Triunghiul Bermudelor reprezintă o zonă întinsă din Oceanul Atlantic cuprinsă între Florida, Puerto Rico și Insulele Bermude. Se crede că aici au dispărut în circumstanțe misterioase zeci de vase şi avioane, din această cauză regiunea fiind cunoscută şi sub numele de „Triunghiul Diavolului”.
S-a speculat chiar că acolo ar avea loc diferite activităţi ale unor fiinţe extraterestre sau că ar exista diferite cauze naturale bizare care ar explica de ce este această regiune periculoasă. Cu toate acestea, cel mai probabil este că în această zonă oamenii au fost, pur şi simplu, lipsiţi de noroc, ideea existenţei aici a unui „vortex al morții” nefiind mai reală decât cea a lui Bigfoot sau a monstrului din Loch Ness.
Reputația proastă a acestei regiuni a început odată cu Cristofor Columb. În conformitate cu jurnalul său de călătorie, în data de 8 octombrie 1492 acesta a constatat un comportament ciudat al busolei.
El la început nu şi-a alertat echipajul pentru că era conştient că o busolă care nu indică în mod corect nordul magnetic ar fi produs panică. Aceasta a fost, probabil, o decizie corectă, mai ales având în vedere faptul că trei zile mai târziu, atunci când s-a observat o lumină ciudată în zonă, echipajul a amenințat cu reîntoarcerea în Spania.
Această relatare și alte probleme care au fost semnalate în regiune în legătură cu funcţionarea busolei au dat naștere la mitul că busolele nu funcţionează corect în Triunghiul Bermudelor, ceea ce nu este corect sau cel puțin reprezintă o exagerare a ceea ce se întâmplă cu adevărat acolo.
În ciuda acestui fapt, în anul 1970 Paza de Coastă a SUA (U.S. Coast Guard) a încercat să explice motivele disparițiilor din Triunghiul Bermudelor declarând următoarele:
„În primul rând, „Triunghiul Diavolului” este unul din cele două locuri de pe Pământ în care o busolă magnetică indică nordul adevărat. În mod normal, o busolă indică nordul magnetic.
Diferența dintre cele două poziţii este cunoscută sub numele de declinaţie magnetică. Această diferenţă ajunge până la o valoare de 20 de grade atunci când cineva înconjoară Pământul. Dacă această declinaţie magnetică sau eroare nu este compensată, atunci un navigator se poate îndepărta mult faţă de cursul dorit şi poate avea mari probleme”.
Desigur, chiar dacă această explicație pentru disparițiile din Triunghiul Bermudelor a fost reluată de atunci în numeroase documentare și articole, declinaţia magnetică era cunoscută de către căpitanii de vase (și de către alți exploratori). În consecinţă, navigaţia pe baza busolelor magnetice nu constituie o problemă pentru un navigator experimentat.
În anul 2005, Paza de Coastă a SUA şi-a revizuit afirmaţiile în legătură cu această problemă după intervenţia unui producător TV din Londra care s-a interesat de acest aspect. În acest caz, ei şi-au schimbat în mod corect afirmaţiile despre câmpul magnetic:
„Multe explicaţii au citat unele proprietăți magnetice neobișnuite din interiorul triunghiului.
Deși câmpurile magnetice din lume sunt variabile în timp, „Triunghiul Bermudelor” a rămas relativ netulburat din acest punct de vedere. Este adevărat că unele valori magnetice excepționale au fost raportate în cadrul triunghiului, dar niciuna dintre acestea nu a însemnat că Triunghiul Bermudelor este un loc mai neobișnuit decât orice alt loc de pe Pământ”.
Legenda modernă a Triunghiului Bermudelor a început în anul 1950, atunci când un articol scris de Edward Van Winkle Jones a fost publicat de către Associated Press.
Jones a raportat mai multe incidente privind dispariții de vase şi de avioane în Triunghiul Bermudelor, inclusiv a cinci avioane US Navy care au dispărut în data de 5 decembrie 1945.
