Celebrarea Zilei Naționale a României 2021 la Roma

Ziua Națională a României a fost celebrată în acest an la Roma printr-un concert de excepție susținut de Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara dirijată de Sebastian Felea, cu participarea violonistului Alexandru Tomescu.

Manifestarea culturală, urmată de o recepție, s-a desfășurat la data de 30 noiembrie 2021 la Auditorium Parco della Musica, una dintre cele mai cunoscute structuri culturale polifuncționale din Europa și s-a bucurat de prezența unor înalți reprezentanți ai Guvernului italian, care au transmis cu acest prilej importanța acordată relației româno-italiene.

Au fost prezenți peste 600 de invitați, printre care ministrul adjunct al infrastructurii și mobilității sustenabile, Alessandro Morelli, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, Benedetto Della Vedova, Prefectul de Roma, Matteo Piantedosi, reprezentanți ai Parlamentului, ai Guvernului și ai Președinției Republicii Italiene, ai corpului diplomatic și ai mediului academic, oameni de afaceri, jurnaliști, precum și membri ai comunității românești din Italia.

Ambasadorul George Bologan a prezentat, într-un mesaj plin de încărcătură simbolică, bilanțul mandatului său la Roma, mulțumind tuturor partenerilor italieni pentru colaborarea excelentă din ultimii cinci ani și angajamentul pentru consolidarea, în continuare, a relației bilaterale româno-italiene.

Lecțiile învățate din pandemie ne-au demonstrat importanța solidarității europene și a diplomației în construirea unei societăți reziliente, în măsură să se adapteze provocărilor actuale și să le privească cu încredere și curaj pe cele viitoare.

În calitate de ”ambasador european într-un stat european”, George Bologan a subliniat ”rolul culturii în consolidarea cunoașterii și a solidarității, aceeași solidaritate care pe parcursul pandemiei a devenit un proiect politic”, amintind importanța de a lucra în echipă, în cadrul Uniunii Europene și al NATO.

Adresându-se comunității românești, ambasadorul Bologan a afirmat că ”istoria, energia generatoare a unui popor, nu este doar un șir de biografii, ci în primul rând un șir de fapte, iar faptele care fac istoria României sunt acțiuni inspirate din valori, din idei și proiecte care au dus la afirmarea poporului român și la racordarea acestuia la spațiul euroatlantic”.

”Am satisfacția de a fi organizat cu ocazia Zilei Naționale de la Roma un concert de excepție cu studenții Universității de Vest – a subliniat ambasadorul României – deoarece Timișoara va fi capitală culturală europeană.

Alegerea a mai avut însă alte două motive: cei care au decis destinul neamului au făcut-o cu gândul la viitorul acestuia, la generațiile următoare și al doilea deoarece în decembrie 1989 tineri asemeni lor s-au sacrificat pentru a ne face să simțim gustul libertății și datorită cărora mulți au reușit să își clădească un viitor.

Avem nevoie ca în fața talentelor negative să susținem și să încurajăm elanul talentelor adevărate, să dăm tinerilor spațiul necesar de afirmare și încredere”.

Reprezentantul Ministerului italian al Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, secretarul de stat Benedetto Della Vedova, a transmis aprecierea față de activitatea diplomatică intensă a ambasadorului George Bologan și aportul său la consolidarea prieteniei româno-italiene, bazată pe puternice legături politice, economice, istorice, culturale și sociale.

Contribuția comunității românești din Italia și a comunității de afaceri italiene din România la dezvoltarea socio-economică a țărilor gazdă reprezintă expresia concretă a unei relații bilaterale unice și în continuă evoluție, în spiritul valorilor comune care ne unesc și al proiectului de construcție al unei Uniuni Europene mai reziliente și mai coerente, capabilă să facă față provocărilor globale actuale.

Programul concertului a inclus piese de: Marțian Negrea, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Dimitrescu, Bela Bartók, Tiberiu Brediceanu și Paul Constantinescu.

În încheiere, orchestra a oferit un regal muzical pentru a marca încheierea mandatului în Italia al ambasadorului George Bologan, interpretând piesa ”Arrivederci Roma/La revedere, Roma”.

Manifestarea a fost organizată de Ambasada României în Italia, în colaborare cu Accademia di Romania in Roma și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, fiind o oportunitate pentru a promova tinerele talente din cadrul Orchestrei Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara și proiectul ”Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023”.

Mesajul ambasadorului României în Italia, Malta și San Marino, George Bologan, cu ocazia Zilei Naționale a României

Mesajul ambasadorului României în Italia, Malta și San Marino, George Bologan, cu prilejul Zilei Naționale a României – 1 decembrie 2021:

”Dragi compatrioți, La ceas aniversar al unității naționale, ne fac urarea să avem conștiința oamenilor care ne-au modelat istoria.

Pe durata mandatului meu de ambasador în Italia, Malta și San Marino, am apreciat mereu oamenii din comunitate care au dovedit caracter și onestitate, am fost onorat să fiu ambasadorul românilor care își cinstesc numele și demnitatea.

Ceea ce ne decide puterea și valoarea în lume este energia proprie a sufletului românesc nealterat de toxicitatea răutăților. Sărbătorirea Zilei Naționale este un moment de bucurie, dar este și un moment de reflecție.

