Wolfgang Schäuble avertizează: La orizont sunt semne ale unei alte crize financiare globale

0
economia lumii

Wolfgang Schäuble, pe cale să părăsească ministerul german de Finanțe, avertizează că spirala nivelurilor datoriei și a lichidității globale prezintă un risc major pentru economia mondială.

În cadrul unui interviu acordat Financial Times, Schäuble, un pro-european convins care a condus în ultimii 8 ani cea mai mare economie europeană, afirmă că există pericolul formării unor ”noi bule” din cauza trilioanelor de dolari pe care băncile centrale le pompează în piețe.

Wolfgang Schäuble mai avertizează și în legătură cu riscurile la adresa stabilității în Zona Euro, în special cele generate de povara din bilanțurile bancare reprezentată de cea mai grea moștenire post-criză: activele neperformante.

Puternic avocat al corectitudinii fiscale, ministrul Schäuble a fost cel care a creionat politicile europene în domeniul crizei datoriilor, fiind considerat în Grecia drept arhitect al austerității.

Wolfgang Schäuble a declarat FT că votul în favoarea Brexit dat în 2016 a demonstrat cât de ”prostesc” este să-i asculți pe ”demagogi care afirmă că plătim prea mult pentru Europa”. ”Trebuie să recunosc că, votând așa, britanicii și-au adus o contribuție imensă la unitatea Europei. Pe termen scurt însă, votul îi va costa scump pe britanici”, a afirmat ministrul german de Finanțe.

Wolfgang Schäuble urmează să preia președinția Bundestag, ca răspuns la îngrijorările față de modul în care cei 92 de parlamentari ai Alternativei pentru Germania (AfD) pot influența politicile germane.

Wolfgang Schäuble, care participă luni pentru ultima oară la reuniunea miniștrilor de Finanțe din UE, are misiunea de a-i reasigura pe aliații Germaniei că prezența importantă a AfD în legislativul german nu va afecta cu nimic angajamentul țării sale față de democrația liberală. ”Nu există nicio șansă ca Germania să recadă în brațele naționalismului”, a asigurat ministrul german FT.

El a precizat însă că altele sunt motivele de îngrijorare: ”Economiști din întreaga lume sunt îngrijorați de riscurile crescute care se profilează din cauza acumulării constante de lichiditate și de creșterile datoriilor publice și private. Eu însumi sunt foarte îngrijorat din aceste motive.”

Comentariile ministrului german de Finanțe apar la o zi după ce șeful FMI, Christine Lagarde, a afirmat că… citește integral AICI

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.