Acasă Blog

Prețurile alimentelor: cum se folosesc țările de criza mondială pentru a câștiga putere geopolitică

Douăzeci de milioane de tone de grâu sunt blocate în prezent în silozurile ucrainene, agravând criza alimentară mondială declanșată de invazia rusă în țară.

În afară de necesitatea de a introduce cerealele pe piețele mondiale, eliberarea spațiului de depozitare va fi crucială pentru a face loc pentru următorul sezon de recoltă al țării. Potrivit theconversation.com

Negocierile actuale dintre Rusia și guvernul turc pentru a asigura trecerea în siguranță a grâului se axează pe crearea unui coridor de export.

Scopul este de a încuraja Rusia să ridice blocada din porturile ucrainene, iar marina turcă să asigure escorta navelor care vor transporta aceste cereale prin Marea Neagră.

Precum în cazul eforturilor de diplomație a vaccinurilor observate în timpul pandemiei COVID-19, guvernele fac acum presiuni pentru a satisface cererea globală cu o cantitate limitată de alimente din ce în ce mai scumpe.

Dar unele țări merg mai departe decât să se asigure că hrana este disponibilă pentru cetățenii lor, sugerând că o nouă eră a diplomației alimentare este folosită pentru a consolida atât alianțele vechi, cât și cele noi.

Potrivit indicelui lunar al prețurilor la alimente al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, în mai 2022, prețurile la alimente au fost cu 0,6% mai mici decât în aprilie, dar totuși cu 22,8% mai mari decât în aceeași lună a anului trecut.

Cercetări recente arată că trei sferturi dintre locuitorii din Marea Britanie sunt îngrijorați de costul alimentelor. Situația este și mai gravă în multe țări cu venituri mici.

Se așteaptă ca războiul din Ucraina să sporească insecuritatea alimentară actuală și să aducă foametea în unele părți ale lumii la cele mai ridicate niveluri din acest secol.

Lanțurile de aprovizionare cu alimente au fost grav perturbate de război, deoarece atât Rusia, cât și Ucraina sunt furnizori importanți de produse agricole cheie, cum ar fi grâul, orzul și floarea-soarelui.

De asemenea, se preconizează că va avea un impact de durată asupra comerțului alimentar mondial.

Cu toate acestea, nu este ușor să scoatem proviziile alimentare din Ucraina. Înainte de război, 90% din aceste mărfuri plecau din Ucraina pe cale maritimă, dar ocuparea de către Rusia a porturilor maritime ucrainene a blocat această rută de export.

UE a intensificat sprijinul pentru transportul rutier, feroviar și fluvial, dar pentru a transporta 20 de milioane de tone de cereale ar fi necesare 10 000 de barje fluviale sau până la 1 milion de camioane mari.

Trecerile de frontieră pe cale rutieră sunt lente, iar deplasarea mărfurilor cu trenul este îngreunată de ecartamentele diferite ale căilor ferate din țările vecine Ucrainei.

Rezolvarea crizei alimentare

Chiar dacă problemele legate de acordurile internaționale, disponibilitatea și capacitatea navelor comerciale și a echipajului, precum și problemele de asigurare sunt rezolvate, o criză alimentară nu va fi complet evitată.

Asociația ucraineană a producătorilor de cereale preconizează că recolta de cereale și semințe oleaginoase din 2022 va fi mai mică cu aproape 40% față de nivelurile din 2021.

Acest lucru, împreună cu impactul potențial al secetei și al prețurilor ridicate ale factorilor de producție asupra producției agricole din multe țări, va avea consecințe devastatoare pentru aprovizionarea cu alimente la nivel mondial.

Îngrășămintele și cerealele nu sunt o lipsă, dar prețurile și dificultățile politice, logistice și financiare fac dificilă expedierea unor cantități mari către importatorii cu venituri mici.

În țările sărace, cerealele și îngrășămintele vor deveni inaccesibile pentru populație și vor limita producția internă.

Criza alimentară afectează, de asemenea, țările bogate, iar UE își reconsideră oportunitatea strategiei sale ambițioase de reformă „de la fermă până la consumator”.

Având în vedere aceste provocări, multe țări producătoare au interzis exporturile de alimente.

Până la sfârșitul lunii mai, 10% din caloriile de pe piețele mondiale făceau obiectul unor restricții la export. Acest lucru amintește de interdicțiile de export ale vaccinului COVID-19 în 2021.

Pe fondul unui val mortal de infecții, India s-a concentrat pe vaccinarea propriei populații cu vaccinuri produse pe plan intern, în loc să le furnizeze lumii. Au existat, de asemenea, tensiuni între Marea Britanie și UE în legătură cu disputele privind distribuția vaccinurilor.

Naționalismul vaccinurilor în 2021 poate fi urmat acum de naționalismul alimentar.

