„Urăște-mă, dar am făcut-o ca să te salvez” – o mamă predă poliției fiul fugar și apoi îi scrie…

O femeie de 47 de ani din Corato trăiește o adevărată dramă. Fiul ei de 24 de ani era căuatat de Poliție de peste trei luni de zile, de când a fugit de acasă, unde executa o pedeapsă la domiciliu pentru trafic de droguri. Ea, ca mamă, a decis să-l predea carabinierilor. S-a întâmplat aceasta în Italia,  localitatea Terlizzi (Bari). Băiatul îi este acum în închisoare la Trani, unde ea a decis să-i scrie o scrisoare deschisă pentru a-și explica gestul:

„Urăște-mă, dar am făcut-o ca să te salvez”

„Fiul meu cel mai drag, dimineața trecută am făcut ceva ce o mamă nu ar trebui să facă niciodată:  am trădat încrederea oarbă pe care timp de 24 de ani o aveai în mine, prin predarea ta în mâinile cuiva care nu știe nimic despre tine, cu excepția numele tău și a  „teribilismelor“ tale.  A fost un act necesar și inevitabil. Știrile fragmentare și confuze care îmi parveaneau, în timpul cât rătăceai ascunzându-te de lege,  îmi străpungeau inima și, din păcate, am avut nici o modalitate să intru în contact cu tine, să te ajut să raționezi și să transmiți suferințele pe care le trăiai.

Ceea ce mă apăsa cel mai tare era neputința de a trăi o viață obișnuită de zi cu zi, care începea dimineața, punându-mi „masca“ de normalitate…  și se încheia seara, când o dădeam jos … Întotdeauna atentă la telefon, asigurându-mă că îl am încărcat, pornit și că nu au ajuns sms-uri pe care cumva să nu le fi citit; în vreme ce tu ai fi nerăbdătoare să primesc un semn,  o veste de la tine. În același timp, înspăimântată când apărea câteun număr ciudat pe display-ul telefonului care ar fi putut anunța o nenorocire, un accident fatal, un epilog tragic al situației tale.

Controalele pe parcursul zilei, pe timpul nopții, în casa noastră, în casa prietenilor și a cunoștințelor, nu făceau altceva decât să amplifice angoasa de a te ști în pericol, prins de poliție în oricare loc. Adesea citeam în ochii unora dintre polițiști mânie și înverșunare contra ta, dorința lor morbidă de a te captura, ca și cum ar fi câștigat prin asta un „trofeu” de colecție. Când plecau, mă temeam că, dacă te-ar fi găsit, chiar și numai un mic gest ingenuu și inofensiv pe care l-ai fi putut face, ar fi putut declanșa o reacție a lor tragică și disproporționată, înfăptuind un final dramatic.

Cu ani în urmă a murit cel mai drag prieten al tău, era ca un frate pentru tine. Îmi amintesc în mod clar cuvintele pe care mama lui mi le-a soptit cand m-am dus la ea pentru condoleanțe: „Daniela, aș fi preferat să fi făcut pușcărie, mai degrabă la închisoare, să-l vizitez acolo toată viața, cel puțin aș fi putut să-l văd, să-l îmbrățișez și să vorbesc cu el din nou … Tu ai noroc!“ . Neștiind pe unde te ascunzi, cum supraviețuiești, unde dormi, anturajul în care te afli pe timpul fugii tale, nu-mi dădeau pace de luni de zile. Nu mai era pace în inima mea și mintea mea … eram ca o lumânare a cărei flacără se stinge zi de zi, ceas de ceas …

În acea dimineață ți-ai dat seama că ceva nu este în regulă. Poate că ai văzut în mișcările mele anxietatea și șovăirea care mă făceau ezitantă și înfricoșată. În timp cât m-am apropiat de tine, ochii noștri s-au scufundat unul în celălalt ca și cum s-ar topi într-o singură privire, și m-am simțit ca „Iuda“, care a trădat fratele lui … Am lăsat capul în jos și te-am predat  celor care te căutau de prea mult timp … Îmi venea să mor atunci, dar eram din ce în ce mai convinsă că am făcut ceea ce trebuia. Apoi, comandantul îmi dăduse cuvântul lui: ”Nici o violență. Maximă discreție și respect față de drepturile tale și ale mele ca mamă”. Cuvântul și l-au ținut!

Și tu ai arătat maturitate, înțelepciune și respect pentru acel moment atât de dificil și de neașteptat. Pe măsură ce te-au înconjurat și te-au încătușat, te-am rugat să mă ierți pentru ceea ce făcusem. Mi-ai căutat privirea iar eu, cu moartea în inimă, o căutam pe a ta … Ai repetat de mai multe ori că mă vei urî pe tot restul vieții tale.

Urăște-mă băiatul meu. Urăște-mă atât cât vrei … Eu, dimpotrivă, o să continui să te iubesc cu aceeași intensitate dintotdeauna, și chiar mai mult. Într-o zi, vei recunoaște că…  și în inima ta a fost totuși ceea ce și tu ai fi preferat: să se pună un capăt acestei torturi – fuga. Poate ai să vrei cândva să mă întâlnești și, atunci, o să am confirmarea că sunt o mamă norocoasă, ca să te văd încă, să te îmbrățișez și să-ți vorbesc…

Mama ta.


Tu cum ai proceda… dacă ai fi, ca părinte, pus într-o postură atât de delicată? Dar dacă ai fi în rolul fiului, i-ai ierta gestul mamei?

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.