Tloul al-Safa, ultimul bastion al Statului Islamic în Siria, a căzut în mâinile regimului al-Assad

Forţele regimului sirian au preluat sâmbătă controlul la Tloul al-Safa, ultimul bastion al grupării Statul Islamic (SI), situat între Damasc şi provincia Soudeida, în sudul ţării, a anunţat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.

”Forţele regimului controlează de acum această regiune după retragerea luptătorilor SI către est în Badiya (deşert), după mai multe săptămâni de asediu şi de bombardament intens „, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Potrivit acestuia, între 700 şi 1.000 de jihadişti ar fi părăsit acest ultim bastion în urma „unui acord cu regimul”.

Agenţia oficială de presă SANA a anunţat ”progrese semnificative la Tloul al-Safa”, unde forţele armate controlează zonele deţinute de terorişti (…) şi continuă să verifice zonele eliberate”.

Această nouă reuşită a regimului sirian, care a obţinut victorii militare împotriva insurgenţilor şi jihadiştilor de la începutul anului şi controlează de acum două treimi din Siria, survine la aproape patru luni de la lansarea unei vaste ofensive pentru îndepărtarea SI din această zonă din sudul ţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.