Trenul groazei: călătorii au ajuns la destinaţie după 24 de ore

Șocant! Trenul groazei: călătorii au ajuns la destinaţie după 24 de ore

Ninsorile au paralizat sudul şi vestul României. Este haos pe şinele de cale ferată, unde mii de oameni au rămas captivi. Blocaţi în câmp sau în păduri, fără căldură, fără mâncare. Copii, bătrâni şi femei însărcinate au aşteptat ore în şir în vagoanele CFR, din cauza locomotivelor defecte sau a şinelor blocate de copacii prăbuşiţi sub greutatea zăpezii.

Aşa a început haosul. Pe căile ferate îngropate de zăpadă, călătoria cu trenul a fost aproape imposibilă. Copacii au fost doborâţi de vânt pe şine, iar mii de oameni au rămas captivi în garnituri.

-Nu am plecat, nu avem ceai, nu putem vorbi cu nimeni aici.

-Suntem izolaţi, abandonaţi de autorităţile române.

-Sunt copii care stau în nenorocire de vagon. Frig, fără apă, s-au blocat wc-urile, deci stăm izolaţi peste tot.

Trenul groazei: călătorii au ajuns la destinaţie după 24 de ore

În gara din Orşova, Mehedinţi, au fost blocate două trenuri care mergeau pe ruta Bucureşti-Timişoara. Unul dintre ele plecase încă de aseară din Capitală. Călătorii au aşteptat şapte ore în frig şi fără mâncare. Printre ei, au fost zeci de bătrâni şi copii.

Călător: O parte din călători am ieşit pe drumul european 70 încercând să blocăm circulaţia pentru că în felul ăsta, poate cineva are grijă şi ne aude şi pe noi.

Ore în şir, autorităţile nu au putut curăţa crengile de pe şinele de tren. Doar Ministrul Transporturilor a privit calm situaţia. Mai mult, Lucian Şova a dat de înţeles că oamenii… exagerează.

Lucian Şova, ministrul Transporturilor: Imaginile contrazic declaraţiile, că nu păreau deloc abandonaţi în faţa unei gări. Mai era o construcţie acolo. Pasagerii au trebuit să suporte câteva ore de frig şi pentru acest lucru îmi cer scuze.

Când, în sfârşit, s-a reluat circulaţia, trenul a mai înaintat doar 100 de metri. S-a împotmolit a doua oară, la intrarea într-un tunel.

Trenul trebuia să ajungă aici, în gara din Timişoara, în această dimineaţă, puţin înainte de ora 7. este trecut de ora 11, iar problema nu s-a remediat. Nici nu este de mirare, se vede cu ochiul liber cum zăpada aproape acoperă liniile de cale ferată.

În cele din urmă, călătorii au fost înghesuiţi într-un singur tren. Au ajuns la destinaţie după aproape 24 de ore.

Sute de călători, blocaţi pe ruta Arad-Bucureşti

Prin acelaşi coşmar au trecut şi pasagerii trenului de pe ruta Arad-Bucureşti. Au plecat aseară, la ora 18.

Garnitura s-a împotmolit de mai multe ori, pe traseu. Oamenii au aşteptat în câmp, în pădure, iar în gara din Târgu Jiu, locomotiva a fost schimbată pentru a treia oară. Printre călătorii disperaţi, a fost şi o femeie însărcinată.

Trenul Budapesta-Bucureşti a încremenit 10 ore în câmp

Trenul Budapesta-Bucureşti a încremenit 10 ore în câmp, în halta Bătuţa din Arad. 100 de pasageri au rămas izolaţi în frig şi întuneric. Ninsorile au afectat liniile de energie electrică şi reţelele de telefonie mobilă, aşa că oamenii nu au putut lua legătura cu familiile lor. Au fost nevoiţi să mânce din pachetele pregătite pentru rude de Crăciun.

-O gură de apă mai avem cinci oameni!

-A răcit copilul ăla mic, săracul horcăie de nu mai poate. E bolnav copt.

-Filmaţi-i pe ei că dorm acolo, pe scaune, şi noi stăm ca tâmpiţii aici, pe banii noştri.

Reprezentanţii CFR au transmis că şapte trenuri au staţionat din cauza condiţiilor meteo. În total, într-o singură zi, au fost înregistrate întârzieri de peste 45 de ore.

Românii care şi-au pierdut o zi întreagă în vagoane nu pot fi despăgubiţi. Potrivit legii, doar cei care călătoresc pe rutele externe îşi pot recupera din bani pentru întârzieri.

Facebook Comments