Weinstein – o poveste fără sfârșit

Acuzația lui Ashley Judd de hărțuire sexuală împotriva marelui producător de la Hollywood Harvey Weinstein, a fost respins de un tribunal federal din Los Angeles.

Judecătorul Philip Gutierrez a decis, miercuri, că acuzațiile lui Judd nu se încadrează în domeniul de aplicare al temeiului în care ea a dat în judecată.

Dar în denunțul lui Judd se susține și că Weinstein i-a sabotat cariera, ceea ce ar putea continua ca un alt proces, a spus judecătorul. Weinstein neagă toate acuzațiile de hărțuire sexuală și de intimidare.

Procesul de hărțuire sexuală al lui Judd a fost depus în urma unei modificări a legii statului California, după ce cererea inițială a fost respinsă de judecătorul Gutierrez în septembrie anul trecut. Ea susține că a respins avansurile nedorite ale lui și pentru asta a încercat apoi să-i distrugă cariera.

Dar, într-o declarație finală, miercuri, judecătorul Gutierrez a declarat că legea care tratează afirmațiile privind abuzurile sexuale în relațiile profesionale, revizuită pentru a include directori și producători, nu ar putea fi aplicată retroactiv în dosarul lui Judd.

Avocatul lui Weinstein, Phyllis Kupferstein, a salutat decizia judecătorului.

„Am spus încă de la început că această acuzație este nejustificată și suntem încântați de faptul că instanța a văzut-o așa cum am prezentat-o”, a spus el într-o declarație, adăugând: „Noi credem că în cele din urmă vom învinge și asupra revendicărilor rămase încă nesoluționate”.

Cu toate acestea, afirmația lui Judd, potrivit căreia producătorul „a neglijat-o” după ce i-a refuzat avansurile, va fi în continuare audiată, a spus judecătorul Gutierrez.

În acea parte a procesului afirmă că „Weinstein și-a folosit puterea avută în industria filmului pentru a-i distruge reputația doamnei Judd și a limita posibilitatea de a-și găsi o slujbă”.

În 2017, regizorul Lord of the Rings, Peter Jackson, a declarat că se gândea la Judd pentru un rol în film, dar că ea figura pe „lista neagră” în urma unor conversații cu compania Weinstein. El a spus că domnul Weinstein l-a avertizat că actrița este un „coșmar” și cu care nu se poate lucra.

Totuși, Weinstein a spus că nu are niciun rol în pregătirile filmului lui Jackson și a negat încercarea de a obstrucționa cariera lui Judd.

Producătorul se confruntă cu încă un caz separat, o bătălie penală care implică cinci acuzații de agresiune sexuală, inclusiv violul. Avocații săi au susținut că toate cazurile civile nu ar trebui să fie audiate decât după încheierea anchetei penale.

Hollywoodul a fost afectat de acuzațiile împotriva lui Harvey Weinstein – care au ieșit prima dată la lumină într-un articol din New York Times.

De atunci, povestea s-a dezvoltat continuu, cu un număr tot mai mare de femei venind să spună că au fost hărțuite sexual sau atacate de Weinstein – acuzații pe care le-a negat.

Iată un rezumat al evenimentelor de până acum:

5 octombrie 2017

  • New York Times publică o poveste detaliind decenii de acuzații de hărțuire sexuală acuzând pe Harvey Weinstein. Actrițele Rose McGowan și Ashley Judd se numără printre femeile care vin primele.
  • Printre acuzații se numără faptul că le-a forțat pe femei să-l maseze și să-l privească gol. El a promis, de asemenea, să contribuie la avansarea în carieră în schimbul favorurilor sexuale.
  • Weinstein exprimă scuzele recunoscând că „a provocat o mulțime de durere” – dar contestă acuzațiile că el ar fi hărțuit angajații de sex feminin în experiența lui de aproape trei decenii.
  • Avocatul lui Weinstein spune Reporterului de la Hollywood – clientul său se pregătește să dea în judecată New York Times.
  • Weinstein declară că ia „o pauză” de la Compania Weinstein și că lucrează cu un terapeut.

6 octombrie 2017

  • Brie Larson și Lena Dunham sunt printre care reacționează la afirmațiile din articol, apreciind curajul celor care au denunțat ”monstrul”.
  • Compania Weinstein declară că vede afirmațiile ca „extrem de serioase” și lansează o anchetă.

