Lecția Holocaustului, cea a antisemitismului, lecția rasismului împotriva oamenilor de culoare, fie aceștia negri, roșii, galbeni sau albi, fac parte din marea lecție sumă a tuturor atrocităților comise de orice popor împotriva altui popor, a unei etnii asupra altei etnii.
Istoria umanității, de la neolitic încoace, mustește de atrocități iar acestea sunt la fel de actuale, se produc și astăzi.
Este corect să comemorăm orice victimă a oricărei forme de violență, fără să fim părtinitori unora sau altora.
Este corect să comemorăm Holocaustul, dar, totuși, votăm astăzi curente politice extremiste și găsim în acestea soluțiile la problemele popoarelor noastre!
Creștinii se închină la divintăți evreiești, dar sunt totuși antisemiți! Admirăm marea contribuție a evreilor la cultura, știința și prosperitatea umanității, dar urâm evreii!
Este corect să fim împotriva agresiunii rusești în Ucraina, ”dar de la îngăduitori până la mândri” cu acțiunile militare occidentale în Orient sau în Africa!
Nicio clipă nu a existat pacea absolută pe Terra. Permanent au fost și sunt conflicte și nu discutăm cauzele acestora, ci efectele, atrocitățile.
Cruciadele occidentale sunt privite ca fapte de eroism în vreme ce expansiunile prin forță sau prin migrație a islamismului sunt privite ca amenințare sau terorism. Popoarele orientale ajută prea puțin semenii lor care văd în Occident o cale de fugă.
Popoarele africane au fost cel mai mult vizate de conflicte și privim asta cu prefăcută compasiune. Dar o fi vreo palmă de pământ fără astfel de exemple?
Colonialismul, încă viu, a adus prosperitate vestului european și celui american, migrațiile au fost privite ca bune doar atunci când au servit nevoile popoarelor de destinație.
Exodurile au adus nu doar neajunsuri, au servit și la ceva bun locurilor de destinație. Evreii răspândiți în întreaga lume au contribuit la binele țărilor de adopție și chestiunea exodului palestinez trebuie privită cu egală măsură, fie când comemorăm Holocaustul, fie când oferim unor migranți sprijin iar altora NU.
Orice atrocitate nazistă este corect comemorată, așa și trebuie să fie, dar ar trebui în egală măsură comemorată și orice atrocitate comunistă fie ea sovietică sau nu.
În concluzie, nu suntem drepți și buni, nu mustim de egală compasiune. Vrajba ne încălzește sângele, ne ascute dinții, lesne influențabili, lesne trecem din asupriți în asupritori și iarăși invers.
Istoria, credințele, cultura și artele, educația au servit și servesc continuării atrocităților și prea puțin anientării sau refuzului de a mai participa la producerea lor, cum tot la fel de bine indiferența oferă teren cultivării relelor oamenilor, indiferent căror popoare aparțin.
Educăm pruncii noștri prin modele greșite: eroii cuceritori, marii războinici învingători în acțiuni de cotropire. Ucigașii ajung să fie priviți cu admirație! Fiul meu vreau să devină un mare luptător! Îl cresc și educ să fie mai puternic decât alții, nicidecum mai bun!
De ce să mai comemorăm ceva când suntem gata să repetăm nenorocirea?
Pământul este devastat continuu de conflicte de toate felurile. O continuă inutilă irosire de sânge, de vieți, de resurse pe care le-am putea folosi în folosul păcii universale.
Prin aceste rânduri nu diminuez deloc Holocaustul, ci doar exprim amărăciunea că facem prea puțin chiar și pentru acesta, ca de altfel pentru orice alte atrocități săvârșite de om împotriva omului, de om împotriva vieții, a mamei sale, Terra.
Motivăm acțiunile noastre cu tot felul de presupuse nevoi, născocim doctrine, legi chiar, ne înarmăm cât mai costisitor, chipurile pentru apărare, presupusul ”interes de siguranță națională”, și considerăm cea mai bună apărare doar …Atacul!
În rest, în ce privește popoarele care suportă opresiunea, răsuflăm ușurați: ”Bine că nu e la noi!”.
Așadar, Holocaustul poate fi lesne repetat fiindcă nu îl comemorăm cum ar trebui, să devină exemplu pentru o nouă viziune a păcii înclusiv acolo unde evreii își uită istoria și socot just să oprime sau să participe în orice fel din spatele frontului!
