Kinugawa

Trenul de culoare roşie din gara Kinugawa se armonizează perfect cu arţarii din jur. O paletă de culori în nuanţele toamnei te întîmpină în mica localitate încă de la primii paşi. Kinugawa onsen este o staţiune cu izvoare termale aflată la periferia oraşului Nikkō. Locul este numit după rîul Kinugawa, în traducere „rîul demonului furios”, ce străbate staţiunea.

Descoperite acum trei sute de ani, aceste izvoare erau deschise la început numai pentru călugări şi samurai daimyo care vizitau zona. Abia spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, izvoarele termale au fost deschise publicului. Mica staţiune s-a dezvoltat pe parcursul anilor transformîndu-se într-o staţiune balneară mare.

Străjuit de munţii Nikkō-Shirane (2.578 m), Nantai (2.486 m) şi Nasu (1,916 m), şi de cascade ce cad de la o înălţime uluitoare, locul este atît de frumos că îţi taie respiraţia. În fiecare anotimp sînt foarte mulţi turişti în zonă, iar rezervările pentru cazare se fac cu multe luni înainte. Mulţi dintre cei care caută cazare în ultima clipă, găsesc locuri pe la unele ferme din împrejurimi. Fermele, la rîndul lor sînt adevărate situri istorice, zona fiind una încărcată de istorie, mai ales că mare parte din ea este în patrimoniul UNESCO.

Pe lîngă alpinism sau băile pentru sănătate, se poate vizita Edo Wonderland Nikkō Edomura, un parc tematic în care este reprodusă cultura şi viaţa din perioada Edo. Mergând în sat prin poarta care reprezintă un punct de control, vizitatorii fac o călătorie în timp şi ajung chiar în perioada Edo.

Oraşul redat ca pe vremuri are casele construite după acea perioadă şi sunt aşezate în rînduri, în centru este un han mare şi o zonă rezidenţială a samurailor, iar la periferie este construit un sat al luptătorilor ninja, totul pe o suprafaţă de circa 500 de mii de metri pătraţi.

În sat sînt multe locuri de interes pentru vizitatori. Podul Nihonbashi cu vedere spre Yakatabune (case plutitoare) dezvăluie o panoramă deosebită. Mai este şi un turn de pază pentru vizionarea focurilor din oraşul Edo. În acea perioadă incendiile erau frecvente. Şi pentru că oraşul era construit din lemn, a trebuit să fie reclădit de mai multe ori.

Dintre toate incendiile prin care a trecut Edo, cel mai devastator a fost cel denumit Meireki din 1657. El este cunoscut şi ca furisode-no-kaji, în traducere, incendiul mînecilor lungi. O legendă spune că focul a plecat de la un kimono cu mîneci lungi purtat de o fată care suferea din dragoste.

După ce ea a murit, potrivit obiceiului budist, kimonoul a fost dăruit unui templu. Preoţii l-au vîndut unei alte fete care, în mod misterios, a murit şi ea. Aceasta s-a repetat de trei ori. Văzînd situaţia, preoţii l-au aruncat în foc, dar cînd s-a aprins, a fost luat de vînt şi purtat prin templu.

Astfel a ars şi templul, dar şi întreg oraşul, iar în această catastrofă şi-au pierdut viaţa peste o sută de mii de oameni.

În sat sînt de asemenea şi teatre, unde se pot viziona piese de teatru din acea epocă. Şi asta nu e tot. Pe strada principală te poţi întîlni cu samurai nobili, cu gheişe frumos îmbrăcate în kimonouri scumpe de mătase sau cu fete simple din sat îmbrăcate în kimonouri din pînză.

Cine doreşte să fie cetăţean Edo îşi poate achiziţiona un costum din acea perioadă şi să facă fotografii.
În sat, restaurantele şi locurile unde se servesc băuturi răcoritoare sînt în stilul epocii. Vizitatorii se pot bucura nu numai de o mîncare bună, ci şi de o atmosferă aparte.

Restaurantul Tori-soba-ya serveşte o supă de pui cu tăiţei foarte gustoasă. Supa este renumită pentru că puiul se fierbe întreg, timp de opt ore în apă de izvor.
Namiki Yabusoba este un alt restaurant din zonă care serveşte tăiţei din hrişcă cu sos. Sosul este sărat şi are gust puternic de soia. Tăiţeii sînt făcuţi manual (tăiţei din făină de hrişcă 100%).

Restaurantul foloseşte făină de hrişcă care a fost măcinată în aceeaşi zi. Sosul, transmis din generaţie în generaţie este foarte aromat şi gros. Durează trei zile ca sosul să aibă consistenţa şi aroma dorită.

Turistul intră într-o sală decorată cu sandale vechi de paie şi aşteaptă mîncarea care vine într-un coş de bambus cu o scurgere. Din tăiţei se scurge apa ca să nu fie apoşi. Apoi se înmoaie în sos. Există şi o legendă despre această mîncare. Se spune că un cetăţean din Edo nu a murit pînă nu a mîncat din aceşti tăiţeii cu sos.

A aşteptat trei zile ca să-i fie pregătită mîncarea şi după ce a mîncat, a murit. Sînt şi locuri în care poţi mînca un orez bun într-un castronaş frumos decorat, sau poţi servi orez tororo (orez lipicios cu cartofi dulci raşi pe deasupra).

Străzile pline de viaţă şi culorile toamnei fac ca această zonă să primească foarte mulţi vizitatori încîntaţi că au venit prin aceste locuri.

Cînd am găsit fotografia cu gara din Kinugawa, mi-a plăcut mult cum fotografa – Jennifer Okamoto – a prins cadrul cu trenul, cu arţarii roşii şi muntele în spate.

O fotografie plină de culoare. În schimbul de emailuri mi-a spus că bunicii ei de pe tată locuiesc de o viaţă în acest loc (cei de pe mamă fiind în Statele Unite), şi că merge la ei în vacanţe. Dîndu-mi detalii despre fotografie mi-a spus că trenul acela circulă numai între staţiunile mici din zonă şi nu merge cu viteză mare.

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.