7 octombrie 2017

  • Avocatul lui Weinstein, Lisa Bloom, își anunță demisia, declarând că înțelege că „dl Weinstein și consiliul său se îndreaptă spre un acord”.

8 octombrie 2017

  • Se anunță că Harvey Weinstein a fost demis de consiliul de administrație al societății sale, cu efect imediat.
  • Se mai spune că decizia a fost luată „în lumina noilor informații despre unele abateri”.

9 octombrie 2017

  • Actrița britanică Romola Garai spune la The Guardian că s-a simțit „umilită” când Weinstein a intervievat-o pentru muncă, spunând că a răspuns la ușa camerei sale de hotel într-un halat de baie.
  • Meryl Streep și Dame Judi Dench se alătură listei de persoane care reacționează la acuzații, George Clooney afirmând că presupusul comportament este „indefensibil”.

10 octombrie 2017

  • Acuzațiile apar de la încă 13 femei și sunt publicate de data aceasta în revista New Yorker, incluzând trei acuzații de viol, pe care Weinstein le contestă cu tărie.
  • Actrita Asia Argento și o fostă actriță aspirantă, numită Lucia Stoller, spun că Weinstein s-a impus forțat cu caracter sexual asupra lor. O a treia femeie își retrage numele din articol, după rezultatul unei anchete de 10 luni din partea revistei. Argento spune că incidentul s-a produs în 1997 în sudul Franței, în timp ce Stoller, care acum se numește Evans, declară că a fost forțată să accepte un act sexual cu producătorul.
  • Mira Sorvino, care a jucat în mai multe filme ale lui Weinstein, a declarat pentru New Yorker că Weinstein a hărțuit-o sexual și a încercat să o preseze spre o relație fizică.
  • Purtătorul de cuvânt al Weinstein, Sallie Hofmeister, spune publicației: „Orice acuzații de sex non-consensual sunt negate în mod neechivoc de dl Weinstein”.
  • Actorii de la Hollywood Gwyneth Paltrow și Angelina Jolie spun că au fost hărțuite de Weinstein. Paltrow spune că a fost hărțuită când avea 22 de ani, în timp ce Jolie se referă la o „experiență rea” în tinerețea ei.
  • Alte nume împotriva lui Weinstein includ pe Barack Obama, Benedict Cumberbatch și pe Leonardo DiCaprio, care au dezaprobat vehement comportamentul lui H.W.
  • Soția lui Weinstein, Georgina Chapman, anunță că îl părăsește și că prioritatea ei sunt copiii.

11 octombrie 2017

  • Bafta anunță că suspendă calitatea de membru al lui Weinstein, cu efect imediat.
  • Un număr de deputați ai muncitorilor din domeniu, solicită retragerea CBE de onoare a lui Weinstein.
  • Cara Delevingne spune că Weinstein i-a făcut avansuri.
  • O declarație a Festivalului de Film de la Cannes spune că organizatorii sunt „desgustați” să afle despre acuzațiile despre Weinstein.

12 octombrie 2017

  • În timpul nopții, Poliția este chemată, după o „dispută familială”, la domiciliul fiicei lui Weinstein. Departamentul de Poliție din Los Angeles (LAPD) confirmă că au fost chemați să raporteze despre o „perturbare” în casă, dar spun că nu a fost săvârșită nici o infracțiune. Weinstein nu a fost acolo când au venit ofițerii.
  • Academia de Arte și Științe ale Cinematografiei, organizația care se află în spatele Oscar-urilor, declară că va convoca un consiliu pentru a discuta despre orice acțiune care trebuie luată în legătură cu Weinstein. Ea descrie acuzațiile împotriva lui Weinstein ca fiind „respingătoare” și „dezgustătoare”.
  • Poliția din SUA și Marea Britanie declară că investighează afirmații specifice din anii 2004 și chiar până în 1980. Nu s-au adus acuzații.
  • Rose McGowan spune pe Twitter că Weinstein a violat-o. Weinstein a negat „fără echivoc” orice afirmații de sex non-consensual într-o declarație publicată de PR-ul său.
  • Șeful Studio Amazon Roy Price este pus pe o „pauză”. McGowan a acuzat Price că a ignorat-o când a făcut anterior o declarație despre Weinstein. Și Price a fost acuzat de hărțuirea sexuală a unui producător de sex feminin. În plus, Amazon spune că revizuiește proiectele pe care le are cu The Weinstein Company.

