Un desert delicios – prăjitura cu ciocolată

Avem nevoie de:

200 gr ciocolată neagră (55% cacao)
100 gr unt (80% grăsime)
70 gr faină albă trei nule
5 ouă
100 gr zahăr tos fin

1 plic de zahăr vanilat

Ciocolata se topeşte încet pe abur. După ce este topită, lăsăm vasul în continuare pe abur şi se poate adăuga untul, pe care îl tăiem în prealabil în cubuleţe. Amestecă untul în compoziţie pînă se topeşte şi apoi luăm vasul de pe abur.

Separat într-un bol se bat bine albuşurile pînă avem o spumă moale. Apoi se adaugă zahărul şi se bate în continuare spuma. Acum compoziţia trebuie să se bată ca să fie tare.

Peste ciocolata topită se adaugă făina, cîte un gălbenuş de ou pe rînd şi se amestecă bine. Apoi se adaugă spuma de albuşuri şi se amestecă uşor. Aluatul rezultat va fi moale. El se toarnă într-o tavă rotundă. Se dă la cuptor la 180C timp de 18-20 minute. La sfîrşit se verifică cu o scobitoare dacă este coaptă. Se lasă să se răcească şi se pudrează. Este delicioasă.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.