Vaccinurile COVID-19 au fost distribuite foarte inegal, ratele de vaccinare în țările cu venituri mici fiind cu mult în urma celor din țările mai bogate. Pe măsură ce națiunile mai bogate încearcă să își mențină rezervele de alimente, ar putea apărea inegalități similare.

Arme diplomatice

În 2021, naționalismul vaccinurilor a dus la diplomația vaccinurilor. Țările și-au exportat vaccinurile COVID-19 pentru a consolida relațiile cu anumite regiuni.

De exemplu, atât China, cât și Statele Unite au pus în aplicare ample programe de vaccinare în America Centrală și de Sud.

Înainte de interdicție, India a furnizat vaccinuri partenerilor regionali, cum ar fi Bhutan. China și Rusia au demonstrat o dominație timpurie în diplomația vaccinurilor, în timp ce națiunile occidentale au fost acuzate de acaparare.

În mod similar, anul 2022 a fost marcat de ascensiunea diplomației alimentare, care a făcut ca lanțurile de aprovizionare agricolă să fie la fel de politice precum cele ale petrolului și gazelor.

Aprovizionarea limitată și cererea mare înseamnă că țările și blocurile cu un excedent alimentar trebuie să decidă unde să exporte bunuri esențiale.

De exemplu, India a primit cereri de aprovizionare cu cereale din partea Bangladeshului, Egiptului și a Programului Alimentar Mondial al ONU.

Atunci când se luptă pentru influență într-o regiune, exporturile de produse alimentare pot deveni un instrument diplomatic sub forma „puterii alimentare”.

La fel cum UE dorește să abordeze problema penuriei preconizate în Orientul Mijlociu și Africa de Nord pentru a-și consolida influența în regiune, de exemplu, China sprijină țările africane care se confruntă cu mari crize alimentare.

Între timp, există, de asemenea, o bătălie pentru a controla povestea penuriei de alimente.

Rusia este acuzată de acaparare de alimente, în timp ce China a fost atât acuzator, cât și acuzat când vine vorba de temerile legate de acapararea alimentelor.

Președintele Uniunii Africane din Senegal, Macky Sall, a acuzat, de asemenea, sancțiunile occidentale pentru problemele lanțului de aprovizionare.

În timp ce marile puteri ale lumii se învinovățesc reciproc pentru rolul lor în declanșarea actualei crize, distribuirea unei cantități limitate de alimente pentru a satisface cererea globală va fi o problemă definitorie în 2022.

Putin a distrus tocmai regiunile ucrainene unde trăiesc etnicii ruși

Ucraina – O sută de zile de război: mii de oameni uciși, mutilați (în ambele tabere), refugiați ucraineni, orașe și sate distruse într-o țară declarată independentă după destrămarea URSS.

Lumea urmărește această tragedie din ce în ce mai puțin preocupată, considerând știrea ”consumată”, cu acel soi de ușurare ”bine că nu e la noi”.

Occidentul, din pricina mass-media, simplifică percepția situației la două elemente: invazia lui Putin –  musai condamnabilă și dreptul ucrainenilor la pace, suveranitate și autodeterminare.

Mass-media țărilor beligerante este supusă propagandelor specifice vremii de război, deci, nu spune adevărul, ci îl manipulează.

Emoționalul este (relativ) puternic stârnit și filtrele de gândire sunt direcționate de partea poporului victimă.

Primul element, invazia lui Putin, este văzut ca un gest absolut nejustificat, disproporționat, circulând presupusa poftă a Țarului de refacere a imperiului URSS și pretenția lui să nu aibă NATO la granițe!

Al doilea element, dreptul poporului ucrainean la pace, suveranitate și autodeterminare, pare cel mai justificant susținerii de către occident și nu doar.

Când vorbim de gestul în sine, agresiunea militară, știindu-se că etnicii ruși din Ucraina ar fi motivul, pierdem din vedere faptul că nimeni nu iscă un război fără interese economice.

Putin a distrus tocmai regiunile ucrainene unde trăiesc etnicii ruși.

În ultimele decenii s-a creat un sentiment profund de ură între etnia majoritară și cea deloc neglajibă ca număr, cea rusă. Acest sentiment a fost substanțial amplificat și în urma politicilor naționaliste ale Kievului.

În regiunea Lugansk, 39% din populație este de etnie rusă. În Donețk, 38,2%.

Crimeea, anexată Federației Ruse în 2014 după ocuparea de către trupele staționate la baza de la Sevastopol și referendumul din 16 martie, ajungea la 58,3% etnici ruși.

Ar părea just să privim dreptul ucrainenilor la pace, suveranitate și autodeterminare și pentru etnicii ruși sau de alte naționalități, ceea ce Kievul decenii la rând a refuzat, ba chiar negat cu forța armelor.

Crimele ucrainenilor și puternicile discriminări etnice pot fi iertate doar fiindcă țara se află acum devastată de război?

Marile Puteri occidentale au manifestat un puternic interes în destabilizarea multor state unde resursele acestora din urmă sunt adevărata țintă, nicidecum drepturile unor cetățeni.

Dacă Rusiei i-ar păsa de etnicii ruși din Ucraina, nu le-ar bombarda casele. Iar dacă Ucrainei i-ar păsa de propria etnice ucraineană și ar râvni la valorile democratice, nu ar accepta naționalismul accentuat împotriva altor etnii minoritare.

Etnia rusă din Ucraina numără peste 11 milioane de suflete. Și în Rusia trăiesc mulți ucraineni. Conviețuirea pașnică de ce nu este posibilă? Fiindcă CINEVA învrăjbește popoarele!

Etnicii ruși, mândri, sfidează, bazându-se pe sprijinul super-puterii militare a lui Putin, etnicii ucraineni socotesc democrația doar un drept al majoritarilor iar celelalte etnii să fie cât mai umile și supuse!

Să vrei să faci parte din marea familie occidentală dar manifestând puternice discriminări ale etniilor, să accepți corupția, pare o ipocrizie și o totală nepotrivire.

Ucraina are acum motive de ură împotriva etnicilor ruși în urma invaziei întreprinsă de Putin. Dar tocmai ura asta a fost pretextul războiului, motivul real fiind însă, pentru Moscova, cel economic.

Miliarde de dolari și de euro au curs dinspre occident spre Ucraina. Ajutorul oferit vine justificat apărării suveranității unui stat supus invaziei. Contribuabilul occidental așa știe!

Occidentul cheltuie, și aparent pierde economic, în urma acestui război și o face râvnind la resursele atât cele ucrainene cât și cele ruse.

Occidentul este intersat ca zona fostă URSS să fie puternic destabilizată în speranța accesului cât mai convenabil la exploatarea resurselor.

Ajutorul oferit Ucrainei nu rezolvă conflictul, nu aduce pacea, nici nu se dorește asta, dimpotrivă.

Întreaga diplomație occidentală este axată pe sancțiuni impuse Rusiei, pe tratative privind gazul rusesc și a grânelor, pe sprijin financiar și militar oferit Ucrainei, cuvântul PACE nu este nici măcar șoptit!

Victimă este omul de rând, fie el ucrainean sau rus ori de alte naționalități.

Deciziile geopolitice se iau în funcție de alte interese departe de cele ale oamenilor care oricând pot fi aruncați în conflicte sub pretextul, paradoxal, apărării lor!

Se va putea rezolva vreodată în Ucraina buna-conviețuire a popoarelor, a etniilor? Cum? Cu forța?

Dovada că numănui nu-i pasă de omul de rând este atitudinea Kievului față de etniile trăitoare în Ucraina, totodată și atitudinea lui Putin de a bombarda tocmai regiunile ucrainene unde locuiesc ruși.

Marile Puteri sunt mari doar în urma jefuirii popoarelor mici și niciun război nu are alt motiv decât supunerea, subjugarea. Pretextul atacului fiind mereu unul ipocrit. Și Rusia face parte din aceste Puteri.

Dreptul ucrainenilor la pace, suveranitate și autodeterminare este inalienabil dar cuprinde același drept și etniilor aflate pe teritoriul statului Ucraina, ceea ce Kievul ignoră cu acceași nepăsare pe care o manifestă Moscova față de rușii din Ucraina.

Invazia lui Putin a fost o eroare și totodată oroare, a adâncit și mai tare ura între cele două națiuni și a dat prilej altor Mari Puteri să spere că prin acest război învingătorul vor fi ele.

Se mai gândește careva la popoarele afectate? Adevărata lor apărare nu se face cu armele, ci cu decizii înțelepte.

Occidentul va trebui să accepte că nu doar valorile sale democratice presupus liberale sunt superioare.

Ar deveni superioare doar când ele includ realitatea că fiecare popor în parte are dreptul să-și cultive și să-și conserve propriile sale valori.

În rest, Terra este condusă de forțe malefice.

Războiul este o permanență. El este condus (mai mult sau mai puțin din umbră) de cei foarte bogați, deveniți bogați prin asuprire, împotriva celor pe seama cărora s-au îmbogățit.

Nimeni nu cheltuie vreun ban fără să aibă un interes. Prepotența devine mai devreme sau mai târziu ineficientă și auto-distructivă.

Luptele continuă… victimelor (din oricare tabără) le rămâne consolarea că li se zice eroi!

Adevărații eroi sunt făcătorii de pace, nu cei morți la comanda unor zvăpăiați criminali numiți… strategi militari!

De ce oamenii continuă să consume carne, în ciuda conștientizării pe scară largă a aspectelor negative?

Majoritatea oamenilor consumă carne și lactate fără să se gândească la consecințe. Cu toate acestea, consecințele sunt la scară planetară.

Creșterea animalelor pentru carne, ouă și lapte reprezintă aproximativ 14% din toate emisiile de gaze cu efect de seră antropice.

Producția de carne de vită este principalul factor de pierdere a pădurilor și în agricultură. Industria cărnii a fost legată de o serie de alte daune mediului, inclusiv poluarea apei.

Consumul excesiv de carne poate fi, de asemenea, dăunător sănătății, în special carnea roșie și procesată, despre care se crede că crește riscul de a dezvolta cancer colorectal.

Apetitul mondial pentru carne costă viețile a miliarde de animale pe an, iar bunăstarea animalelor este o preocupare în fermele din întreaga lume, de porci, vaci și găini, adesea predispuse la supraaglomerare și boli.

Legile privind bunăstarea animalelor din Marea Britanie se confruntă cu standardele stabilite de organizații precum RSPCA.

Puii sunt forțați să crească mult mai repede decât ar fi în mod natural și, ca urmare, se îmbolnăvesc, în timp ce spațiile de creștere restrânse restricționează mișcarea porcilor și a vacilor. În cazuri extreme, porcii captivi au fost găsiți implicați în canibalism.

În ceea ce este, fără îndoială, un răspuns la aceste preocupări, veganismul este în creștere.

În Marea Britanie, numărul persoanelor care urmează o dietă pe bază de plante s-a dublat de patru ori între 2014 și 2019.

Cu toate acestea, veganii reprezintă (încă) abia aproximativ 1% din populația Regatului Unit, iar vegetarienii doar 2%. La scară globală, consumul de carne este de fapt în creștere.

Deci, de ce oamenii continuă să mănânce carne, în ciuda conștientizării pe scară largă a aspectelor negative?

Psihologii au câteva răspunsuri.

Paradoxul cărnii – un fenomen numit paradoxul cărnii, contradicția mentală care îi ajută pe iubitorii devotați de animale să continue totuși să mănânce animale.

Această dilemă morală poate provoca o suferință psihologică oamenilor, iar revizuirea atitudinii a dezvăluit mai mulți factori declanșatori.

De exemplu, s-ar putea să asistați la experiența șocantă de a realiza pentru prima dată că bucata de carne din farfurie provine de la un animal.

Consumul de carne are și consecințe asupra modului în care interacționăm și percepem la bătrânețe animalele.

În timp ce au mâncat carne de vită într-un studiu din 2010, participanții erau mai puțin probabil să considere animalele demne de îngrijorare d.p.d.v. moral.

Și cu cât cineva este mai ocupat să mănânce carne, cu atât este mai probabil să evite informațiile despre calitățile pozitive ale animalelor crescute pentru hrană.

Disconfortul pe care oamenii îl simt atunci când consumă carne le prezintă o alegere clară.

Fie eliminați dilema morală renunțând la carne, fie continuați să consumați carne și să vă dezangajați moral. Dezangajarea morală este atunci când alegem să nu acționăm conform valorilor noastre morale.

S-au evidențiat mai multe strategii pe care oamenii le folosesc pentru a menține această dezlegare morală.

După ce vă amintiți că bucata de carne din farfurie provine de la un animal, este posibil să încercați să uitați de originea animală.

Oamenii sunt mai dispuși să mănânce carne atunci când originile ei animale sunt ascunse, de exemplu, numind-o carne de vită în loc de… vacă.

A-ți spune că este necesară pentru sănătate, normală din punct de vedere social, natural sau prea plăcut pentru a renunța poate reduce vinovăția pe care oamenii o simt atunci când consumă carne.

Renunțarea la carne poate părea dificilă și, prin urmare, oamenii recurg adesea la aceste strategii pentru a reconcilia sentimentele amestecate.

Depășirea dezangajării morale
Dacă doriți să reduceți consumul de carne, cercetarea psihologică are câteva sfaturi.

• Recunoașteți și amintiți-vă cum reducerea consumului de carne este în concordanță cu valorile cuiva.

• Țineți întotdeauna cont de animale. Permiteți-vă să le umanizați luând în considerare, de exemplu, capacitatea lor de a simți emoții.

• Acceptați că schimbarea dietei poate fi un proces gradual.

Dacă doriți să-i încurajați pe alții să reducă din consumul de carne, puteți:

• Evitați să-i învinovățiți pentru consumul de carne. Acest lucru face ca oamenii să fie mai rezistenți la vegetarianism și veganism. În schimb, abordați aceste interacțiuni complexe cu compasiune.

• Evitați să spuneți altor persoane ce să facă. Lasă-i să se hotărască.

• Umanizați animalele încurajând oamenii să le vadă ca prieteni și nu ca hrană.

Traducere și adaptare după articolul publicat de Il Romeno

Luăm totul de-a gata!

Cât durează extraordinarul căutat cu atâta înfrigurare? Pe fondul faptului că am devenit fiecare câte un eremit urban, un însingurat în marea mulțime luată de tăvălugul acelui ”îmi pasă” al momentului.