13 octombrie 2017

  • Fostul asistent de birou, Lisa Rose, spune că Harvey a încercat să o invite în altă cameră, pretinzând un masaj.

14 octombrie 2017

  • Organizația din spatele Oscarurilor votează să-l excludă pe Weinstein în urma acuzațiilor. Într-o declarație, Academia de Artă și Cinematografie spune: „Ceea ce este în discuție aici este o problemă profund tulburătoare, care nu are loc în societatea noastră”.
  • Actrița Alice Evans spune la Radio 5 Live că Weinstein a făcut comentarii grele față de ea.
  • Kate Winslet dezvăluie că, în mod deliberat, nu i-a mulțumit lui Weinstein când a câștigat premiul Oscar pentru The Reader în 2009.

15 octombrie 2017

  • Actrița britanică Lysette Anthony spune că Weinstein a violat-o la casa ei din Londra la sfârșitul anilor 1980, în timp ce o altă femeie, neidentificată, declară că a fost violată în 1992.
  • Woody Allen spune că este „trist” pentru Harvey Weinstein, deoarece producătorul se confruntă cu numeroase acuzații de agresiune sexuală. „Întreaga chestiune a lui Harvey Weinstein este foarte tristă pentru toți cei implicați. Tragic pentru femeile care au fost implicate, trist pentru Harvey că viața lui este atât de încurcată”.
  • BBC anunță că poliția britanică investighează o serie de acuzații de agresiune sexuală care implică Harvey Weinstein. Poliția Metropolitană declară că el este acuzat că ar fi atacat trei femei în incidente separate la Londra, la sfârșitul anilor 1980, 1992, 2010, 2011 și 2015. Producătorul de film de la Hollywood a negat „fără echivoc” orice afirmații de sex non-consensual.
  • Academia de Artă și Cinematografie a votat pentru excluderea lui Weinstein , spunând că așa a decis consiliul său: „s-a votat cu mult peste majoritatea de două treimi necesare” să-l expulzeze.

16 octombrie 2017

  • Consiliul de administrație al Producătorului Guild of America a votat pentru a pune capăt apartenenței lui Weinstein. Într-o declarație, c.o. spune că i se va da posibilitatea de a răspunde înainte de a lua decizia finală la 6 noiembrie.
  • Jeffrey Katzenberg, președintele studioului de film DreamWorks, descrie Weinstein ca fiind „un monstru” la o conferință organizată de Wall Street Journal.
  • Scenaristul Scott Rosenberg scrie despre primele sale zile la Miramax Films, fosta companie a lui Weinstein. Într-un post de pe Facebook, el spune că, el și mulți alții au fost conștienți de comportamentul „îngrozitor” al lui Weinstein.
  • Actrita Lauren Holly spune într-un talk-show canadian despre o întâlnire cu Weinstein la sfarsitul anilor 1990. Ea spune că producătorul s-a dus și a folosit toaleta, înainte de a se apropia de ea, și a cerut un masaj.
  • Într-un interviu acordat televiziunii franceze, șoferul lui Weinstein, Mickael Chemloul, dezvăluie că a trebuit să conducă în diferite locuri „actrițelor” pentru producător și că, de multe ori, le consola după întâlnirile cu el.

17 octombrie 2017

  • Actrița Lena Headey îl acuză pe Weinstein că o hărțuise sexual în Los Angeles. Într-o serie de postări pe Twitter, după Star Game of Thrones spune că mogulul a fost „furios” după ce ea a rezistat avansurilor sale și i-a spus să nu spună nimic despre întâlnirea cu managerul sau agentul ei.
  • Harvey Weinstein demisionează din consiliul societății care poartă numele său, conform rapoartelor multiple. Potrivit lui Variety, Weinstein mai deține 22% din acțiunile companiei sale.
  • Producătorul de televiziune Amanda Segel îl acuză pe fratele mai mic al lui Harvey Weinstein, Bob, de hărțuire sexuală. Segel declară că i s-au făcut repetate discuții romantice și i-a cerut să se alăture lui pentru mese private timp de trei luni, acuzații pe care Weinstein le-a negat.
  • Roy Price, șeful studioului Amazon, demisionează din cauza acuzațiilor de hărțuire sexuală .

