Marșul intelectualilor în pas de gâscă

Am fost unul dintre cei care au stat la cozi interminabile să voteze USR în străinătate. M-am bucurat când am aflat că au apărut forțe politice noi în România.

Aceste forțe politice însă au devenit prea repede un peisaj peste care cade prăpădind o ninsoare bacoviană a dezamăgirii. Pentru mine gesturile mărunte dau semnificațiile majore ale unor personaje.

Am învățat asta din literatura narativă. Sunt convins că Barna este un nou Tăriceanu al României, o caricatură a sforarului politic.

Gestul acela minor de a aștepta să i se ridice ochelarii de sub masă îl va urmări toată cariera politică, atâta cât i-a mai rămas. Deși vicepremier, el este un personaj care și-a dat foc singur la valiză.

Adevărata semnificație din furtuna dintr-un pahar cu apă după demiterea lui ”Vlad” care mai avea puțin și era linșat de ziariști, este unul singur – faptul că Vlad Voiculescu a devenit subit un cadavru politic.

Viitorul lui politic pur și simplu a murit. În Anglia dacă faci o singură greșeală, ești terminat, nu ți se mai dă nicio șansă s-o mai faci și pe-a doua.

Nu mă interesează motivul pentru care a fost demis, a fost de ajuns că s-a expus fără mască în Parlament sau în conferințele de presă în care afirma că ”este totuși singur”.

Un astfel de personaj imatur, un nevertebrat politic, fără să-și dea seama intră în ecuația unei iresponsabilități atroce. Atrocitatea realității românești este marele adevăr din spatele acestui spectacol de măști în care fiecare vrea să pară ce nu este.

Morgile spitalelor sunt pline. Atrocitate… un cuvânt din tragediile antice, care vine de la Atreu, tatăl atrizilor care au cucerit Troia, un criminal dur care a tăiat copiii fratelui său, Tieste căruia i-a servit o ciorbă în care a amestecat carnea nepoților săi.

L-a făcut pe fratele său să-și mănânce fără să știe copiii. Iresponsabilitatea clasei politice românești este atroce. Acesta este tabloul politic românesc de azi, un basorelief atroce în care Eugen Ionescu și-a instalat o ghilotină mecanică, o ghilotină cu buton.

Acest tablou politic este străbătut de umbrele unor creaturi stranii cum este senatoarea urlătoare, femeia-buldozer care dă pe toată lumea la o parte. Nu știam de unde s-o iau. Am mai întâlnit-o categoric undeva dar abia acum știu unde.

Este într-o anumită măsură un Vadim feminin, dar Vadim Tudor în abjecția lui politică reușea să fascineze. Avea un talent deosebit al invectivei și un umor inefabil, care pur și simplu recupera estetic mizeria umană.

Băiețașii de cartier de la AUR ajunși parlamentari peste noapte sunt niște vadimi în pantaloni scurți. Dar senatoarea urlătoare este într-adevăr un personaj idiot intraductibil. Am mai văzut-o undeva dar nu în viața reală, ci într-o operă literară.

În ”Pietonul aerului” există o femeie a străzii care crește gâștele publice din Paris. Această femeie participă la alegeri.

Trecătorii o aplaudă, o ovaționează și o aleg să îi reprezinte în Parlament pentru că femeia, urlând, le făgăduiește un viitor seducător – ea le promite că-i va face pe toți intelectualii din această țară să mărșăluiască în pas de gâscă.