Consumăm informația cu emotivitate sau căutăm în informație doar emoția, excitarea. Ideea de bază a mesajului fiind refuzată de creier. Ne lipsește acel minim filtru de gândire. Luăm de-a gata opinia și o apărăm adesea cu prețul unei vieți oricum irosite.

Îmi pasă de încălzirea climatică, de dispariția unei specii, cheltui oricât pe falsul lux al vreunei vietăți de companie, îmi pasă de violența străzii, de victimele războiului continuu, plătesc înarmarea cu scuza apărării, apoi… trec la distracție.

Nevoia de bucurie este nutrită cu dis-tragerea, asta este de fapt dis-tracția, caut fericire prefabricată, o consum ca pe o pilulă multivitaminică a cărei conținut nu-l pun la îndoială, nici nu am habar dacă îmi face bine.

De fapt binele și răul subiectivizate excesiv nu mai au esența în adevăr. Adevărul este binele care poate face rău, pentru care este perceput imediat ca răul care precede un bine prezumtiv, iminent și machiavelic, mereu iminent, deci amânat.

Prietenia este o abstracție. Relațiile sociale golite de orice compasiune, în numele unui scop incert, ne conduc inevitabil la conflict fiindcă din orice se poate isca vrajba, sfada, mâna pe cuțit, urmată instant de ralierea de o parte sau de alta, devenind fan Toma (fantoma!) acel Toma care chiar dacă vede și atinge rana numită viață, tot nu crede.

După cum se observă, Toma nu are gen, poate fi un el sau o ea! Precum cuvântul foame care nu are plural, ne înfruptăm cu toții din aceeași foame de…?

Lipsind compasiunea o substituim cu un ”îmi pasă” prea efemer și mutabil. Adică, simulăm ceva pentru care plătim scump.

Refugiul în scrisul de poezie este adesea lipsa puterii rugăciunii ori substituentul, erezia… Pentru că până și ateii devin în propriul ateism cumva eretici!

Ar părea că Banul este sângele vremii vărsat lesne și coagulat instantaneu în deșeu. O covârșitoare parte din deșeuri o constituie ambalajul a… orice, a unei iluzii ambalate fix ca o matrioșca.

Trecem de la o clipă la alta prin stări contrarii, clipa în sine este un vârtej. Centrifuganta presupusă spiritualitate ne aruncă într-un neant numit fals veșnicie. Neantul este mutabil, lesne devine rai sau iad, în funcție de cum justifică propria căutare a extraordinarului acțiunile sau inacțiunile fiecăruia.

Am vrut să scriu ceva extraordinar și iată, durata lui a expirat, banalul este stăpânul a toate. Ai tinde să crezi că totul este banal sau că normalitatea îi este sinonimul. Banalul este halda deșeurilor a tot ceea ce nu ne mai este extraordinar, dovadă că nu ne-a folosit la nimic, nici clipei. Despre ce spuneam?

9 Mai – o zi istorică de la care așteptăm mai mult!

Presa de astăzi așteaptă cu înfrigurare discursul lui Putin cu prilejul paradei dedicate Zilei Victoriei, ignorându-se celebrarea Zilei Europei. În România 9 Mai este și Ziua Independenței, o zi aproape uitată.

Explicația vine de la faptul că se așteaptă de la Putin declarația de război, în locul așa-zisei operațiuni, cum este definită invazia rusă în Ucraina.

O declarație de război ar schimba oare statutul de invadator? Optimiștii speră ca Putin să anunțe retragerea militară, pesimiștii, dimpotrivă, marea mobilizare rusă.

Să începem cronologic și mai întâi cu ceea ce privește România:

La 9 Mai 1877Mihail Kogălniceanu proclamă Independența României în fața Adunării Deputaților. Moțiunea votată și aprobată de Adunare va fi reluată cu mici modificări în ședința de seară a Senatului și aprobată în unanimitate. România își proclamase oficial independența.

Tinerii de astăzi știu că Mihail Kogălniceanu (MK) este doar o bază militară NATO pe teritoriul țării noastre.

Germania, 9 Mai 1945: Al Doilea Război Mondial: La cartierul general sovietic din Berlin s-a semnat actul de capitulare necondiționată a Germaniei – act care a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial pe teatrul european de război (dar nu și în Asia).

Ziua Europei – 9 Mai 1950: Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, a propus formarea C.E.C.O.

Faimosul Wikipedia marchează 9 Mai astfel: Uniunea Europeană: Ziua Europei, CSI (anterior URSS): Ziua Victoriei.

9 Mai 1945  – Ziua Victoriei este o sărbătoare care comemorează victoria asupra Germaniei naziste în 1945. A fost inaugurată pentru prima dată în cele 15 republici ale Uniunii Sovietice (fostei!) ca urmare a semnării Instrumentului german de capitulare.

