Românca premiată în Italia de Președintele Republicii pentru curajul său

Președintele Italiei, Sergio Mattarella a premiat 33 de cetățeni pentru acte de eroism – românca Roxana Roman se află printre aceștia.

Președintele Republicii a decis să recompenseze pe românca Roxana Roman pentru curajul de a se opune violenței clanului Casamonica, în atacul asupra barului din Roma, zona Romanina, care a avut loc în luna Mai 2018. Roxana, o femeie curajoasă, un exemplu pentru noi toți.

Medaliile sunt o recunoștință persoanelor care s-au remarcat prin solidaritate, angajare civilă, incluziune socială, promovarea culturii și legalității.

Președintele Republicii, Sergio Mattarella, a acordat 33 de premii Meritului Republicii Italiene cetățenilor care s-au remarcat pentru acte de eroism, pentru angajamentul lor față de solidaritate, pentru ajutorare, pentru activități în favoarea incluziunii sociale, în cooperarea internațională, protecția minorilor și promovarea culturii și a legalității.

Au primit premiul 33 „eroi de zi cu zi”, capabili de un gest, un angajament, o inițiativă prin care a promovat loialitatea, cultura, incluziunea și atenția față de oameni, în societatea italiană: voluntari și medici, sportivi și persoane cu handicap, antreprenori și membri ai poliției, religioși și profesori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.