţelege decât dacă o execuţi printr-o lovitură de sabie.  Administratorul acelei clădiri ar trebui arestat. Ministrul de Finanţe ar trebui demis în această secundă şi trimis în exil.

Revenind la inspectorul care explica cum se acumulează amenzile, trebuie să fiţi pregătiţi de o explicaţie mistică pentru că altfel nu aveţi cum să înţelegeţi realitatea în care trăiţi. În primul rând sunt amenzi care ajung în fişa sintetică a afacerii în mod automat. De ce? Puteţi să sunaţi la biroul de amenzi. “Vreţi să sunaţi”, întreabă inspectorul arătându-vă telefonul de pe podea? Pentru o amendă de 10 E, cine să sune pe cine la care birou?!  Mai bine plătim amenda şi nu mai sunăm pentru că am putea pierde timpul aşteptând inutil. Dar dacă plătim amenda mai sunt nişte penalităţi care s-au acumulat cum se acumulează oăle într-un muşuroi de furnici care creşte în jurul unei regine. Regina generează ouăle adică penalităţile. Numai dacă omorâţi regina, puteţi scăpa de penalităţi, adică trebuie să plătiţi acum tot în jur de 50 E. Privind spre telefonul care comunică un idiotism românesc de silă, adică o silă intraductibilă, mai bine plătim tot şi plecăm acasă, deşi nu am deschis activitatea afacerii.

Acum urmează o întrebare decisivă? În România se pot face plăţi online sau nu? Ori se fac, ori nu se fac?

“Se fac, ne spune inspectorul de literă, arătâdu-ne o listă de conturi printată, dar, pentru că în fiecare zi se schimbă câte ceva, mai bine vă duceţi la trezorerie şi plătiţi cash ca la stână, pentru că e mai bine aşa”. De fapt, inspectorul când ridică foaia cu lista de conturi, habar nu are dacă aceste conturi mai sunt valabile sau nu, pentru că, numai în judeţul Ilfov, sunt conturi de trezorerie de la impozit pe profit de la agenţii economici până la conturile de intra-trezorerii în curs de lămurire, atenţie, în jur de 1650 de conturi care încap în 45 de pagini PDF postate conform legii pe internet. Problema este că aceste conturi nu sunt standardizate internaţional deşi au o forma de IBAN, ele nu au cod Swift, astfel încât plata online este imposibilă. Aici este problema de fond, pentru că ele nu sunt conturi bancare, ele sunt nişte buzunare. Dacă eşti în străinătate şi vrei să faci o plată  pentru un impozit, nu ai cum să-l execuţi online pentru că ele nu sunt acreditate de Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication. Ar fi comod să-ţi plăteşti online taxele. Comoditatea ţine de sănătate. Dacă nu poţi plăti din străinătate, nu poţi plăti nici de acasă. Imaginaţi-vă că aveţi o ţară cu 41 de judeţe. Această ţară funcţionează cu peste 65.000 de conturi de trezorerie. Dacă adaugăm conturile de taxe locale, sistemul ne trimite într-un labirint bezmetic care aproape că dublează totalul conturilor de trezorerie de mai sus.  Acum, imaginaţi-vă cantităţile de bani ca pe nişte metri cub de hârtie care se adună în faţa labirintului de conturi de trezorie într-o ţară în care nu se întâmplă nimic şi în care “trebuie să furi ca să-ţi iei mâncare”. Toate aceste cantităţi de bani dacă nu ajung în interesul public,  se întâmplă ceva cu ele, ori sistemul le distruge ca o căţea turbată care-şi înghite puii la naştere, ori ajung în buzunarele câtorva persoane. În ultimul caz, dacă toate aceste cantităţi de cash ajung în buzunarele câtorva persoane, din păcate nu mai putem vorbi de nicio umbră de democraţie. Este tragic să spun asta, dar dacă sistemul funcţionează aşa, România nu este în poziţia de a-şi fi câştigat democraţia. Democraţia nu este de vânzare. Cu un astfel de sistem, ţara este ameninţată de colaps nu în fiecare zi, ci în fiecare secundă. România în acest moment nu este o ţară, este umbra unei ţări în care sufli ca într-o lumânare.

Dacă mergem în Anglia – banii se adună de HMRC în 2 conturi, unul este contul de business si TVA şi se numeşte cont de Corporation Tax şi unul este contul de National Insurance Number care adună toate contribuţiile sociale pe anumite trepte pe care contribuabilul şi le asumă dacă vrea o pensie mai mare sau mică, o protecţie socială mai solidă sau nu. În sfârşit, contribuabilii sunt împărţiţi pe office-uri şi primesc un cod la începutul anului fiscal. Codul de anul acesta, vorbesc de anul 2017,  este 1150L ceea ce înseamnă că indiferent ce faci ca persoană fizică sau limited, fie că eşti specialist în marketing sau un simplu worker de agenţie, tu ai 11500 £ pe an deductibili. Când începe anul fiscal, birourile HMRC încep să lucreze şi fac înregistrările contribuabililor ca şi cum le-ar ţine contabilitatea. Dacă tu nu ai un contabil care să-ţi înregistreze veniturile şi să-ţi grupeze cheltuielile, nu-i nicio problemă, la sfârşitul anului inspectorul “de literă” îţi trimite o calculaţie cu veniturile tale exacte din care scade personal allowance, adică limita cheltuielilor personale,  conform codului şi-ţi spune cât trebuie să plăteşti. TVA-ul se calculează la fel, astfel încât contribuabilul, fie că are sau nu un contabil, primeşte acasă la trei luni o notă în care i se spune exact cât trebuie să plătească. Dacă se depăşeşte limita cheltuielilor, se aplică o nouă raportare fiscală, gen formularul P11D în care trebuie să înregistrezi sumele cheltuite peste personal allowance, adică peste limită,  urmând ca diferenţele să fie impozitate, pentru că nu poţi cheltui ca un bezmetic tot activul afacerii pentru un minim de profit cum se întâmplă în România în care sereleul înregistrează  cheltuială tot ce se poate cheltui în imaginaţie, de la biletele de trecere bac până la bonurile fiscale de mici şi bere de la restaurant. Acum, dacă am face un transfer de sens bazat pe un raport de asemănare, adică o metaforă, presupunând că Europa este o corabie din epoca Piraţilor din Caraibe, România este un marinar flămând care a căzut din neatenţie peste bord sau mă rog, cineva l-a împins uşor peste balustradă. Acest marinar chinuit de foame continuă să urmeze corabia, pentru că cineva i-a aruncat în ultimul moment o parâmă, una nu foarte groasă, mai degrabă foarte-foarte subţire, o parâmă care abia se vede, mai subţire ca o aţă de papiotă.

Iar Marea Britanie, în care plăţile cu bancnote, nici nu ştiu cum să numesc acest tip de plăţi,  ale impozitelor de orice natură, nu sunt acceptate, nu poţi plăti cu banii în mână impozitele oricât de mult ai dori asta, eu nu mi-aş face griji pentru negociatorii Brexitului, vorbesc de cei din partea engleză, faţă de Europa, iertaţi-mă c-am folosit o frază atât de lungă pentru o interjecţie,  Marea Britanie faţă de Europa este Insula cu elice a lui Jules Verne pe lângă un vas de lemn.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici