Ziua Mondială a Dreptății Sociale – 20 Februarie

World Day of Social Justice – Justiţia socială, un principiu fundamental pentru o coexistenţa paşnică şi prosperă între naţiuni, presupune promovarea egalităţii între sexe sau drepturile popoarelor indigene şi ale migranţilor, eliminarea barierelor legate de sex, vârstă, rasă, etnie, religie, cultură sau disabilitate. Valul de schimbări ce a cuprins mai multe ţări de pe glob în ultimii ani a făcut ca milioane de cetăţeni să-şi exprime nemulţumirea faţă de inegalitate, corupţie, represiuni şi absenţa unei munci decente. Această mobilizare a maselor a fost determinată de necesitatea unei justiţii sociale.

Ziua Mondială a Justiţiei Sociale, marcată pentru prima dată la 20 februarie 2009, a reliefat importanţa justiţiei sociale ca imperativ etic care ar trebui să ne ghideze munca de toate zilele.
Stabilitatea globală şi prosperitatea depind de garantarea unor nivele acceptabile de trai şi egalitate de şanse. ONU susţine principiile justiţiei sociale.
Unul dintre evenimentele de cea mai mare anvergură, care s-a concentrat pe problematica socială, l-a constituit Summit-ul mondial pentru dezvoltare socială sub egida ONU (Copenhaga, 6-12 martie 1995). Această reuniune, la care au participat peste 100 de lideri politici, a avut drept scop de a sensibiliza comunitatea internaţională şi naţiunile în promovarea obiectivului fixat în Carta Naţiunilor Unite de a favoriza „creşterea nivelului de trai, ocuparea deplină şi condiţiile de progres şi de dezvoltare în cadrul ordinii economice şi sociale în vederea creării condiţiilor de stabilitate şi de bunăstare”.

10 ani mai târziu, ţările membre ONU au evaluat Declaraţia de la Copenhaga şi Programul de Acţiune într-o şedinţă a Comisiei pentru Dezvoltare Socială de la New York, în februarie 2005, şi au decis să accelereze eforturile pentru realizarea progresul şi justiţiei sociale pentru a realiza „o societate pentru toţi „. Adunarea Generală a ONU recunoaşte că dezvoltarea socială şi justiţia socială sunt indispensabile pentru realizarea şi menţinerea păcii şi securităţii în interiorul şi între naţiuni şi că acestea nu pot fi atinse în absenţa păcii şi securităţii sau în condiţiile nerespectării tuturor drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

La 26 noiembrie 2007, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a stabilit data de 20 februarie pentru marcarea Zilei Mondiale a Justiţiei Sociale, militând pentru ca dezvoltarea din acest domeniu să asigure protejarea şi consolidarea demnităţii umane. Promovarea dreptăţii sociale este una dintre priorităţile actuale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Celebrarea acestei zile pe teritoriul statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite este menită să contribuie la consolidarea eforturilor ONU pentru eradicarea sărăciei, promovarea unui mediu de lucru decent, egalitatea între sexe şi accesul fără restricţii la bunăstarea socială şi justiţie.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.