Guvernul sovietic a anunțat victoria la începutul zilei de 9 mai, după ceremonia de semnare de la Berlin. Deși inaugurarea oficială a avut loc în 1945, sărbătoarea a devenit zi fără muncă abia în 1965 și numai în anumite republici sovietice.

Pe continentul european, Ziua Europei se vrea o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa.

Oda bucuriei a lui Beethoven, imnul UE, sună beteag fiindcă bucuria este umbrită de sunetul asurzitor al sirenelor și al exploziilor în estul european.

Având la acest început de an 2022, mai precis 24 februarie, un conflict armat sângeros în Ucraina, Europa ar părea că este singura care mai pomenește câte ceva, timid, despre pace. Marile Puteri, cum ar fi SUA și China, au de câștigat din slăbirea Europei.

Rusia deja a pierdut, chiar din ziua întâi a invaziei, prin gestul în sine, iar ziua victoriei este doar o temută amăgire.

Indiferent ce ar zice astăzi Putin, pentru decenii de acum încolo, viața nu va mai fi la fel. Pandemia deja schimbase multe în democrația și așa șubredă, crizele economice erau deja o temă majoră, iată acum, cursa înarmării, redesenarea hărții lumii, cu o Rusia agresivă, prefigurează un viitor deloc optimist.

9 Mai 2022, zi de luni, pentru fiecare, oriunde am trăi, înseamnă speranța că teama extinderii războiului va deveni nejustificată, fiindcă mai marii lumii vor da iarăși o semnificație zilei de 9 Mai, prin marcarea unei păci reale, pretutindeni.

Nava-școală „Mircea” se află în portul Napoli din Italia – 30 aprilie – 4 mai 2022

Escala navei-școală „Mircea” în Napoli, Italia

Nava-școală „Mircea”, Ambasadorul Onorific în Serviciul României pe mările și oceanele lumii, cu 92 elevi din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ioan Murgescu” la bord, va acosta, în perioada 30 aprilie – 4 mai 2022, în portul Napoli din Italia.
Velierul românesc va avea ocazia de a face din nou cinste Armatei României și țării noastre, oferind posibilitatea publicului de a vizita nava românească, după următorul program: sâmbătă, 30 aprilie 2022, în intervalul orar 15.00-18.00, și în perioada 1-3 mai 2022, în intervalele orare 09.00-13.00 și 15.00-18.00.
Nava-școală „Mircea” reprezintă unul dintre cele mai importante elemente din sistemul de pregătire profesională al Forțelor Navale Române, contribuind prin marșurile de instrucție executate la menținerea standardelor NATO și UE impuse.
De asemenea, prin dezvoltarea capacităților resursei umane din Armata României, România își consolidează statutul de pilon de stabilitate în zona de est a Alianței Nord-Atlantice.
Pe durata marșului de instrucție, viitorii maiștri militari de marină își completează cunoștințele teoretice și își însușesc noi deprinderi practice de navigație cu vele și cu motor, de urcare în arboradă, de utilizare a mijloacelor de semnalizare, precum și tehnici de asigurare a vitalității navei.
Comunicat de presă – Roma Events MAE.

Orașe în rezumat – Piețe din Europa și istoriile lor – Un proiect de antropologie vizuală la Torino

Consulatul General al României din Torino și IUSE – Institutul Universitar de Studii Europene, în colaborare cu Accademia di Romania și cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 29 aprilie – 10 mai 2022 expoziția de fotografie Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor – Un proiect de antropologie vizuală”.

La vernisajul expoziției, ce va avea loc în data de  29 aprilie, orele 17.00 în Sala Lauree Rossa, Campus Luigi Einaudi, Universitatea din Torino, Lungo Dora Siena n. 100, Torino, vor interveni: Prof. Piercarlo Rossi (IUSE), Ioana Gheorghiaș (Consulatul General al României din Torino), Valentina Parasecolo (Parlamentul european – Milano), prof. Cătălin D. Constantin, prof. Marinella Belluati, prof. Francesco Chiodelli, prof. Cristina Rusiecki, prof. Maria Pia Genesin, prof. Dario Elia Tosi.

Seminarul de prezentare va putea fi urmărit în streaming pe platforma Universității  https://unito.webex.com/meet/eventi.bobbio 

Expoziția propune o schimbare a perspectivei asupra piețelor din orașele Europei. În metropole sau în burguri, piața este spațiul cel mai important.

Acolo duc arterele principale, acolo se află cele mai semnificative clădiri și statui. O piață de oraș european e un rezumat istoric, arhitectonic, cultural, social și tocmai de aceea, un spațiu privilegiat. 

Fotografiile din expoziție, realizate cu o dronă profesionistă, redau o perspectivă aeriană asupra piețelor din câteva orașe istorice europene. Piețe celebre din capitale cunoscute sunt puse alături de piețe anonime, dar nu mai puțin interesante. Spațiul geografic al pieței e firul roșu al acestei expoziții. 

