Tichia de mărgăritar!

0

Propusul pentru fotoliul premierului italian, juristul Giuseppe Conti, și-a umflat cv-ul, deși nimeni nu i-a cerut să fi avut acele specializări – un snob suferind de mania grandorii

Într-un curriculum academic în mod firesc se enumeră nu instituțiile prin fața cărora ai trecut cu mașina, în care ai fost doar să consulți unele arhive sau biblioteci sau ai urmat un seminar, ci doar acele prezențe în urma cărora ai obținut calificări academice valide sau ai fost invitat oficial să organizezi un curs de cel puțin un semestru.

Nu doar New York University este neconformă în cv-ul lui Conti. Au fost verificate toate pretinsele cursuri făcute peste hotare – de la Viena la Malta, de la Sorbona la Universitatea din New York – menționate în curriculum vitae al candidatului premier al lui Salvini și Di Maio. Se pare că domnul jurist minte cu nerușinare și mai ales gratuit, deoarece nu i se cereau aceste cursuri ca o condiție, ci efectiv și le-a trecut dumnealui în CV doar așa… pentru ca să impresioneze cine știe pe cine!

Oare în mod intenționat ”păpușarii” din umbră ai politicii italiene aleg astfel de oameni? Oare chiar nu mai sunt oameni integri în mijlocul acestui brav popor?

Nu este o crimă să minți în cv, ar spune unii, însă este o infracțiune și, totodată, o foarte mare problemă de caracter și asta când tocmai vor să te pună nu într-un post oarecare, ci fix Premier!…

Aproape în toate țările pretins democratice există o presiune care conduce la devalorizarea clasei politice prin promovarea unor persoane dubioase, neserioase, corupte sau coruptibile, fără o temeinică instruire politică, fără viziune și crez, însă cu un mare-mare oportunism și …arivism. Nu se mai întâlnește astăzi o personalitate politică puternică, ci doar paiațe. La alegeri, cetățeanul este pus fie să aleagă liste mustind de idioți, fie nume frumos ornamentate de media (cea interesată și plătită) cu merite pe care nu le au. Bine că pentru culesul taxelor au cei mai potriviți oameni!…

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.