Gâştele publice ale lui Putin

După ce a ieşit din comă şi a scăpat din braţele morţii, Alexei Navalnâi s-a întors acasă în Rusia împreună cu soţia lui ştiind că va fi arestat când va pune piciorul pe pământul rus.

Acestui om nu i-a fost frică de un criminal în masă ca Putin.

Este un gest absurd să nu rămâi cu soţia ta în Germania să nu-ţi pui familia la adăpost  şi să te prezinţi slăbit de coma prin care tocmai ai trecut în faţa unui regim ai cărui opozanţi se trezesc otrăviţi din senin cu sângele plin de substanţe grele, radioactive, unele necunoscute.

Absurdul acestui om care nu poate trăi decât în libertate, un om care nu se resemnează şi nu se pune la adăpost în faţa crimei, mi-a adus aminte de piesele lui Eugen Ionescu, de rinocerita ca boală în masă…

…un soi de frică care anulează orice gest, frică masivă în  care au crescut şi românii pe timpul lui Ceauşescu şi nemţii pe timpul lui Hitler şi ruşii pe timpul lui Putin.

Acest soi teribil de angoasă şi spaimă care transformă mulţimea în legume are tradiţia ei milenară, dar cred că acum Putin şi-a găsit naşul şi zilele lui la puterea Kremlinului sunt numărate – chiar dacă-l va ucide, chiar dacă nu-l va ucide pe Navalnâi.

Degeaba îl rogi pe criminal să nu ucidă. Toate rugăminţele din lume, în numele fiecărei religii şi în numele umanităţii, în numele democraţiei, în numele tuturor codurilor morale care-au existat vreodată pe planetă, nu servesc la nimic – criminalul va ucide.

Pentru a opri crima, ea trebuie demascată şi adusă în faţa judecăţii. Crima se opreşte atunci când se face dreptate.

În lista lungă  a opozanţilor regimului lui Putin care au murit otrăviţi în condiţii suspecte, cazuri neelucidate sunt şi femei, una dintre ele este o ziaristă care a scris despre adevărata faţă a războiului din Cecenia – Anna Politkovskaia, ucisă pe 7 octombrie 2006 în apartamentul său din Moscova.

În cartea ei “Rusia  lui Putin – Viaţa într-o democraţie eşuată”, descrie frica zilnică a  jurnaliştilor ruşi care au o singură alternativă  – ori “îl ling pe Putin în fund, ori sunt eliminaţi prin glonţ, otravă sau printr-un proces juridic.”

Acestea sunt cuvintele ei, o rusoică tânără  ucisă în apartamentul său, care a preferat absurd să moară decât lingă în fund  un criminal aflat la cârma statului.

“Abisul sovietic” este numele spaimei dat de această ziaristă fricii zilnice şi umilinţei pe care trebuie s-o suporţi în Rusia lui Putin, dacă vrei să fii ziarist, dacă vrei să fii om de orice meserie.

Când a ajuns în aeroportul din Moscova, după ce a coborât din avion şi a luat autobuzul de terminal, când a ajuns în faţa vămii s-a întors spre soţie, a sărutat-o şi a intrat în “abisul sovietic” printre poliţiştii lui Putin care-l aşteptau cu masca pe faţă, speriţi şi neliniştiţi de acest moment absurd când un om vine liber în faţa crimei.

Mi s-au părut deodată nişte gâşte publice dezorientate.

Pe lângă Navalnâi, Putin este o babă turmentată care a crescut generaţii de gâşte publice pe străzile Moscovei, ceea ce-i dă o lungă experienţă în viaţa politică. Este absurd ca Putin să mai poată continua să conducă Rusia cu gâştele lui.

Toate crimele lui sunt momente când mintea îi derapează şi nu mai găseşte nicio soluţie. Un politician când apelează la crimă, nu mai găseşte nicio soluţie politică la problema pe care o are.

Este un moment de slăbiciune, în care se demaschează limitele unei minţi diabolice de un cinism de gangster – “dacă am fi vrut eliminarea lui Navalnâi, ea ar fi fost făcută”, declara Putin despre otrăvirea lui Navalnâi.

Asta nu este declaraţie de om de stat, este declaraţie de criminal care-şi ia statul şi-l încarcă asemenea unei arme de unică folosinţă pentru o crimă, după care poţi arunca statul  într-un canal sau într-o pubelă de gunoi ca pe o armă ieftină de care nu mai nevoie.

Sunt îngrijorat de soarta acestui om – Alexandru Navalnâi pentru că el a deşteptat ceva rar în oameni şi în sufletul meu – îl simt ca pe un om care se ridică în picioare atâta timp cât va mai exista o singură palmă de democraţie în Rusia, o palmă de pământ cât să poţi rămâne în picioare.

Din păcate mă aştept să fie ucis în custodia lui Putin, pentru că supremul crescător de gâşte publice este din ce în ce mai  slab şi în prăbuşire publică permanentă.

De asta a dat şi  o lege pentru propria imunitate, să fie  senator pe viaţă pentru că-i este frică să nu fie vreodată judecat.

Este un moment absurd să te întorci acasă când ştii că vei fi aruncat în închisoare, dar tocmai absurdul face această clipă a oamenilor misterioasă, de necunoscut, irepetabilă, o clipă minunată care tocmai îl propulsează pe Putin în istorie cu un şut în gură.