Punctul de pornire îl reprezintă o constatare cât se poate de evidentă, dar ale cărei consecințe sunt importante nu doar asupra vizualului, ci și asupra înțelegerii pieței ca fenomen istoric și cultural: nu poți să vezi în întregime o piață, din piață. Excepție fac, desigur, acele orașe istorice unde un turn de catedrală te lasă să ai o imagine de ansamblu a spațiului, de la o înălțime totuși nu foarte mare.

Fotografia din dronă e una dintre foarte puținele situații în care limbajul tehnic și cel plastic se suprapun atât de reușit.

Privirea de sus este, aproape fără excepție, spectaculoasă. Perspectiva aeriană are însă și avantajul că te face să înțelegi ceea ce, la pas prin piață, poți doar intui: o structură de profunzime. Și, de aici, încercarea expoziției de a schimba, la figurat de data aceasta, perspectiva asupra piețelor. 

Deși există numeroase studii, filme documentare, expoziții referitoare la destinul unor piețe individuale, o perspectivă de ansamblu, la nivel de continent, a fost de foarte puține ori încercată. Din acest punct de vedere, expoziția reprezintă o premieră.

Vor fi expuse la Campus Luigi Einaudi din Torino circa 60 de fotografii. Selecția pornește de la un număr de 100 de piețe, din peste 20 de țări europene.

Expoziția include o importantă componentă video, în acord cu tendințele contemporane în domeniu: un film cu o durată de aproximativ 30 de minute care rulează în buclă în expoziție și imagini în mișcare realizate în diverse piețe din Europa, de tipul time lapse.

Cătălin D. Constantin este editor de carte și antropolog. Predă cursuri la Facultatea de Litere a Universității din București. Teza de doctorat, susținută la Facultatea de Litere și publicată în 2013, a avut ca temă viața cotidiană în orașele românești la începutul secolului XX, pornind de la jurnale inedite de epocă.

Îmbinând pasiunea pentru fotografie cu plăcerea de a scrie și de a călători, Cătălin D. Constantin a susținut, în 2014, un al doilea doctorat, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“.

A coordonat mai multe colecții de beletristică și a editat numeroase volume de fotografie dedicate patrimoniului cultural românesc.

Cea mai recentă carte pe care a scris-o, „Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor”, reprezintă o lectură culturală și antropologică. Volumul „Ferestre din București și poveștile lor”, apărut în 2015 sub coordonarea sa, reeditat în 2019, a urcat în câteva săptămâni de la apariție pe locul 1 în topul vânzărilor de carte din România.

Realizează cercetări antropologice de teren în așezările aromâne din Munții Pindului. De asemenea, coordonează de 5 ani seria săptămânală „Conferințele de joi”, de la Palatul Suțu, Muzeul Bucureștiului.

A avut expoziții de autor în peste 20 de orașe din România, Spania, Turcia, Bulgaria, Azerbaidjan, Georgia, Polonia, Grecia, Portugalia.

Catalogul în italiană este publicat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Link proiect www.pietedineuropa.eu

comunicat transmit de către Accademia di Romania in Roma

Despre pace se vorbește prea în șoaptă

Semințele vrajbei și legitimarea crimei

Europa se lăuda cu deceniile sale de pace, ignorând luptele, considerate civile, în care ”autoritățile” au tras în manfestanți, vezi, de exemplu, Decembrie 89 la români și, mai grav apoi, războiul din fosta Iugoslavia.

Europenii consumau știrile servite în care războaiele se petreceau undeva departe, ”Bine că nu la noi!” Iar imaginile tragice veneau asimilate ca fiind aidoma unui oarecare film artistic.

Astăzi, Europa trăiește încă fără să simtă o amenințare reală, se crede bine protejată de unica structura militară uriașă, NATO.

Ucraina anului 2014 trebuia să fi fost privită cu seriozitate de către Occident. Crimeea a fost un semnal că Putin este agresiv.

Dacă peste Europa iminent se va abate războiul, NATO împotriva Rusiei, primul gest pe care îl vor face mai toți europenii va fi să golească rafturile magazinelor și să-și pună la adăpost bunurile.

Cum în istoria umanității ”pacea totală” (adică zilele în care nicăieri pe Terra nu se petrece un război) a durat doar opt ani, în rest, permanent conflcte armate, putem spune că avem războiul ca instinct.

De vreun secol mai toate armatele statelor sunt ”de apărare” și se spune că apărarea cea mai bună ar fi …atacul, agresiunea militară!…

Producem arme sau ne înarmăm, conștienți că totul ar avea un rost iar rostul nu este ca aceste arme să expire! Trebuiesc folosite, nu-i așa?!

Ce sens ar avea să plătim minim 2% din PIB-uri dacă NATO s-ar dovedi inutilă? Ce sens ar avea înarmarea nucleară dacă NIMENI nu își dorește să apese butonul? Doar pentru intimidare?