Istoria este energia generatoare a unui popor. Inspirați-vă din cei care au avut curajul să schimbe soarta neamului, ei nu au stat niciodată pitiți, și-au asumat rolul momentului însuflețiți de obiective comune înalte.

Istoria nu este doar un șir de biografii, este în primul rând un șir de fapte, iar faptele care fac istorie înseamnă acțiuni inspirate din valori, din idei și proiecte care au afirmat poporul român și nu l-au izolat.

Atmosfera morală a unui popor va face ca el să fie respectat. Noi nu vom fi respectați doar dacă vom povesti despre figuri mari din istorie, vom fi apreciați prin felul nostru de a fi și de a avea curajul să ne hotărâm destinul așa cum au făcut-o generațiile Școlii Ardelene, pașoptiștii, memorandiștii, tinerii din decembrie 1989, cei care au reinventat acest popor raportându-se mereu la valorile europene.

În nenumăratele întâlniri avute în Italia, de câte ori am vorbit despre profunzimea poporului român, mă simțeam emoționat când interlocutorii reacționau apreciind buna-cuviință a românilor.

Să ne luăm vrednicia și omenia drept veșmânt de sărbătoare și să ne facem meseria de oameni în lume. Îmi permit de la suflet către suflet să vă reamintesc că viața are doar un singur sens, merită să dăm rost vieții și să ne bucurăm de acest dar minunat, ferindu-ne de răutăți.

Am satisfacția de a fi organizat cu ocazia Zilei Naționale de la Roma un concert de excepție cu studenții Universității de Vest deoarece Timișoara va fi capitală culturală europeană.

Alegerea a mai avut însă alte două motive: cei care au decis destinul neamului au făcut-o cu gândul la viitorul acestuia, la generațiile următoare și al doilea deoarece în decembrie 1989 tineri asemeni lor s-au sacrificat pentru a ne face să simțim gustul libertății și datorită cărora mulți au reușit să își clădească un viitor.

Avem nevoie ca în fața talentelor negative să susținem și să încurajăm elanul talentelor adevărate, să dăm tinerilor spațiul necesar de afirmare și încredere.

Vă doresc, dragi compatrioți, să aveți mereu curajul de a fi de partea binelui într-o lume în care relativismul și iubirea de sine fac ca omul să fie volatil și superficial. Să fim purtători demni în lume ai numelui de român și să știm să valorificăm șansa întâlnirii cu istoria!

La mulți ani României și celor ce o prețuiesc!”

Comunicat de presă al Ambasadei României în Italia




Un alt spectacol dedicat zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, a avut loc sub egida F.O.R.I, la Teatrul Gold din Roma, duminică 28 noiembrie 2021.


Copii, adolescenți, tineri, adulți, artiști din comunitatea românească și oaspeți speciali din Italia, Basarabia, Rusia, Mexic, au evoluat pe scenă celebrând România, împreună cu un public entuziast.

Steluța Floriștean, responsabila Departamentului Cultural al F.O.R.I și binecunoscută interpretă de folclor, a fost inima spectacolului adunând în jurul său nume cu rezonanță cum ar fi:
Profesor de pian Marina Ciubotaru, soprana Elena Puiu, solista și actrița Natalia Simonova și doi tineri absolvenți ai Conservatorul Santa Cecilia din Roma, Maricruz Juarez și Diego Raita, care au uluit publicul prin evoluția lor; Beatrice Certan, a fermecat sala cu două piese deloc ușoare pentru vârsta ei, deopotrivă evoluția Alexia Călin, cu dans modern a impresionat prin buna pregătire artistică și sportivă. Revelația zilei a fost dansul inedit al Grupului Datina, tineri foarte talentați care au combinat coregrafiile folclorului românesc cu unele motive internaționale, fascinând audiența.
Corul Parohiei Zămislirea Maicii Domnului de la Roma a ridicat publicul în picioare, cântând împreună. O supriză emoționantă și emoționată a fost stră-bunicuța din Transilvania, Lucica Irimia.
Muzica populară românească a fost reprezentată de interpreți cunoscuți în comunitate: Tincuța Chițu, Genoveva Comșa, Constantin Olenic și, desigur, Steluța Floriștean.
Evenimentul a avut ca prezentatori pe Mihaela Mitruț, responsabila Departamentului Relații Publice Internaționale al F.O.R.I și Coordonator adjunct al Consiliului Cetăţenilor Străini Municipiul Roma Municipiul VII și pe Valeriu Barbu, scriitor.
Presa italiana a fost reprezentată de Più Culture și de Abitare Roma.
Sponsorii care au acoperit costurile închirierii sălii teatrului, (specificăm aceasta deoarece absolut toți artiștii au creat acest spectacol în mod voluntar), au fost: GB Restaurare Roma, (reprezentată de George Barbalată), Valentina Mobiles Tivoli, (prin Valentina Vilan), Dr. Dentist Florina Gheorghe și Euro Asy Edil Roma.
Președintele F.O.R.I, Constantin Șorici, a fost directorul executiv al evenimentului.
Publicul a fost constituit din frumoșii noștri conaționali rezidenți la Roma și împrejurimi, oaspeți italieni și de alte naționalități, împreună bucurându-se de darul generos al artiștilor și de bogăția folclorului nostru.
Dacă Ziua României este sub semnului marii uniri dela 1918, iată, unitatea neamului nostru se păstrează oriunde am fi prin lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.