Vaccin care reduce colesterolul testat pe oameni

testat pe oameni

Un vaccin care reduce colesterolul şi care ar ajuta la prevenirea atacurilor de cord a început să fie testat pe oameni, după realizarea unor studii eficiente asupra şoarecilor, potrivit unui articol publicat în ultima ediţie a revistei European Heart Journal şi citat de EFE, potrivit Agerpres.

Testele clinice sunt realizate de cercetători de la Universitatea de Medicină din Viena şi, dacă vor avea succes, vaccinul va contribui la reducerea depozitelor care blochează arterele şi i-ar ajuta pe pacienţi să nu mai ia atâtea medicamente pentru a preveni riscul unui atac de cord.

Totuşi s-ar putea să fie nevoie de ani de teste pentru a şti dacă tratamentul este sigur şi eficient, au declarat publicaţiei medicul Guenther Staffler şi colegii săi de la Netherlands Organisation of Apllied Scientific Research.

Potrivit lor, chiar dacă vaccinul va fi disponibil – probabil peste 6 ani – nu ar trebui fie considerat o scuză pentru ca oamenii să continue să consume alimente bogate în grăsimi şi să evite exerciţiile fizice.

Vaccinul va ajuta sistemul imunologic al organismului să atace proteina PCSK9, cea care favorizează aşa numitul „colesterol rău” sau LDL, astfel încât să nu se acumuleze în sânge.

Potrivit experţilor, la şoareci tratamentul a redus colesterolul LDL cu 50% în decurs de 12 luni şi a protejat împotriva acumulării depozitelor de grăsimi în artere.(exclusiv24.net)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.