Se vorbește astăzi despre forme de război chipurile moderne: psihologic, economic, mediatic, adică, semănarea vrajbei, inducerea stărilor de frică, de amenințare, ascunderea pâinii, dar vedem realitatea că toate în conflictele petrecute oriunde în lume gloanțele, bombele, rachetele, distrug orașe și sfârtecă trupurile mai ales ale civililor.

O amenințare gravă este arma chimică și cea nucleară și va fi câtă vreme armele acestea există.

Dacă SUA și Rusia pot avea astfel de arme, de ce nu și oricare alt stat? Și astfel, tot mai multe țări s-au înarmat temeinic, nu de alta, doar pentru ”Apărare”!

2022 – Ucraina a fost invadată de ruși

Pe fondul acestei crunte realități, vrajba crește. Dezinformarea și manipularea ne aduce în pragul să nu mai credem pe nimeni și nimic.

Rușii numesc agresiunea militară doar o banală operațiune, alții vorbesc despre ambiții mai mari ale lui Putin, de a cuceri cât mai multe state.

Unii socotesc că rușii nu ar folosi întreaga capacitate militară convențională (ca și cum ar aștepta să o vadă!) ceea ce ar însemna că este doar o operațiune, alții că nici nu ar avea în realitate o capacitate, baza fiind armele nucleare încă nefolosite, dar posibil să le…

Asta în vreme ce orașe întregi sunt distruse, rase de la pământ, trupurile ucise sunt aruncate în gropi comune, atrocitățile cum ar fi: violuri, torturi, jafuri, sunt noua normalitate. Cohortele de refugiați de război asaltează granițele.

Lumea de dincolo de liniile de război vrea să pară solidară, ajutătoare. Oamenii de rând își oferă casele, pâinea, guvernele armamentul, munițiile.

Despre pace se vorbește prea în șoaptă

Să spui că este legitimă agresiunea rușilor, că apără etnicii săi, sau să spui că ucrainenii ar trebui să capituleze necondiționat pentru salvgardarea păcii, arată clar dorința de război.

Fiindcă nicio agresiune militară nu este legitimă iar capitularea nu garantează pacea, deschide orizontul unor noi cuceriri.

Geopolitica mondială pare să alimenteze și să tragă profit de pe urma acestui război și, plăpândă, doar Europa vorbește prea șoptit de pace.

Ici-colo, prin orașele vestice, câteo demonstrație cerând pacea. Câteva simbolice voci, cum ar fi Papa sau vreo altă personalitate, amintește în treacăt despre pace. În rest, toată lumea pare că se pregătește de război, invocându-l parcă.

Întrebări aparent ciudate sunt lansate oriunde:

Dacă ar muri Putin, ar fi pace? Dacă ar câștiga Rusia, se va mulțumi cu o victorie sau va invada și alte popoare? Dacă NATO ar intra deschis în conflict, Rusia s-ar teme și s-ar retrage sau ar declanșa nucleara?

Răspunsurile nu sunt deloc liniștitoare:

Nu doar Putin vrea acest război. O victorie deschide apetitul pentru noi victorii. Un nou conflict mondial nu ar descuraja rușii iar posibilitatea folosirii armelor nucleare ar crește exponențial în urma căreia nimeni nu ar ieși victorios.

Să amintim Hiroshima și Nagasaki unde americanii nu au obținut vreo victorie lansând acele monstruase bombe.

Soluția? Întreaga diplomație mondială să se concentreze pe dialogul păcii. Ceea ce pare că nu se vrea.

Atât SUA cât și China câștigă din slăbirea Europei prin conflict. Fiindcă Ucraina este europeană și fiindcă nu doar Rusia plătește sancțiuni, acestea au efecte deloc ”doar” secundare.

Includerea atât a Rusiei cât și a Ucrainei într-o Europă Unită pare ceva imposbil, o utopie. Desființarea NATO pare mai imposibilă ca oricând. Ascensiunea militară a Chinei dar și a altor state, anunță un apropiat viitor înfricoșător. Așadar, dacă vrei pace, pregătește-te de război!

În prezent sunt în desfășurare pe glob peste 25 de conflicte militare. Ocidentul, și nu doar, este nevoit să sprijine Ucraina. Singurul stat care ar putea instaura acum pacea este Rusia prin oprirea agresiunii.

Apoi, un program mondial total de dezarmare, desființarea producției de armament, reconversia profesională a militarilor și a industriei de război pare imposibila dorință. Eu o am, probabil și tu, dar nu servește!…

Cât suntem încă pe pace, privim știrile ca pe un film, un meci, până ce urgia se va abate peste casele noastre.

Repet soluția:Întreaga diplomație mondială să se concentreze pe dialogul păcii. Ba mai mult, întreaga suflare a Pământului să intre în dialog serios și real pentru pace.

Asta fiindcă perspectiva amplificării conflictului duce la dispariția iminentă a vieții pe Terra.