Vânzarea terenurilor agricole: Cât pot statele UE să restrictioneze tranzacțiile

0
vanzare teren agricol

Comisia Europeană a emis joi un set de îndrumări pentru statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, în privința reglementării tranzacțiilor cu terenuri agricole, astfel încât să nu se încalce nici legsilația UE în domeniul liberei circulații a capitalurilor.

Într-un comunicat remis StartupCafe.ro, Comisia spune că vrea astfel să ajute statele membre UE să protejeze terenurile agricole de amenințări precum specula excesivă la prețuri și concentrarea proprietății.

Potrivit CE, statele membre UE, inclusiv România, au posibilitatea de a limita vânzările de terenuri agricole, pentru a conserva comunitățile de fermieri și pentru a promova agricultura durabilă.

În acest sens, țările UE trebuie să respecte legislația europeană, în special normele privind libera circulație a capitalurilor.

În comunicarea de joi, Comisia spune că oferă statelor membre indicații cu privire la ceea ce pot face pentru a reglementa vânzarea terenurilor agricole, pe baza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Comunicarea clarifică faptul că un stat membru UE are competența de a decide cu privire la măsurile de control al vânzărilor de terenuri agricole. După cum a clarificat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, anumite restricții pot fi acceptabile în anumite condiții: CITEȘTE MAI DEPARTE AICI UN AMPLU ARTICOL

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.