18 octombrie 2017

  • Actorul Channing Tatum spune că oprește producerea unui film despre abuzul sexual asupra copiilor pe care îl făcuse cu compania lui Harvey Weinstein.
  • Robert Lindsay spune: cariera sa de film la Hollywood a fost oprita după un refuz lui Weinstein, despre care spune ca a dus-o la pierderea unui rol în Shakespeare in Love.
  • Universitatea Harvard anunță că îi retrage lui Weinstein medalia Du Bois pe care i-a dat-o în 2014 pentru contribuțiile sale la cultura afro-americană.

19 octombrie 2017

  • Quentin Tarantino dezvăluie că știa despre presupusele abateri ale lui Harvey Weinstein față de femei, de ani de zile.
  • Actrița Lupita Nyong’o îl acuză pe Weinstein de hărțuire. Scriind la New York Times, ea spune că a fost atrasă în dormitorul său sub pretexte false când era studentă la teatru.
  • Poliția din Los Angeles confirmă că au intervievat o femeie care a fost atacată sexual de Harvey Weinstein în 2013.
  • Institutul britanic de film anunță retragerea bursei BFI acordată de Weinstein în 2002.
  • Un grup de angajați ai companiei Weinstein scrie o scrisoare deschisă, solicitându-i angajatorului să îi elibereze de  CND-urile (acordurile de confidențialitate) care le împiedică să vorbească în mod public despre ceea ce au experimentat și au asistat.

23 octombrie 2017

  • Zelda Perkins, fosta asistentă britanică la Weinstein, a declarat pentru Financial Times că a fost plătită 125 000 de lire sterline pentru a păstra tăcerea după ce a acuzat mogulul de hărțuire sexuală. Ea a spus că el i-a cerut masaje și a încercat să o atragă în pat.
  • Producătorul de la Paddington 2 declară că explorează toate opțiunile de a reduce legăturile cu The Weinstein Company, care deține drepturile de distribuție a filmului.

24 octombrie 2017

  • George Clooney și Matt Damon vorbesc despre Weinstein , spunând că este timpul pentru Hollywood să se schimbe și că acum este „momentul să credem femeile”.
  • Actrița Brit Marling scrie în The Atlantic despre experiența ei cu Harvey Weinstein într-o cameră de hotel, unde i-a sugerat să facă un duș împreună.

25 octombrie 2017

  • O fost angajată de producție, Mimi Haleyi, afirmă că a fost violată de Weinstein, când a efectuat cu forța, sexul oral asupra ei, în 2006.
  • Îndepărtarea CBE a lui Weinstein este considerată a fi „în mod activ luată în considerare” de către Comitetul pentru onoruri al guvernului.
  • Actrița Dominique Huett, care susține că a fost violată de Weinstein atunci când a efectuat sex oral fără consimțământul ei.

26 octombrie 2017

  • Actrita norvegiană Natassia Malthe il acuza pe Weinstein ca a violat-o într-un hotel din Londra, după premiile Bafta din 2008.

27 octombrie 2017

  • Weinstein întreprinde acțiuni în justiție împotriva companiei sale, după ce avocatul său susține că Compania Weinstein i-a negat cererile de documente pentru a se apăra de acuzații.
  • Actrița Sopranos Annabella Sciorra îl acuză pe Weinstein de forțare în apartamentul ei și de viol, în 1992.
  • Actrița Daryl Hannah mai apare și susține că Weinstein a încercat să o forțeze în camera ei de hotel și, în mod repetat, a mai hărțuit-o sexual în timpul promovării Kill Bill.

28 octombrie 2017

  • Actrița Rose McGowan susține că a refuzat oferta de 1 milion de dolari oferită de la Harvey Weinstein în schimbul tăcerii ei.
  • New York Times raportează despre noi acuzații împotriva lui Weinstein datând din anii 1970, când a fost promotor de concerte la Buffalo, New York.

