Dezbaterea mortăciunilor politice


Am asistat la dezbaterea dintre Macron şi Marine le Pen uluit şi plăcut suprins de prestaţia doamnei le Pen care mi s-a părut pe alocuri chiar elegantă.

Despre domnul Macron nu aş vrea să vorbesc prea mult pentru că el este demult o mortăciune politică.

Este deja în sacul de morgă etichetat şi pus la păstrat înainte de a fi aruncat în crematoriu. Macron, nici prin criogenizare nu va scăpa de mirosul de hoit politic.

Un preşedinte care era să fie linşat pe stradă de Vestele Galbene, o stafie a bla-bla-ului care exasperează pe toată lumea.

Are nesimţirea nesfârşită să vorbească despre creşterea nivelului de trai al francezilor, despre Europa şi ce minunată a fost guvernarea lui într-o Franţă răvăşită violenţă şi de imigrarea ilegală, cu o capitală falită, asfixiată de gunoaie, cu arborii burduşiţi de colonii de şobolani care s-au înmulţit mai mult ca furnicile, despre învăţământul francez actual, izvor nesfârşit de semianalfabeţi, cu săli “de chute”, în care elevii dependenţi de droguri sunt lăsaţi să fumeze liniştiţi.

Ce să mai vorbim despre confortul de securitate al cetăţeanului francez, care abia mai găseşte drumul spre casă printre bandele de traficanţi şi kilometrii de cozi care şerpuiesc prin cartiere ale celor care stau la coadă în faţa prefecturii pentru un “carte de sejour”.

Cozile nesfârşite ale celor care stau la coadă pentru documente în Paris, îmi aminteşte de cozile comuniste ale celor care stăteau înainte de ‘89 la coadă la pâine şi lapte, cozi care puteau fi observate din avion.

Nu are rost să vorbim de nivelul de trai al unei populaţii care în procent de peste 80%  trăieşte din “smic”, un salariu minim care abia a depăşit 1500 euro. Dar sunt foarte mulţi care trăiesc şi cu mai puţin de atât.

Dacă urci într-un metrou din Paris e mult mai bine să nu-ţi iei telefonul cu tine şi niciun ban găurit. Hoţii de buzunare sunt o epidemie. Toate bandele de pe planetă şi-au dat întâlnire în metroul din Paris.

Ziua sau noaptea în Montparnasse este acelaşi lucru – nu există coloane, nu există  colţ de clădire publică să nu fie deja locuit de un om fără casă fericit că a găsit în sfârşit spaţiu pentru un aşternut de carton, sau un imigrant care adună resturile  de la fast-food pentru ziua de mâine.

La gura de metrou din Montparnasse unde se adunau altădată pictorii şi graficienii, a apărut o tabără clandestină de imigranţi somalezi, un adevărat orăşel de locuinţe insalubre din carton, pungi de plastic şi deşeuri de construcţii.

Dacă treci pe acolo, pur şi simplu te poţi îmbolnăvi.  Furturile sunt  într-adevăr o molimă, toate parcările camionagiilor sunt burduşite de hoţi experţi în motorină care găuresc rezervoarele şi te lasă pieton pe lângă remorcă.

Fiecare furt se termină cu o bătaie sau cu o crimă dacă ai îndrăzneala să te opui şi să nu te uiţi în altă parte. Nu mai vorbim de războiul dintre dealerii de droguri din Corsica sau Marsillia.

Dacă eşti în Marsillia şi ieşi pe o terasă la o bere, nu trebuie să aştepţi  mai mult de cinci minute să auzi focuri de armă, rafale de arme automate, ca într-o zonă de război. Trebuie să fii doar puţin atent să le distingi de zgomotele metropolei. Jafurile sunt la ordinea zilei.

Bandele sparg pur şi simplu vitrinele magazinelor de bijuterii cu maşini furate. Când ia foc o maşină în metropolă, trecătorii o ocolesc cu  grijă  pentru că mai mult ca sigur este vorba de o reglare de conturi prin metoda “barbeque” şi cineva a fost ars de viu în portbagaj. Ca să vorbim despre sistemul de pensii francez, ar trebui să  scriem un roman al ruşinii.

