Prietenul meu Valeriu are o vorbă: ,,dacă ai o cămașă albă și o pată pe ea, ce vezi mai întâi?”. Este evident că se vede pata. În puținele mele drumuri la Roma, am refuzat să văd pata, am ales să văd întregul. Nu poți arunca acea cămașă pentru că are o pată. Pentru mine albul, rămâne tot alb. Cei care văd doar pata, sunt ei înșiși niște dalmațieni cu suflete mizere.
Am întâlnit la Roma conaționali stabiliți de peste 15 ani în Italia, români care au strecurat în bagajul lor calitățile moștenite din familie: bunul simț, hărnicia, veselia, cinstea, talentul, credința, tradițiile și obiceiurile naționale. Emigrantiștii, cum îi numesc eu, sunt cei care au reușit să ia taurul de coarne, să facă ceva pentru ei și, implicit, pentru țară. Muncesc din greu de dimineață până seara, trimițând acasă o mare parte din câștigurile lor. Datorită acestor oameni, România are o altă față – la sate întâlnești case frumoase și moderne; în domeniul turismului au răsărit, ca ciupercile după ploaie, pensiuni cu specific tradițional care fac cinste țării. Nu sunt de neglijat nici pașii, mici, dar siguri, făcuți în agricultură, pomicultură, creșterea animalelor, în industria cărnii etc. Succesul în aceste domenii li se datorează în mare parte lor, românilor din Diaspora. Din păcate ei sunt considerați stranieri acolo unde muncesc, dar și aici, acasă.
Unul dintre emigrantiștii care fac cinste țării este poetul Alexandru Paraschiv, membru important al Cenacului de la Roma, care nu a încetat să fie român nici dincolo de granițele țării. Am avut bucuria să-l vizitez și să-i văd grădina, un loc edenic aflat într-o localitate din afara Romei, plină de vegetație, în apropierea unei căi ferate străjuite de pădure. Locul descoperit de românașul nostru a fost la început pârloagă. A smuls buruienile, a lucrat pământul cu sârg și drag iar în cele din urmă a reușit să scoată câteva hectare unde găsești tot ce-i trebuie omului născut gospodar: roșii, salată, ceapă, cartofi, verdeață, varză, ardei, morcovi etc. Este mândru de tot ce a realizat acolo, în mod special de vița de vie care ocupă aproape un sfert din marea grădină muncită de el. Îmi spunea cu semeție că toată recolta este din semințe românești. Într-un țarc, la intrarea în grădină, se aflau câteva găinușe și un cocoș gălăgios. Am poposit puțin și la locuința sa. Într-o grădiniță din fața casei, se afla un țarc cu puișori de găină care se certau cu razele soarelui. Dintr-o cușcă măricică, soția lui Alexandru a scos un ditamai iepuroi alb. Era amuzant. Aștepta cu blândețe să fie mângâiat.
Amprenta iubitorului de frumos era evidentă în fiecare colțișor al casei. Statuetele din lemn, sculptate de mama natură, adunate de el și soția sa, din pădure, mi-au atras atenția în mod special. Sunt incredibile. Alexandru este un moldovean neaoș. Am stat de vorbă cu el. E o plăcere să fii în preajma acestui om vesel tot timpul. Snoavele lui te binedispun, mai ales că sunt reale. Ne povestea că în discuțiile cu bunicul său a avut multe de învățat. La rându-i, bătrânul avea mult umor. ,,În lume trebuie să descurci! Dacă-l vezi pe unul că bea, bea și tu! Dacă-l vezi că mănâncă, mănâncă și tu! Dacă-l vezi că muncește… doar n-oi fi prost să te iei după toți nebunii! J”. Sau: bunicul pieptănându-se în oglindă. – femeie unde să-mi fac cărarea? Bunica: încolo, către cimitir…”.
Iată cum românul nostru își marchează teritoriul realizând lucruri extraordinare, purtând cu el un colțișor ,,de acasă”, acolo unde-și alege să-și ducă traiul. Ei sunt România de dincolo de granițe.
,,… chiar de-am vinde totul, și-am pleca acasă
masca de pe față nu ne-o dezlipim
s-a secat surâsul, gluma este arsă
noi, cei dinainte, nu o să mai fim.”
(Al. Paraschiv – din volumul ,,acolo”)
Felicitări, oameni gospodari și frumoși la suflet! Dumnezeu să vă binecuvânteze!
A relatat Claudia Minela
