ITALIA – Școala Românească la Spoleto

Duminică 9 septembrie în orașul Spoleto din Italia la 180 de km de Roma, s-au redeschis cursurile de „Cunoaștere a limbii, culturii, civilizației și tradițiilor românești”.

Este cel de-al doilea an de fapt, acum sub o nouă denumire și anume „Școala românească la Spoleto”.

Deși încă mai era vacanță și încă nu s-au întors toți din România pentru activitățile anului normal, au fost totuși prezenți un număr măricel de copii, părinți, chiar bunici tineri, cât și invitați de onoare: Doamna consul Beatrice Birău, Domnul viceconsul Ionuț Florin Urs care pe lângă frumosul discurs adresat copiilor în a-i încuraja să nu uite limba română niciodată, a adus un mesaj și din partea Domnului ambasador George Bologan.

Nu în ultimul rând printre invitați a fost prezent bineînțeles și Dl. Gh.Cristescu președintele asociației „Centrul Român pentru Integrare și Tradiții Italia”, totodată manager proiect, reprezentant FORI pe departamentul de proiecte și care a dat o mână de ajutor consistentă pentru implementarea acestui proiect.

Menționez că dintr-un număr de paisprezece proiecte prezentate de acesta Ministerului Românilor de Pretutindeni, au reușit să fie aprobate doar patru dintre care și acesta despre care relatez, ideat de asociația „Ziua Unirii”, președinte Mihai Ramona.

Cursul este în totalitate gratuit, ca și anul trecut dar anul acesta, fiind finanțat de către Ministerul Românilor de Pretutindeni, va fi posibilă îmbunătățirea calității și cantității rechizitelor, a materialelor didactice și recunoscut cu o cifră simbolică munca și serviciul cadrelor didactice.

Aici menționez că D-na învățătoare Mihaela Țilea este creierul și motorul clasei românești și aduce un aport lavorativ mare în cadrul acestor cursuri. Lucrează cu copii de diverse vârste într-o atmosferă mai mult familiară decât una școlară. De fapt o clasa de românași în mijlocul străinilor e o oază tricoloră românească unde atmosfera nici nu poate fi altfel.

Sunt deja înscriși 25 de copii, care vin și din localități învecinate și nu doar de la Spoleto și vin cu mare drag iar anul acesta frecvența cursurilor va fi de două ori pe săptămână, sâmbăta respectiv duminica comparativ cu anul trecut când era doar o dată.

Președinta asociației Ziua Unirii, D-na Mihai Ramona fondatoarea Școlii Române de la Spoleto a declarat că ideea i-a venit de la un reportaj de pe un post de televiziune românesc când a primit ca un pumnal știrea că „în Suceava s-au întors 480 de copii români din întreaga diasporă care nu știu măcar o frază în română!”

Având asociație deja și-a zis că trebuie să reușească să dea curs gândului de a provoca comunitatea românească din Spoleto la socializare pur românească și de a învăța noile vlăstare, geografia, istoria și traditiile românești.

A început fără nici o susținere financiară din partea cuiva ci pur și simplu din buzunarele proprii și a avut succes. Ideea a fost îmbrățișată de familiile de români și iată că acum sunt la începutul celui de-al doilea an școlar, plin de planuri mari pentru puii de români și care acum pe 9 septembrie i-a dat o mare satisfacție numărând boboci noi.

E toamnă nu? Am fost invitată și eu, deja printre ei mă simt ca acasă, devin de-ai casei și de fiecare dată mă prezint cu un dar, o mică interpretare teatrală. Cine știe, poate reușesc să trezesc și eu în acești copii dorința de a îmbrățișa o carieră actoricească.

Felicit românii care nu vor să lase să se stingă flacăra neamului ba dimpotrivă vor să transmită mai departe cultura românească! Felicit elevii, părinții, asociații, colaboratorii și nu în ultimul rând autoritățile române care sprijină această școală și aceste proiecte oriunde ar fi ele în lume! Succes copii, succes tuturor și la mai mare!

corespondență și foto de la Elena Agapi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.