Regina Maria a murit pe 18 iulie 1938. Pe ultimul drum, Armata Română i-a oferit un omagiu unic, fără precedent: a fost salutată cu baionetele înfipte în pământ și patul armei în sus.
În ultimii ani de viață, după ce soțul ei, Ferdinand, a murit, lăsându-l pe tron pe fiul său, Carol al II-lea, Regina Maria și-a împărțit timpul între reședințele sale de la Balcic și Bran. Încet-încet, a ieșit din viața publică, fiind mai mult internată prin diverse sanatorii din Europa.
Citește și: Regina Maria, o adevărată fashionista. Cum a început să poarte costumul tradițional românesc
Era slăbită, suferea de anemie, amețeli și hemoragii gastrice. La sfatul medicilor din Italia, medicii i-au recomandat să se interneze la o cliniciă din Germania.
Fiul său, regele Carol al II-lea, nu a aprobat însă zborul cu avionul, din motive financiare, astfel că Regina Maria a trebuit să plece cu trenul. Tratamentul primit la sanatoriul de lângă Dresda s-a dovedit de prisos: Regina suferea de cancer la ficat în stadiu final. Atunci s-a luat hotărârea revenirii în țară pentru a-și găsi sfârșitul la reședința sa din Sinaia.
„Puterea este un tovarăş de care nu te desparţi uşor. Când te părăseşte se duce cu ea şi interesul vieţii. Cu ochii uscaţi, cu pumnul încleştat, te uiţi după ea cu privirea fixă, gelos pe următorul pe care îl va alege”, scria Regina în ultimele pagini ale jurnalului său.
Regina Maria a ajuns la Sinaia pe 17 iulie, iar a doua zi, la vârsta de 62 de ani, s-a stins din viață, după ce a mai apucat să o vadă încă o dată pe Elisabeta și să fie împărtășită de Patriarh.
Testamentul, care a fost deschis după moartea sa, este dovadă emoționantă a iubirii pe care Regina a purtat-o țării sale de adopție.
„Ţării mele şi Poporului meu,
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.
Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută (…)”.
Prin testament, a cerut ca trupul să-i fie îngropat la Curtea de Argeș, iar inima să-i fie păstrată la capela reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima Reginei a fost mutată la Bran.
