Barbarii finanțelor pârjolite

După 1989 toate partidele românești ajunse la guvernare s-au comportat ca niște structuri mafiote. Noii comuniști au transformat finanțele țării într-o mașină de spălat bani pentru partid.

Lucrurile nu s-au schimbat ca sistem față de anii ’90. Ba mai mult, birocratizarea a atins un nivel absurd. În numele diminuării birocratizării și valorificării descoperirii internetului s-au creat faimoasele certificate digitale care s-au adăugat la cheltuielile firmelor și au complicat și mai mult sistemul submiterilor online.

Peste birocrația declarațiilor fiscale pe suport de hârtie s-a suprapus o birocrație a submiterilor prin semnături contabile digitale, sistemul căpătând un caracter de palimpsest, este o scriere peste altă scriere.

Dacă deschizi Anaf-ul ca pe o carte, este imposibil să citești ceva coerent, pentru că sistemul nu a fost conceput ca structură de clase și categorii de taxe între care ar trebui să existe relații in vederea unei impozitări urmărite prin referințele unui cod, sistemul a fost conceput ca un labirint amorf în vederea unei jefuiri nesfarșite și fără urmă.

Deși pare absurd, statul a încurajat evaziunea fiscală. Nu a existat niciodată o metodologie transparență a controalelor fiscale. Niciodată pe site-ul Anaf-ului nu a existat un singur studiu de caz, unul singur. Toate controalele au fost cu fiecare guvernare mai obscure. Un control Anaf întrunește mai degrabă obscuritatea unui furt „pe față”, decât transparența unei verificări de taxe.

Cea mai fraudată taxă de la Al Doilea Război Mondial încoace în lumea civilizată a fost Tva-ul, România nu a făcut nicio excepție. Ca să înțelegeți dimensiunea fraudării Tva-ului amintiți-vă de tipografiile anilor ’90 clandestine din Colentina în care se tipăreau paleți de facturi, vândute din mână la bucată cu 10 E la ieșirea din București.

Dacă nu s-a făcut nimic împotriva evaziunii fiscale care a fost chiar încurajată cu fiecare alegere electorală care a trebuit „sponsorizată” prin „controale”, nici firmele care au vrut să-și plătească onest taxele nu au fost încurajate. Niciodată în Romania nu a fost oferită posibilitatea de a plăti Tva
opțional la flat rate scheme, schema unor procente din venituri ca să nu mai fie nicio confuzie cu natura cheltuielilor.

În acest moment în România sunt peste 65000 de conturi de trezorerie la nivelul întregii țări, spre deosebire de Anglia unde există doar trei – unul dedicat National Insurance Number, unul pentru Corporation tax, unul pentru VAT. Ca să verifici 65000 de conturi, îți trebuie o divizie de contabili care ar trebui să-și sacrifice propria generație ca să estimeze proporțiile jafului.

Un contribuabil român ajuns la Finanțe cu banii în mână este îndrumat spre coada de la ghișeu. Să aștepți la o coadă să-ti plătești cash impozitele este o barbarie a unui stat medieval care te cheamă când îți ia banii pe taxe să te vadă la față.

Nici astăzi un român nu-si poate plăti impozitele din străinătate pentru că de fapt conturile de trezorerie nu sunt conturi bancare, deși au formă de cont IBAN, ele sunt de fapt niște buzunare ale partidului de guvernare.

Românii plecați la muncă în străinătate să-și salveze familiile, trebuie să
călătorească, să-și cumpere bilet de avion din timp, să ajungă la un sediu Anaf și să stea la coada cu banii în mână, pentru că e mai bine sa stea acolo decât să facă plata printr-un cont de bancă odată ajunși in tara.

Dacă întreabă un inspector fiscal în ce cont trebuie să depună banii, inspectorul nu știe ce sa i raspundă pentru că în fiecare săptămână conturile de trezorerie se pot schimba și cel mai bine ar fi sa se facă plata mai bine la ghișeu.

Prima măsură a unui adevărat ministru de Finanțe ar trebui să fie interzicerea plăților cash , dar nu cred că se va ajunge la performanța asta în următorii 30 de ani.

Din păcate Florin Cîțu, în ciuda background-ului la Banca Națională a Noii Zeelande nu știe ce să facă. El vrea să înlocuiască inspectorii fiscali cu niște „statisticieni”, statisticienii unui sistem falimentar care să ne explice de câte ori s-a rostogolit nimicul pe covorul roșu al bugetului.

Noul ministru al Finanțelor a descoperit două „caiete de buget”, două contabilitati ale fostului guvern pe care l-a comparat cu organizația criminală a lui Al Capone. Cu ajutorul șefului Institutului de Statistică, datele oficiale la nivel de țară au fost mistificate.

De ce nu este începută o anchetă? De ce nu s-a sesizat niciun procuror? De ce nu este chemat niciun șef de statistică în fața justiției pentru fals in acte publice? De ce?

Pentru ca o crimă organizată a înlocuit o altă crimă organizată, altfel nu este explicabilă armata de retori liberali ai nimicului, artiști ai limbajului de bumbac care deja au început să vorbească la fel ca o armată de papagali.

Am urmărit-o cu stupoare pe noul ministru al muncii, Violeta Alexandru, vorbind 15 minute despre „dialogul neîntrerupt si permanent” pe care l-a avut cu sindicatele despre creșterea salariului minim cu 20 E. Nu știe ce să faca. Este cvasincompetentă.

De obicei retorii nimicului, limbții de lemn sau de bumbac apar ca o perdea de fum peste un teren pârjolit în care niște barbari au schimbat alți barbari.

Noul președinte ales a vorbit la un moment de guvernul Ludovic I. Nu v-a mai exista niciun guvern Ludovic II. Nu-l mai creditează nimeni. Nu mai investește nimeni într-un stat mafiot.

În acest moment, singurul partid din Romania care respectă alegerile interne și jocul democratic pare USR, spun pare, pentru că în jocul de lumini și umbre al politicii românești este greu să te sprijini pe ceva.

Totul este o iluzie, iluzia însă se îndepărtează la bilanț. Iluzia nu rezistă în sistemul de contabilitate, nu ține loc de sold.

Facebook Comments