1 noiembrie 2017

  • O actriță canadiană îl acuză pe Weinstein pentru două presupuse atacuri sexuale în 2000 în Toronto.  Actrița anonimă, identificată drept „Jane Doe”, cere un total de 14 milioane de dolari canadieni (8,34 milioane de lire sterline).

2 noiembrie 2017

  • Vorbind la Vanity Fair, actrita Boardwalk Empire, Paz de la Huerta, susține că Weinstein a violat-o de două ori la New York în 2010.

3 noiembrie 2017

  • Poliția din New York declară că au un „caz real” împotriva lui Weinstein, citând „narațiunea credibilă și detaliată” pe care o dă o femeie neidentificată – considerată a fi Paz de la Huerta.

7 noiembrie 2017

  • New Yorker susține că Weinstein a folosit anchetatori privați pentru a acoperi reclamațiile privind abuzurile sexuale. Asia Argento, unul dintre acuzatorii săi, descrie raportul ca fiind „terifiant”.
  • Academia de Televiziune îl îndepărtează pe Weinstein de organizația sa.

8 noiembrie 2017

  • BBC afirmă că se vehiculează vânzarea posibilă a Companiei Weinstein.

9 noiembrie 2017

  • Actorul Robert Lindsay susține că a pierdut un rol în filmul Shakespeare Love, deoarece Harvey Weinstein a pornit o vânătoare împotriva lui.

10 noiembrie 2017

  • Vorbind la BBC , actrița Hayley Atwell spune că Weinstein este „un prădător” și „ar trebui să fie pedepsit în modul cel mai dur pe care îl oferă legea”.

16 noiembrie 2017

  • Warner Bros dezminte legăturile cu Weinstein prin cumpărarea drepturilor asupra filmului Paddington 2.

19 noiembrie 2017

  • Se zvonește că femeia de afaceri Maria Contreras-Sweet se află în spatele unei oferte de 275 milioane de dolari (206,3 milioane de lire sterline) pentru Compania Weinstein.

20 noiembrie 2017

  • Morrissey este criticat pentru exprimarea scepticismului față de femeile care îl acuză pe Harvey Weinstein de agresiune.

21 noiembrie 2017

  • Jennifer Lawrence spune că Harvey Weinstein nu a fost niciodată ”nepotrivit” cu ea, dar recunoaște că a auzit zvonuri că este „un câine”.

23 noiembrie 2017

  • Kill Bill actrita Uma Thurman trimite un mesaj de Ziua Recunostintei, în care ea își ia mâna de pe Weinstein „și de pe toti conspiratorii lui [cei] răi”.

27 noiembrie 2017

  • O femeie, care dorește să rămână anonimă, susține o serie de atacuri sexuale ale lui Harvey Weinstein, în prima acțiune civilă din Regatul Unit împotriva producătorului, femeia solicită daune pentru vătămări corporale, cheltuieli și pierderi care ar urma să depășească 300 000 de lire sterline.

1 decembrie 2017

  • Actrița Kadian Noble îl acuză pe Weinstein că a adus-o într-o cameră de hotel din Cannes și a asaltat-o în 2014. Într-o acțiune intentată în New York, ea îl acuză pe Weinstein, pe fratele său Bob și The Weinstein Company de încălcarea legilor federale americane privind traficul sexual.

14 decembrie 2017

  • Actrița Frida Salma Hayak susține că Weinstein a hărțuit-o sexual și a amenințat-o. Scriind în New York Times, ea spune că a refuzat în mod repetat avansuri sexuale. Ca răspuns, o purtătoare de cuvânt pentru Weinstein contestă totul și spune că „toate afirmațiile sexuale prezentate de Salma nu sunt reale”.

16 decembrie 2017

  • Peter Jackson susține că a fost hrănit cu „informații false” despre Mira Sorvino și Ashley Judd de fosta companie Miramax a lui Weinstein. Ambele actrițe au pretins că mogulul mass-media le-a hărțuit sexual. Weinstein neagă acuzațiile de comportament greșit și lista neagră a actrițelor.

18 decembrie 2017

  • BBC anunță planurile de a face un „documentar” despre scandalul lui Harvey Weinstein. Producătorii filmului „BBC Two Length” promiseseră să intervieveze „multe actrițe care au fost destul de curajoase să povestească”, plus reporteri și alți insideri ai Hollywood-ului.