În schimb Marine le Pen m-a pus pe gânduri pentru că a fost foarte degajată, a avut răbdare, tact şi chiar şi-a lăsat adversarul să vorbească pe îndelete când şi-a dat seama că vorbind acesta pur şi simplu se urcă pe un scaun de bar şi-l pune pe umeri şi se uşurează în capul său.

Pe tot parcursul dezbaterii, Macron a părut un  abulic care se loveşte cu levierul în genunchi, în cap şi în gură, rostogolind statistici fără sens care nu au nicio legătură cu viaţa de zi cu zi, care este, ca să nu folosesc un cuvânt mai colarat, un mare şi minunat dezastru.

Spre final, cu un gest degajat ca şi cum ar fi concediat un chelner, Marine le Pen i-a pus chiar un minut la dispoziţie. Cred că după această dezbatere Marine le Pen are toate şansele să câştige.

Îmi este foarte greu să spun “din fericire” sau “din păcate”. Un singur lucru îl salvează pe Macron – războiul. Toate convorbirile telefonice cu un criminal de război i-au suflat vânt în zdrenţele corabiei sale politice.

Macron este un insectar prăfuit în care abia mai sunt înţepate câteva bla-blauri despre prosperitate şi “richesse pour tous” ca nişte insecte mugegăite, o bulă de neant, ca să folosesc licenţa unui gazetar.

În schimb Marine le Pen, pare o femeie care şi-a învăţat bine lecţiile, o femeie care ştie să insufle speranţă despre ordine, civilizaţie, curăţenie, echitate, şi mai aless demnitate. Chiar şi ideile împotriva muslimei, a hijabului  care acoperă  tradiţional faţa femeii în Islam mi s-a părut foarte bine argumentată.

Semnele dezumanizării şi ale persecutării nu au ce căuta în spaţiul public. Hijabul nu este un semn religios, ci un instrument de persecutare. Am fost suprins despre viziunea modernă asupra învăţământului.

Ideea de a scoate bacalaureatul din programă şi de a-l lăsa la îndemâna celor care vor titlul de bacalaureat ca pe o zorzoană intelectuală este deja aplicată în Marea  Britanie. Ideea de a nu e mai pune note în şcoli, de a desfiinţa inspectoratele şcolare.

Deja funcţionează foarte bine în England. Nu e nevoie să dau bacalaureatul după liceu, poţi să-ţi continui studiile şi fără bacalaureat.

Nimic din retorica lui Macron nu a atins-o pe le Pen, nici măcar informaţia că Marine le Pen a obţinut un împrumut avantajos de la o bancă rusească.

Nu arată nimic asta decât  în ce hal a ajuns administraţia prezidenţială în Franţa care-şi foloseşte serviciile secrete pentru anihilarea adversarului politic în  campania electorală.

Când a dat informaţia asta pe post, mi-am adus  aminte de fostul preşedinte Francois Hollande care-şi trimitea ofiţerii din serviciul de protecţie să-i cumpere croasante dimineaţa când se trezea lângă amantă.

Pe Macron îl salvează războiul şi probabil teama francezului de rând pentru un viitor incert, dar nu trebuie uitat că la aceste  alegeri lui Macron i-a trecut glontele politic pe lângă ureche chiar dacă este vorba de o împuşcătură într-un cadavru.

După aceste alegeri, francezii vor fi din păcate şi mai dezamăgiţi. Pare un blestem – inima culturală şi academică a Europei, o democraţie care a civilizat lumea, capitală a teatrului mondial, ţara care a inventat Academia, Opera şi Biblioteca Publică, să fie condusă de nişte mortăciuni politice, o ţără minunată în care abia mai pâlpâie speranţa într-o viaţă mai bună.

Visul francez  este o ninsoare de dezamăgire.


1 thought on “Dezbaterea mortăciunilor politice

  1. Multi aberatii mai povesteste C.Biru despre minunata Franta! Si face confuzii: catierul artistilor nu e Montparnasse ci Montmartre. ”’Articolul” sau e toxic.
    O mare varsatura cu venin!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.