De asemenea, acesta a indicat dispariţia avioanelor comerciale „Star Tiger” și „Star Ariel”, care au dispărut în data de 30 ianuarie 1948 și respectiv în data de 17 ianuarie 1949. Aproximativ 135 de persoane au fost date dispărute în zona Triunghiului Bermudelor. Așa cum s-a exprimat Jones, „acestea au fost înghițite fără nicio urmă.”
În anul 1955 a apărut The Case for the UFO, o carte scrisă de M. K. Jessup în care acesta indica prezenţa în zonă a unor forme de viață extraterestră. În anul 1964, Vincent H. Gaddis, cel care a inventat termenul de „Triunghiul Bermudelor”, a afirmat că acolo au loc diferite „evenimente ciudate”. Obsesia Triunghiului Bermudelor a atins apogeul la începutul anilor 1970 odată cu publicarea mai multor cărți despre acest subiect, inclusiv a bestseller-ului The Bermuda Triangle scris de Charles Berlitz.
Cu toate acestea, criticul Larry Kusche, cel care a publicat The Bermuda Triangle Mystery: Solved în anul 1975, a susținut că numeroşi autori au exagerat numărul dispariţiilor din zonă și nu au făcut o cercetare corectă a acestora. Aceştia ar fi prezentat unele cazuri de dispariții ca fiind „mistere”, chiar şi atunci când acestea nu reprezentau deloc mistere, iar unii dintre ei au raportat cazuri care nici măcar nu s-au întâmplat în Triunghiul Bermudelor.
În urma unei investigaţii amănunţite a problemei Triunghiului Bermudelor, Kusche a ajuns la concluzia că numărul de dispariții care au avut loc în Triunghiul Bermudelor nu a fost mai mare decât în orice altă zonă navigabilă din ocean.
De asemenea, acesta a susținut că s-ar fi prezentat unele dezinformări, deoarece unii autori nu au menţionat existenţa unor furtuni care au avut loc în aceeași zi în care s-au produs disparițiile, afirmându-se chiar că condițiile meteo ar fi fost calme, tocmai pentru a crea poveşti senzaționale.
Pe scurt: autorii care au relatat anterior despre Triunghiul Bermudelor nu au întreprins, în mod conștient sau involuntar, o cercetare proprie a informaţiilor despre Triunghiul Bermudelor.
Cartea lui Larry Kusche practic a demitizat Triunghiul Bermudelor. Atunci când autori precum Berlitz și alții n-au putut respinge constatările lui Kusche, chiar şi cei mai înflăcăraţi susţinători ai acestui mit au trebuit să-şi revizuiască opiniile. Cu toate acestea, multe articole din reviste, emisiuni TV și filme au continuat să promoveze Triunghiul Bermudelor.
Dacă totuşi sunteţi convinşi că Triunghiul Bermudelor este un cimitir de nave, în comparaţie cu alte regiuni navigabile ale oceanelor, iată unele cauze naturale pe care Paza de Coastă a SUA le indică pentru a combate unele dintre teoriile „extraterestre” sau alte teorii fantastice.
„Majoritatea disparițiilor pot fi atribuite caracteristicilor unice ale zonei. Curentul Golfului, un curent oceanic cald care curge din Golful Mexic până în partea de nord-vest a Europei, este extrem de rapid și turbulent. Acesta poate șterge rapid orice dovadă a unui dezastru.
Furtunile imprevizibile din Oceanul Atlantic care provoacă valuri mari, precum și vârtejurile de apă sunt foarte periculoase pentru marinari. Să nu mai vorbim de faptul că zona se află pe „culoarul uraganelor”.
Topografia fundului oceanului este extrem de variată, de la bancuri extinse până la unele dintre cele mai adânci canale marine din lume. Prin interacțiunea curenților marini puternici cu recifele, topografia fundului oceanului se află într-o continuă schimbare şi constituie un pericol pentru navigație.
Nu trebuie subestimat nici factorul uman. Un număr mare de ambarcaţiuni de agrement străbat zona cuprinsă între Coasta de Aur a Floridei (regiunea cu cea mai mare densitate de populaţie din lume) și Bahamas. De multe ori aceste traversări sunt efectuate în ambarcaţiuni prea mici, fără a se cunoaşte riscurile care există în zonă și fără cunoştinţe suficiente despre navigație.