19 decembrie 2017

  • Fosta asistentă al lui Harvey Weinstein spune că a plecat după ce o colegă a spus că a încercat să o violeze, ceea ce el a negat.
  • Meryl Streep se apără împotriva criticii din partea acuzatului Harvey Weinstein, Rose McGowan, după ce spune că „tăcerea este problema”. Streep răspunde spunând că nu știa despre presupusul comportament al lui Weinstein când a lucrat cu el.

15 ianuarie 2018

  • Într-un interviu acordat programului BBC Hardtalk, Ashley Judd spune că nu a fost „speriată ” de Harvey Weinstein și îi atribuie ca motiv faptul că producătorul i-a „sabotat” cariera.

2 februarie 2018

  • Bafta anunță că a anulat oficial calitatea de membru al lui Harvey Weinstein.

3 februarie 2018

  • Actrita Uma Thurman detaliaza acuzatiile pe care Weinstein le-a invocat timp în urmă. Într-un articol din New York Times, ea spune că Weinstein a împins-o în jos și a încercat un oral în camera de hotel din Londra, în anii 1990. Purtătorul de cuvânt al lui Harvey Weinstein a declarat că afirmațiile despre un atac „sunt neadevărate”.
  • Poliția britanică care investighează pe Weinstein declară că lucrează la acuzațiile de agresiune sexuală împotriva a încă două femei. Infracțiunile presupuse, raportate poliției în octombrie și noiembrie, au avut loc în Irlanda în 1991, Westminster în 2011 și în străinătate în 2010, afirmă Poliția Metropolitană.

11 februarie 2018

  • După o anchetă de patru luni, procurorii de stat din New York anunță că au intentat un proces împotriva Companiei Weinstein pe baza faptului că studioul nu a reușit să-i protejeze pe angajați de hărțuirea și abuzurile pe care le presupune denunțurile.
  • Procesul afirmă că Weinstein a hărțuit sexual și a abuzat angajații de sex feminin la studio de ani de zile, inclusiv amenințări verbale împotriva vieții lor și angajarea personalului de sex feminin s-a făcut pentru a facilita cuceririle sexuale ale lui H.W.
  • Avocatul său recunoaște că comportamentul lui Weinstein este „nu fără vină”, ​​dar spune că nu există „nici o crimă”
  • O a zecea femeie denunță pe Weinstein politiei britanice pentru un presupus atac sexual. Femeia, care nu a fost numită, a mers la poliție în 8 februarie pentru a acuza magnatul de film de atacarea ei în centrul Londrei, la mijlocul anilor 1990.

28 martie 2018

  • O ex-asistentă a lui Weinstein declară că a fost presată în semnarea unui acord privind nedivulgarea [NDA], prin care le afecta moral pe toate nivelurile.
  • „Nu poate exista un document legal care să protejeze comportamentul criminal”, spune Zelda Perkins deputaților în Comisia pentru femei și egalitate. Spune că a părăsit compania lui Weinstein, Miramax, după ce o colegă l-a acuzat că a încercat să o violeze.

1 mai 2018

  • Actrița Ashley Judd îl acuză pe Weinstein că îi distruge cariera ca represalii pentru respingerea avansurilor sale sexuale.

10 mai 2018

  • Avocatul lui Weinstein spune BBC Radio 5: consideră că acuzațiile sunt „defecte din punct de vedere legal sau nu sunt susținute în fapt”. În primul său interviu difuzat în Marea Britanie, Benjamin Brafman acuză „câțiva dintre criticii mai vocali ai lui Harvey Weinstein” de „a nu spune adevărul”.

25 mai 2018

  • Weinstein s-a prezentat la Poliția din New York pentru acuzațiile de abuz sexual.
  • El a fost acuzat de viol și de alte câteva tentative de abuz sexual împotriva a două femei.
Prezenta linie gri

26 mai 2018

  • Weinstein a eliberat pentru cauțiunea de 1 milion de dolari, pentru faptele de viol și de abuz.
  • El a fost, de asemenea, de acord să poarte un dispozitiv de urmărire GPS și să renunțe la pașaport.
  • Rose McGowan, care l-a acuzat pe dl Weinstein de viol, a declarat pentru BBC că a fost „o zi uimitoare pentru victimele sale”.

31 mai 2018

  • Un juriu la New York îl acuză pe Weinstein de acuzațiile de viol și de un act sexual de natură penală, transferând cauza spre un proces.
  • Infracțiunile se referă la un presupus atac asupra unei femei în 2013 și la o altă femeie în 2004. Nici o femeie nu a fost numită.
  • H.W. ar putea fi pedepsit cu până la 25 de ani de închisoare dacă este condamnat pentru infracțiune.

5 iunie 2018

  • Weinstein pledează oficial că nu este vinovat de acuzațiile de viol și de agresiune sexuală în Curtea Supremă din New York.
  • Identitatea uneia dintre femeile a căror acuzație a determinat procesul, a fost confirmată de avocatul ei. Lucia Evans, fostă actriță, a acuzat deja în mod oficial pe Weinstein că a comis un atac sexual în 2004.

2 iulie 2018

  • Weinstein se confruntă cu noi acuzații de agresiune sexuală în New York de la o a treia femeie, într-un caz datând din 2006.

9 iulie 2018

  • Weinstein pledează pentru nevinovăție în cazul unui al treilea abuz sexual.
  • Noile acuzații – pe care le-a negat la Curtea Supremă de Stat – includ două aspecte ale agresiunii sexuale ruinabile pentru presupusa forțare a unei femei la sexul oral.
  • Vorbind în fața instanței, avocatul Benjamin Brafman a spus: „Domnul Weinstein nu este un prădător, nu este un violator și cred că atunci când acest caz va fi sfârșit, îl vom vedea în cele din urmă exonerat”.

3 august 2018

  • Weinstein încearcă să respingă cauza penală pe baza e-mailurilor acuzatoarei.
  • Avocații săi depun o moțiune de apărare citând zeci de e-mailuri „calde” pe care Weinstein le-a primit de la o acuzatoare după un presupus viol.
  • Alte obiecții au inclus o lipsă de detalii cu privire la cronologia unui presupus atac în 2004 și lipsa avertismentului prealabil din partea Procuraturii în legătură cu prezentarea unor acuzații mai grave.

22 august 2018

  • Actrița germană, Emma Loman, îl acuză pe Weinstein pentru presupusul viol.
  • Loman – înțeleasă a fi un pseudonim – spune într-o plângere că Weinstein a invitat-o la Cannes pentru a discuta despre cariera ei în 2006.
  • Spune că a fost chemată constant de asistentul său, de până la 30 de ori pe zi, până când și-a acceptat invitația.
  • Avocatul lui Weinstein afirmă că afirmațiile erau „neadevărate”.

18 septembrie 2018

  • Poliția Metropolitană declară că a primit o altă acuzație de agresiune sexuală în legătură cu Harvey Weinstein, după ce a apărut o femeie …a unsprezecea.
  • Scotland Yard a declarat că ultima acuzație a fost primită la 16 august, după ce o femeie a afirmat că a fost atacată într-o „locație necunoscută la începutul anilor 1990”.

11 octombrie 2018

  • Un judecător din New York a respins una dintre cele șase acuzații de abuz sexual împotriva lui Weinstein, după ce procurorii au spus că actrița Lucia Evans a dat ca depoziție o versiune diferită a presupusului atac sexual, de la unul pe care i-a dictat-o.

1 noiembrie 2018

  • Weinstein este acuzat de agresarea sexuală a unei modele poloneze de 16 ani (la vremea respectivă) în New York și de supunerea ei la ani de hărțuire și abuz, începând cu anul 2002.
  • Plângerea făcută de Jane Doe, așa cum este cunoscută în documentele juridice, este o actualizare a procesului de acțiune împotriva societăților Weinstein, Weinstein și Miramax.

9 ianuarie 2019

  • Actriței Ashley Judd îi este respinsă acțiunea în judecată împotriva lui Weinstein de către un tribunal federal din Los Angeles, judecătorul concluzionând că acuzațiile nu intră în domeniul de aplicare al statutului în temeiul în care a dat în judecată.
  • Pretenția ei de defăimare – că Weinstein „a neglijat-o” după ce i-a refuzat avansurile – ar fi totuși audiată, a spus judecătorul.

Povestea continuă… mai ceva ca în serialul ”Tânăr și neliniștit”

Facebook Comments